URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 10 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cum îl cunosc pe Ilie Bolojan, acesta nu va trece peste angajamentul de a-l susține pe Crin Antonescu la prezidențiale, dacă nimic nu se schimbă la nivelul coaliției PSD-PNL-UDMR. Omul care l-a luat ca model politic, printre alții, pe Iuliu Maniu încă mai crede în puterea cuvântului dat.
Zic şi eu
Adrian Cris
Cu o viteză amețitoare, așa-zișii „suveraniști” și „anti-globaliști” transformă globul într-o bombă gata să explodeze. Am văzut, acasă, ce s-a găsit la adepții lui Călin Georgescu, „patrioți” care propovăduiesc „pacea” și austeritatea „dacă”: un arsenal de arme de asalt și explozibili, bani în podele, înregistrări că au cerut fonduri unor afaceriști din afara țării promițându-le aurul din pământul acesteia, legături cu Ambasada Rusiei, documente ce atestă că iau lumină de la Moscova, poze cu criminali de război.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce vă așteptați să facă Ilie Bolojan în funcția de președinte interimar al României?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Ianuarie 2025, 18:35

Pavel Bartoș și-a sărbătorit ziua de naștere la Oradea, alături de colegii din filmul „Ramon 2”, inclusiv actori orădeni (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Actorul şi prezentatorul TV Pavel Bartoş a împlinit luni 50 de ani şi şi-a sărbătorit ziua de naştere la Oradea, unde filmează pentru "Ramon 2 - Filmul de Crăciun". 

Din imaginile publicate pe reţelele de socializare, se observă că actorul a fost sărbătorit sâmbătă, la DoubleTree by Hilton, unde este cazată echipa de producţie. 

Actorului din rolul principal al filmului „Ramon 2” i-a fost pregătit un tort. 

La petrecere au fost prezenţi membrii echipei de filmare, dar şi colegii actori, printre care s-au numărat şi orădenii Răzvan Vicoveanu, Alina Leonte şi Petre Ghimbăşan, care fac parte din distribuţie.

Într-un videoclip postat pe Instagram luni, în dimineaţa zilei sale de naştere, Bartoş, îmbrăcat în costum de Moş Crăciun, a spus: "Şi uite aşa se începe o zi de naştere…cu filmare". Din imagini reiese că scena a fost filmată la Cetatea Oradea.

Succesul primului film "Ramon" l-a determinat pe Pavel Bartoş să aducă publicului şi "Ramon 2", film ce se realizează în această perioadă la Oradea. 

Printre actorii care apar în "Ramon 2" se numără Bogdan Farcaş, Carmen Tănase, Smiley, Paul Ipate, Anisia Gafton şi alte nume cunoscute, scrie ŞtirileProTV.ro.

Săptămâna trecută, echipa de filmare a realizat mai multe scene în Piaţa Unirii din Oradea, la care au participat zeci de orădeni ca figuraţie, inclusiv câţiva poliţişti de la Poliţia Locală.

Primăria Oradea, prin Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune, a finanţat realizarea filmului cu suma de aproximativ 136.000 de euro.

Fondurile sunt utilizate pentru producţie, transport, cazare, mese şi alte cheltuieli necesare în perioada filmărilor care se desfăşoară în Oradea până în 24 ianuarie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5791 RON
  • 1 EUR = 4.9756 RON
  • 1 HUF = 0.0125 RON