Poliţişti ai Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi Antidrog Oradea, însoţiţi de inspectori ai Direcţiei Antifraudă şi coordonaţi de procurori ai DIICOT Oradea au declanşat, marţi, percheziţii la sediul unei firme orădene, la punctele de lucru ale societăţii din piaţa privată West Market precum şi la locuinţele administratorilor şi asociaţilor.
Operaţiunea se derulează în cadrul unei anchete care priveşte o firmă profilată pe comerţ cu legume – fructe, Natural Fruit SRL, aflată în faliment.
Potrivit unui comunicat la Poliţiei Bihor, din cercetări a reieşit că, în perioada 2012 - 2014, reprezentanţii firmei ar fi constituit un grup infracţional organizat şi au creat un circuit tranzacţional al cărui scop a fost sustragerea de la plata contribuţiilor la bugetul de stat.
"Membrii grupării ar fi înfiinţat mai multe firme în Ungaria, pe numele unor interpuşi din Bihor care, începând din 2012, au efectuat livrări intracomunitare nereale de mărfuri, dar care au fost declarate şi înregistrate în contabilitate, către trei societăţi comerciale din Ungaria controlate prin interpuşi. Astfel s-a încercat disimularea realităţii fiscale, prin crearea unei aparenţe privind existenţa unor operaţiuni care în fapt nu au existat, cu scopul de a crea în mod artificial TVA deductibil şi de a diminua nelegal impozitul pe profit datorat bugetului de stat", se arată în comunicat.
Beneficiarul operaţiunilor fictive a fost firma Natural Fruit SRL, care şi-ar fi diminuat ilegal TVA de plată cu suma de 3.607.332 de lei şi impozitul pe profit cu suma de 2.404.888 de lei. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat este de 6.012.220 de lei.
Pentru recuperarea pagubei, inspectorii antifraudă au instituit măsuri asigurătorii asupra conturilor bancare ale societăţii respective, în valoare de peste 4.750.000 de lei.
Ancheta beneficiază de suportul de specialitate al Departamentului de Informaţii şi Protecţie Internă.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.