URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 04 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Acum câteva săptămâni, am aflat că Primăria Oradea a încercat să pună mâna pe Casa de Cultură a Sindicatelor într-un mod nu tocmai ortodox, ceea ce pare impardonabil într-o țară ortodoxă, cum ne pretindem. De altfel, edilii nu sunt la prima tentativă de a pune mâna pe active care nu le-au aparținut, vezi și încercarea de a „naționaliza” Casa de Cultură a Tineretului.
Zic şi eu
Adrian Cris
În al 12-lea ceas, Ilie Bolojan a preluat conducerea PNL, ca președinte interimar. Spre deosebire de predecesorii săi, cum ar fi Ciucă ori Cîțu, nu impus de cineva de sus, ci propus de colegi, ca un colac de salvare pentru toți. Un detaliu pe care a ținut să-l spună deschis, fiindcă dacă aceștia nu se vor „alinia cu cetățenii”, va renunța la șefia partidului. Nu-și pune obrazul la bătaie ca să-l huiduie oamenii ori să ajungă subiect de miștouri, ca alții.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota în turul al doilea al alegerilor prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 29 octombrie 2024, după mai bine de 10 luni de deliberări intense și profunde, Curtea Constituțională a dat „verde” pentru intrarea în vigoare a unei aberații legislative, respingând o sesizare de neconstituționalitate făcută de Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție încă din în 5 decembrie 2023.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 August 2022, 20:31

Patru pompieri bihoreni, printre salvatorii care pleacă în Franța. ISU Crișana trimite și două autospeciale (VIDEO)

Patru pompieri bihoreni, printre salvatorii care pleacă în Franța. ISU Crișana trimite și două autospeciale (VIDEO) (foto: ISU Crișana)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Crișana a anunțat, joi seara, că printre pompierii militari români care merg în Franța să ajute la stingerea incendiilor de pădure se numără și patru bihoreni, care duc cu ei două autospeciale de tip Abroll, proiectate chiar de ISU Bihor.

„Din modulul de intervenție al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, specializat în stingerea incendiilor de pădure, care este dislocat în Franța, fac parte și patru pompieri militari bihoreni din cadrul Detașamentelor 1 și 2 Oradea: plutonier adjutant șef Popa Aron Cristian, plutonier adjutant Cuc Raul, plutonier Bohuș Andrei și plutonier Ferke Rafael, care se deplasează în sprijinul pompierilor francezi cu două autospeciale tip Abroll din dotarea ISU BH”, se precizează în informarea semnată de locotenent-colonel Camelia Roșca, purtătorul de cuvânt al ISU Crișana. 

Autospecialele Abroll tip rezervor pentru transport apă, proiectate de către personalul de specialitate al ISU BH, sunt prevăzute cu motopompe de înaltă performanță și tunuri apă, fiecare autospecială având în componență un rezervor de apă cu o capacitate de 12 000 litri, o scară fixă de acces pe rezervor, o platformă pe care este amplasată motopompa și instalația aferentă pentru alimentarea acesteia din rezervorul de apă.

România trimite în total 77 de pompieri, cu 17 autospeciale, în Franța, în cadrul Mecanismului Europen de Protecție Civilă.

 

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7308 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON