URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Iunie 2021, 13:21

Pedeapsă usturătoare: 2.500 de lei amendă pentru şoferii care intră cu maşinile pe spaţiile pietonale din centrul Oradiei! (VIDEO)

Pedeapsă usturătoare: 2.500 de lei amendă pentru şoferii care intră cu maşinile pe spaţiile pietonale din centrul Oradiei! (VIDEO) str. Aurel Lazăr din Oradea devenită pietonală (foto: Facebook, Florin Birta)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Primarul Oradiei, Florin Birta, a anunţat, miercuri, că executivul supune dezbaterii publice un regulament care va presupune sancţionarea şoferilor care intră cu autoturismele pe spaţiile pietonale din zona centrală a Oradiei cu nu mai puţin de 2.500 de lei, amendă al cărei cuantum va fi redus la jumătate, aşa cum prevede legea, în cazul plăţii în termen de 15 zile. 

"Bizoni" pe trotuare

Într-o conferinţă de presă desfăşurată miercuri în sala mică a Primăriei, Florin Birta a explicat că propune aceste măsuri fiindcă mulţi dintre şoferii orădeni sau care circulă prin Oradea nu respectă spaţiile pietonale, parcând pe trotuare sau pe străzi dedicate pietonilor, ba chiar cauzând stricăciuni. 

"Am constatat în ultimul timp că foarte mulţi şoferi îşi parchează maşinile pe trotuarele nou amenajate şi sunt deja borduri negre de la cauciucuri sau borduri lovite. (...) De asemenea, pe strada Aurel Lazăr, finalizată recent, mulţi dintre stâlpişorii de iluminat de la nivelul solului au fost loviţi cu maşinile şi dezafectaţi", a explicat edilul Oradiei. 

Florin Birta a afirmat că, în opinia sa, municipalitatea trebuie să aibă "o atitudine tranşantă" în ceea ce priveşte aceste gesturi nesăbuite, care nu numai că sunt făcute în dispreţul normelor, ci şi produc prejudicii. 

Parcări în... parcare

Astfel, de joi, 17 iunie, Primăria Oradea va lansa în dezbatere publică "Regulamentul privind accesul controlat al vehiculelor în zona pietonală centrală". Acesta va cuprinde nu numai obişnuitele zone pietonale din centrul municipiului (Republicii – pietonal, Piaţa Unirii şi str. Vasile Alecsandri), ci şi zonele recent reabilitate şi transformate în zone dedicate pietonilor, mai exact Piaţa Ferdinand, pe str. Aurel Lazăr, str. Libertăţii şi str. Nicolae Grigorescu

Prin noul regulament, se vor impune amenzi usturătoare pentru şoferii care intră cu maşinile în spaţiile pietonale, fie că sunt în trecere, fie că parchează pe acestea.

"Propunem în cadrul acestui regulament ca toţi cei care nu vor respecta regulile de acces pe aceste zone pietonale să fie sancţionaţi cu amendă în cuantum de 2.500 de lei. Dacă va fi plătită în 15 zile, va fi la jumătate, adică 1.250 de lei. Dar, oricum, ar fi o diferenţă faţă de amenzile aplicabile acum, între 500 şi 1.000 de lei", a explicat primarul Oradiei. 

Birta a spus că, astfel, şoferii vor învăţa o lecţie. "Dacă parchezi în zone pietonale, vei simţi, iar data viitoare cu siguranţă nu vei mai parca acolo", a spus edilul, argumentând că astfel de atitudini nu sunt explicabile, mai ales în contextul în care "pe o rază de 500 de metri avem (n.r. – în centrul Oradiei) o parcare supraetajată lângă Tribunal, o parcare subterană pe Independenţei şi parcarea supraetajată pe str. Braşovului". 

Vor putea intra cu maşina în zonele pietonale menţionate mai sus riveranii, precum şi maşinile de aprovizionare a magazinelor şi restaurantelor, însă acestea din urmă doar în intervalul orar 07 - 09.30 (de luni până duminică)

Puşi la plată

În plus, pe lângă amenda semnificativă, prin regulamentul menţionat, se va introduce şi "taxarea" şoferilor pentru eventualele pagube pe care le produc în oraş.

"Ca o noutate, în procesul verbal pe care îl va întocmi poliţistul local vor fi trecute şi stricăciunile, prejudiciile materiale. O anexă a regulamentului va cuprinde preţul pentru gazon deteriorat, pentru stâlpişori de iluminat, etc. Constatarea se poate face la faţa locului, precum şi prin camerele de filmat, dacă ele arată clar numărul de înamtriculare al maşinii. Astfel, Primăria Oradea nu va mai fi obligată să meargă în instanţă, ci procesul verbal va fi executoriu. Aşa vom recupera sumele necesare pentru a reface acele zone", a spus Florin Birta.


VEZI PROPUNEREA DE REGULAMENT:

Regulament privind accesul controlat al vehiculelor în ZONA PIETONALĂ CENTRALĂ din municipiul Oradea

Art. I. 
(1) Este interzis accesul autovehiculelor pe:
-    Str. Republicii – pietonal (tronsonul cuprins între str. Iosif Vulcan și str. Gheorghe Dima);
-    Piața Unirii – pietonal (zona figurată în consecință în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre);
-    Str. Vasile Alecsandri;
-    Piața Ferdinand – pietonal (zona figurată în consecință în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre);
-    Str. Aurel Lazăr (zona figurată în consecință în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre);
-    Str. Libertății  - pietonal (zona figurată în consecință în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre);
-    Str. Pictor Grigorescu;

cu excepţia vehiculelor riveranilor a căror intrare in imobil se poate realiza numai de pe pietonal şi a autovehiculelor care asigură transportul de valori la/de la instituţiile bancare.

(2) Pentru autovehiculele care aprovizionează magazinele si celelalte spatii comerciale din zona pietonală reglementată şi care nu au posibilităţi alternative de acces din afara zonei, este permis accesul în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 7.00 - 9.30.

În ceea ce privește accesul în vederea aprovizionării în Piața Unirii și Piața Ferdinand, precum și pe str. Aurel Lazăr, str. Libertății și str. Pictor Grigorescu, va fi urmat strict traseul figurat în anexele la prezenta hotărâre. 

(3) Prevederile pct. (2) se aplică în mod corespunzător și persoanelor fizice sau juridice care dețin proprietăți în zona reglementată.
(4) Masa totală autorizată a autovehiculelor care au acces conform alin.1, 2 si 3 din prezenta hotărâre, nu poate depăşi 3,5 tone.
(5) Este interzis ca autovehiculele care au acces conform alin.1, 2 si 3 din prezenta hotărâre să rămână parcate/staționate în zona pietonală. 

Art. II. 
(1) Este strict interzis accesul oricăror autovehicule, indiferent de masa maximă autorizată și/sau deținătorul acestora:
-    în Pasajul Vulturul Negru 
-    în Piața Unirii – pietonal  (zona figurată în consecință în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre), 
-    în Piața Ferdinand – pietonal (zona figurată în consecință în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre);
-    pe str. Moscovei – partea pietonală, tronson modernizat (zona figurată în consecință în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre);
-    pe str. Aurel Lazăr (zona figurată în consecință în anexa nr. 3 la prezenta hotărâre);
-    pe str. Libertății  - pietonal (zona figurată în consecință în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre);
-    pe str. Iosif Vulcan – alei pietonale (zona figurată în consecință în anexa nr. 4 la prezenta hotărâre);
-    pe toate zonele verzi figurate corespunzător în anexele la prezenta hotărâre;

aceste spații fiind destinate exclusiv pietonilor.

(2) Organizarea oricăror evenimente în perimetrul reglementat la pct. 1 se va putea face numai cu acordul scris al Municipiului Oradea, dat prin structrurile de specialitate, cu respectarea ”Manualului de folosire și întreținere a Pieței Unirii”, respectiv a celorlalte indicații tehnice din proiectele de investiții implementate, după caz.

Art.III. 
(1)    Încălcarea prevederilor art. I. constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă în cuantum de 2500 lei.
(2)    Încălcarea prevederilor art. II. constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă în cuantum de 2500 lei.

Art. IV. 
(1)    Circulaţia în zona menţionată se va face cu respectarea prevederilor art.159 din H.G. nr. 1.391/2006 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.
(2)    În perimetrul reglementat vor fi montate plăcuțe adiționale privind restricțiile în zonă și sancțiunile contravenționale aplicabile .

Art. V. 
(1)    Contraventiilor prevăzute de prezentul regulament le sunt aplicabile dispozițiile Ordonanței Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor.
(2)    Constatarea și sancționarea contravențiilor la prezentul regulament se face de către polițiștii locali din cadrul Poliției Locale Oradea.
(3)    Contravenienții sunt obligați să suporte costurile necesare remedierii prejudiciilor materiale produse prin încălcarea prezentului regulament, stabilite conform tarifelor de evaluare (anexa nr. 5 la prezenta hotărâre), și consemnate ca atare în procesul verbal de constatare și sancționare a contravenției ori anexele la acesta.       
(4)    Amenzile contravenționale pot fi achitate și prin intermediul instrumentelor de plată electronică, așa cum sunt acestea prezentate pe site-ul Primăriei Oradea – plăți online.

(5) În cazul depistării unui autovehicul în zona restricționată conform prevederilor art. I.  sau II., constatarea contravenţiilor se poate face și în lipsa contravenientului, atât pentru persoanele fizice cât şi pentru persoanele juridice, în conformitate cu prevederile O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor cu modificările şi completările ulterioare, fapta fiind probată cu înregistrări video sau cu fotografii, potrivit legii. În acest sens, polițiștii locali vor întocmi şi afişa sub ştergătorul de parbriz sau pe geamul lateral o notă de constatare, ce conţine locul săvârșirii faptei, data şi ora constatării, natura abaterii constatate, numărul de înmatriculare al autovehiculului. (Nota de constatare va fi protejată printr-o folie de plastic pentru evitarea deteriorării acesteia de fenomene meteorologice și va sta la baza întocmirii în interiorul termenului prevăzut de O.G.nr.2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor a procesului verbal de constatre și sancționare a contravențiilor).

(6) În situația prevăzută la pct (5) sancțiunea contravențională va fi aplicată proprietarului/deținătorului autovehiculului, identificarea acestuia făcându-se prin solicitare scrisă la Serviciul Public Local Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. 

Art.VI. La data intrării în vigoare a prezentei hotărâri își încetează aplicabilitatea prevederile HCL nr. 625/2009 privind aprobarea unor reglementări pentru accesul controlat al vehiculelor în ZONA PIETONALĂ CENTRALĂ din municipiul Oradea, așa cum a fost modificată și completată de HCL nr. 757/2018. 

Art. VII. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează: Directia Juridică, Directia Politia Locală Oradea, Direcția Tehnică și Direcția Patrimoniu Imobiliar.

Articole pe aceeași temă:
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
sarbi
Schimbi notarul,
Postat 16 Iunie 2021, 14:33 de Sandu2100
notar
alegi un notar care are acces/parcare auto in apropiere, ai de unde alege, sau carucior
Postat 16 Iunie 2021, 14:18 de cristi11
republicii
intelegem aceste restrictii dar la Notar Bodea cum ajungi cu 2 batrani de 91 de ani chemam smurd ? raspunsul ar fi bine venit
Postat 16 Iunie 2021, 13:59 de sarbi
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON