Au fost percheziţii, joi, la vila omului de afaceri Cosmin Bonica din Sânmartin, la sediul firmei acestuia şi la Primăria Ştei, într-un dosar care vizează acuzaţii de evaziune fiscală, delapidare şi sustragere de înscrisuri, prejudiciul estimat de poliţişti ridicându-se la peste 3 milioane lei.
Facturi fictive
Potrivit unui comunicat transmis, vineri, de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, cele trei percheziţii domiciliare au fost derulate de polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, pe raza localității bihorene Ștei și în comuna Sânmartin, la o persoană fizică și la două persoane juridice.
„Din cercetări, a reieșit că, în perioada 2019-2022, un bărbat de 48 de ani, din comuna Sânmartin, în calitate de reprezentant al societății comerciale din comuna Sânmartin, ar fi înregistrat în evidențetele contabile facturi fictive privind achiziția de prestări de servicii și materiale de construcții de la trei societăți comerciale din județele Bihor și Ilfov, în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale”, se arată în comunicat, care precizează că „prejudiciul cauzat astfel bugetului consolidat al statului a fost estimat la peste 3.000.000 lei”.
Acţiunea de joi s-a rezumat strict la ridicarea de înscrisuri și documente contabile, "în legătură cu care există suspiciunea că ar fi fost utilizate de persoana bănuită, în desfășurarea activității infracționale", fără ca vreo persoană să fie condusă la sediul Poliţiei ori a Parchetului, pentru audieri.
Bonica, „băiatul deştept”
BIHOREANUL a aflat că percheziţiile l-au vizat pe controversatul om de afaceri Cosmin Bonica, fost consilier local PDL în Sânmartin, apoi şef peste Societatea de Gospodărire Comunală din comună şi demis în 2009, pentru management defectuos. Ulterior, Bonica a trecut la PNL şi s-a reprofilat pe construcţii, fiind abonat de ani de zile la lucrări publice în Bihor, dar și - în ultimii ani - în alte judeţe.
Bonica nu este la prima problemă penală de acest gen. În 2014, alături de Dan Fechete, coacţionar şi administrator al SC Dan&Dan, un alt afacerist "racordat" la contracte publice, Bonica, pe atunci ca administrator al Capa Instal SRL, a fost trimis în judecată pentru o fraudă de 6,1 milioane lei, reprezentând TVA şi impozit pe profit neplătite. Cei doi erau acuzaţi că aveau o adevărată reţea prin obţineau facturi de la firme fantomă din Bihor, Slovacia, Ungaria şi Italia, pentru orice, de la livrări de piese de schimb, panouri fotovoltaice, utilaje, motorină şi chiar carne ori animale vii până la servicii în construcţii, închirieri şi consultanţă financiară.
Cei doi au şi fost arestaţi preventiv, însă doar pentru o scurtă perioadă, dar procesul nu s-a încheiat, fiind şi în prezent pe rolul Tribunalului Bihor unde, din 14 aprilie 2016, de când a ieşit din Camera preliminară, se amână de la o lună la alta, sub diverse pretexte.
Totul e în regulă
BIHOREANUL a aflat că, în prezent, anchetatorii fac cercetări legate de lucrările publice pe care Bonica le-a executat printr-o altă firmă pe care o administrează, Remorini Grup SRL, şi care e, de asemenea, abonată la contracte publice cu primării orăşeneşti şi comunale din Bihor, Caraş Severin, Consiliul judeţean Hunedoara, dar şi Compania Naţională de Investiţii.
Dintre cele "două persoane juridice" percheziţionate una este firma lui Bonica, iar cealaltă este Primăria Ştei, cu care firma Remorini Grup SRL a avut mai multe contracte, toate cu valori uriaşe, cum ar fi proiectarea şi extinderea reţelei de apă şi canalizare în valoare de 5,1 milioane lei, iar mai recent amenajarea zonei de agrement Lac Ştei, de peste 3,9 milioane lei.
Potrivit primarului Iulian Balaj, anchetatorii au ridicat mai multe documente care priveau execuţia unui pod din parcul de agrement. "Podul există, lucrările s-au făcut, documentele erau corecte. Dacă nu ar fi fost aşa, nu ni s-ar fi decontat lucrările. În rest, ce a făcut domnul acela, nu e problema mea", a declarat edilul BIHOREANULUI.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.