URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 27 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Am fost la deschiderea fabricii de anvelope Nokian Tyres, să văd cum arată o investiție de 650 milioane euro. Am vizitat linii de producție, unde se vede clar că gradul de automatizare este foarte ridicat. Fabrica are 10 hectare de clădiri și doar 500 de muncitori, adică 250 pe schimb. Practic, angajații au rolul de a supraveghea procesul de fabricație, iar o parte se ocupă de mentenanța instalațiilor.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
26 Septembrie 2024, 13:05

Percheziții la Poliția Rurală Beiuș, într-un dosar de luare de mită. Sunt vizați o agentă și doi cunoscuți afaceriști locali

Percheziții la Poliția Rurală Beiuș, într-un dosar de luare de mită. Sunt vizați o agentă și doi cunoscuți afaceriști locali Mașinile anchetatorilor parcate pe o stradă din Beiuș, în zona în care au efectuat descinderi. Foto: martor
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ofițeri de poliție judiciară ai Direcției Generale Anticorupție Bihor au descins, joi, la Beiuș, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, într-un dosar în care o agentă de poliție este suspectată că a luat mită. Sunt vizați și doi afaceriști cunoscuți din comunitate, suspectați că i-au dat respectivei șpagă, sub forma unor „avantaje materiale”.

De la un dosar e viol

Potrivit unui scurt comunicat al DGA, este vorba despre 4 percheziții, „dintre care 3 la domiciliile tot atâtor persoane din localitatea Beiuș (între care un agent de poliție) și una la sediul Secției Poliție Rurală Beiuș”.

„În cauză se efectuează cercetări într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și dare de mită, referitor la presupunerea rezonabilă că, în perioada octombrie 2023 - octombrie 2024, agentul de poliție a primit diverse avantaje materiale pentru a-și îndeplini în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu raportat la un dosar penal în care efectua cercetări pentru săvârșirea unei infracțiuni de viol”, arată comunicatul.

Potrivit surselor BIHOREANULUI, una dintre descinderi a avut loc la cetățeanul braziliano-italian Antonio Faccin, stabilit în zonă, care a scandalizat opinia publică după ce a fi încercat să întreţină un act sexual anal cu un copil și ar fi întreţinut cu el un act sexual oral. El a și fost arestat în acest dosar. 

Conform unui comunicat transmis, în octombrie anul trecut, de Parchetul de pe lângă Judecătoria Beiuş, bărbatul în vârstă de 61 ani ar fi comis faptele în cursul lunii septembrie 2023, în două date diferite, în timp ce se afla împreună cu copilul de 12 ani în localitatea Talpoş, comuna Batăr. "Inculpatul, în autoturismul său personal, prin constrângere psihică şi profitând de imposibilitatea persoanei vătămate de a-şi exprima voinţa, a încercat să întreţină cu persoana vătămată, minor în vârstă de 12 ani, un act sexual anal şi apoi a întreţinut cu minorul un act sexual oral", scrie în document. 

Faccin e cunoscut în comunităţile de romi din zonă, unde s-a făcut remarcat prin donaţii făcute copiilor din familiile nevoiaşe, fără ca până acum să fi avut vreo reclamaţie pentru comportament inadecvat. Părinții victimei sale au denunţat abuzul, care ar fi fost confirmat şi de specialiştii Serviciului Judeţean de Medicină Legală Bihor.

O altă percheziție s-a derulat joi la Dumitru Gal, un om de afaceri cunoscut, considerat motorul celei mai mari cooperative agricole din Bihor, despre care BIHOREANUL a scris recent

Ambii se ocupă cu recoltarea și comercializarea fructelor de pădure, fiind parteneri de afaceri de mai multă vreme.

„Fără nicio dovadă”

Potrivit surselor ziarului, polițista vizată de anchetă este chiar cea care a instrumentat dosarul de viol al lui Antonio Faccin, iar cei doi afaceriști locali sunt acuzați de dare de mită.

De altfel, dosarul brazilianului a fost trimis în instanță chiar în cursul zilei de miercuri, potrivit avocatului lui Faccin, Mircea Ursuța, care face o legătură între cele două evenimente. „Se încearcă acoperirea faptului că în dosarul de viol în care este cercetat clientul meu nu există nicio dovadă clară împotriva lui și că, fără nicio dovadă, el a fost reținut și arestat preventiv. Acum s-a inventat un nou dosar, care să acopere incompetența. Tipic pentru Beiuș: ieri rechizitoriul, astăzi scandalul”, afirmă Ursuța.

„N-am nicio legătură”

După apariția acestei știri, Dumitru Gal a contactat BIHOREANUL și a precizat că nu are nicio legătură cu povestea. „Sunt foarte dezamăgit ca sunt implicat în acest scandal cu care nu am nicio legătură. Eu cu doamna polițistă mă cunosc din copilărie. Singurul cadou pe care i l-am făcut a fost un parfum de ziua ei, a costat 600 lei. Nu am cerut nimănui să încalce legea niciodată, și n-aș face-o niciodată, mai ales într-un asemenea caz. Și eu am copii, iar dacă Faccin este vinovat, mi se pare logic sa fie tras la răspundere”, a spus el.

UPDATE: Poliția Bihor se delimitează

Printr-un comunicat transmis joi, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor anunță că a fost informat de reprezentanții Parchetului Bihor cu privire la faptul că, „față de un angajat al instituției se fac cercetări în cadrul unui dosar penal, în acest sens efectuându-se, în cursul acestei dimineți, o percheziție la sediul unei unități de poliție”.

„Precizăm că, în funcție de rezultatul cercetărilor și evoluția anchetei, care beneficiază de sprijinul nemijlocit al Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, în conformitate cu prevederile legale, conducerea instituției va dispune, cu celeritate, măsuri legale în consecință.

De asemenea, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor se delimitează ferm de orice activitate care nu este în concordanță cu legea”, se arată în comunicat.

IPJ mai subliniază că „indiferent de calitatea persoanei care încalcă prevederile legale, se vor lua toate măsurile prevăzute de lege” și a reiterat că „susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști!”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
Și presupusul..
...violator și arestat pe unde e acuma? Liber cumva? Cazuri din astea trebuiau să se rezolve pe repede înainte cu sentințe definitive și irevocabile. Să nu zic 2 zile, dar intr-o saptamana trebuia impachetat și să doarmă în altă pijama, cu dungi. A trecut deja 1 an? Ce justiție e asta? Îl lăsăm să facă victime în continuare? Ăștia nu se mai pot reabilita. La 61 de ani? Ăștia au fost prădători o viață întreagă. Trebuie separați de societate pe viață!
Postat 26 Septembrie 2024, 17:15 de georgemarian
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON