Un bărbat din satul Rotăreşti, comuna Sâmbăta, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de judecătorul de drepturi şi libertăţi din Beiuş, la propunerea procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria locală, care îl anchetează pentru agresiune sexuală în formă continuată, respectiv loviri şi alte violenţe.
Potrivit surselor BIHOREANULUI, Belejan Karoly, în vârstă de 41 ani, este acuzat că, săptămâna trecută, în perioada Sărbătorilor Pascale, a intrat băut în casa în care stă vecinul său, unde i-a agresat sexual pe cei doi copii ai acestuia, un băiat şi o fetiţă în vârstă de 9 respectiv, 11 ani.
Victimele şi tatăl lor, un bărbat cu handicap locomotor, aveau o situaţie dificilă. Originari din Tileagd şi rămaşi fără adăpost, ei fuseseră găzduiţi în locuinţa unui localnic din Rotăreşti.
Belejan a fost prins miercuri, când a fost reţinut pentru 24 de ore, iar joi seară a fost prezentat de procurori la Judecătoria Beiuş, unde instanţa a emis pe numele lui un mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.
Belejan Karoly nu este la prima abatere. El a fost condamnat în 2008 la închisoare cu executare pentru înşelăciune, iar anul trecut a încasat 1 an de închisoare cu suspendare după ce, pe 18 iunie 2017, călare pe un moped neînmatriculat şi fără a deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, a derapat într-o curbă pe drumul judeţean 767, în Dobreşti, a intrat pe contrasens şi s-a izbit de o maşină. În urma evenimentului rutier, nu a fost nimeni rănit.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.