Au trecut peste 30 de ani de când, cu inima frântă, doctorul Kiss András a lăsat în urmă Oradea, oraşul pe care îl consideră cel mai frumos loc de pe pământ. „Cei mai frumoşi ani din viaţa mea aici i-am trăit”, spune el.
N-a uitat locul în care a crescut, a învăţat, şi-a cunoscut soţia şi unde ani la rând a vindecat pacienţi ajunşi pe paturile Spitalului Judeţean. La 83 de ani, medicul a vrut să facă un cadou oraşului şi a publicat un album cu fotografii făcute pe străzi, în parcuri şi cu oamenii urbei. De dragul Oradiei lui...
Albumul cu amintiri
În urmă cu două săptămâni, un eveniment din cadrul Zilelor Sfântului Ladislau a îngemănat nostalgia şi istoria locală. Fost doctor cardiolog la Spitalul Judeţean între anii 1971 şi 1989, Kiss András a venit de la Budapesta în oraşul în care a trăit timp de 49 de ani, pentru a lansa albumul pe care l-a intitulat „Az én Váradom / Oradea mea”.
Albumul cuprinde o colecţie de peste 300 de fotografii făcute de el începând cu anii ’70, cu străzile Oradiei, cu clădiri, monumente şi oameni ai locului. „Nu sunt fotograf profesionist. La apusul vieţii mele, cu acest album doresc să mărturisesc ataşamentul şi devotamentul meu faţă de acest oraş şi faţă de prietenii, colegii, profesorii mei, precum şi faţă de personalităţi orădene de seamă pe care le-am cunoscut”, mărturiseşte autorul.
Oradea de altădată
În paginile albumului sunt imortalizate, printre altele, străzile Cuza Vodă şi Tudor Vladimirescu, unde Kiss a copilărit, Cetatea, malurile Crişului ori bacul ce traversa râul, Dealul Ciuperca şi tăbăcăria veche din Seleuş. Nu au fost omise decoraţii spectaculoase de pe faţade ori clădiri emblematice, precum Palatul Vulturul Negru şi Casa Darvas - La Roche.
„Oradea este oraşul meu natal spiritual, cu care nu am întrerupt legătura niciodată”, spune doctorul, născut pe 17 aprilie 1938 la Beiuş. Mutată doi ani mai târziu la Oradea, familia Kiss a locuit fericită într-o casă din strada Cuza Vodă 58, până când al Doilea Război Mondial a dezbinat-o. „Tatăl meu a fost înrolat în primăvara anului 1944, iar în octombrie a căzut prizonier în Munţii Caucaz”, povesteşte bărbatul.
Au venit americanii...
Elev de gimnaziu la Liceul Emanuil Gojdu şi apoi la Liceul de băieţi nr. 2 (azi Şcoala Generală Szacsvay Imre), András străbătea zilnic centrul Oradiei şi își aminteşte, din copilărie, cum străzile erau pline de oameni, dar fără maşini, cum vecinii erau ca o familie extinsă şi cum copiii de pe aceeaşi stradă se jucau mereu împreună.
Orădeanul ţine minte şi ziua de 2 iunie 1944, când americanii au bombardat Oradea pentru întâia oară. „Tata făcea pregătire lângă Marghita şi mai mergeam cu mama la el. În acea zi, când am ajuns în gară, a început să sune alarma de bombardament. Speriată şi gravidă, mama a fugit cu mine prin toată Oradea, până am ajuns la casa bunicilor, unde ne-am băgat cu ei şi cu vecinii în pivniţă”, povesteşte octogenarul. Momentele de groază i-au declanşat mamei travaliul, iar bebeluşul s-a născut mort.
Centrul Oradiei a scăpat atunci fără pagube, dar în oraş a fost jale. „Americanii au încercat să distrugă Gara cu un bombardament de o cruzime extraordinară, dar n-au nimerit-o. Au nimerit cartierul Episcopia, unde au murit peste 100 de copii. Am mers cu mama şi bunicii la cimitirul Rulikovski, unde au fost îngropaţi mulţi copii, şi văd şi acum ce scria pe un mormânt: „Opreşte-te, omule, şi puneţi întrebarea: De ce s-a întâmplat acest lucru?””, relatează medicul.
Pedepsit pentru o poezie
Student eminent la Medicină în Târgu Mureş, orădeanul a absolvit facultatea în 7 ani, în loc de 6, pentru că a fost exmatriculat când s-a aflat că, împreună cu câţiva colegi, au ascultat la radio ştiri despre revoluţia ungară anticomunistă din 1956 şi au înregistrat o poezie despre străzile sângerii ale Budapestei.
Drept pedeapsă, a fost încadrat ca lăcătuş la fabrica Bernath Andrei din Oradea şi abia peste un an a putut să-şi reia studiile. A absolvit Medicina printre primii şi a devenit doctor în Ştei, apoi la Spitalul din Beiuş. În 1971, a fost primul pe ţară la examenul de specialitate şi a fost angajat ca medic internist la Spitalul Judeţean din Oradea. „Au fost nişte ani foarte frumoşi, eram un colectiv minunat. Pe nimeni nu interesa cine sau ce pacienţi are, toţi ne făceam treaba”, rememorează medicul, specializat şi în cardiologie.
„O hotărâre cumplită”
La finalul anului 1989, de dragul fiului lor, student tot la Medicină, dr. Kiss şi soţia lui, care era profesoară de franceză la Liceul de Filologie, au decis să emigreze în Ungaria. „Am plecat cu mare părere de rău, a fost o hotărâre cumplită”. Bătrânul medic spune că, dacă ar fi ştiut că dictatorul avea zilele numărate, n-ar fi plecat.
După ce s-au mutat în Budapesta, soţii Kiss au continuat să vină „acasă”, la Oradea, lună de lună. „Îmi place foarte mult cum arată Oradea acum. Pentru mine este cu adevărat cel mai frumos oraş”, spune doctorul. Aici vrea să-şi lase şi osemintele, când va veni momentul, pregătindu-şi deja locul de veci în cimitirul municipal. Pentru că orădean a fost şi orădean va rămâne, pe vecie...
PREMIERĂ
Primul album al Oradiei
Înainte de a fi reunite într-un album, fotografiile din albumul doctorului Kiss au fost expuse, în 2019, pe simezele Galeriei Euro Foto Art, iar artistul Ştefan Toth l-a încurajat pe medic să le tipărească într-un album. „Oradea n-a avut niciodată un album foto dedicat ei.
În comunism s-a pregătit unul, dar a rămas doar la stadiul de manuscris. Eu am vrut, dar niciodată n-am găsit finanţarea. Acum dânsul a făcut asta, pe banii lui”, spune Toth. Curioşii pot cumpăra albumul, la preţul de 110 lei, de la Libris Antica (Piaţa 1 Decembrie nr. 8).
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.