În premieră, Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bihor a organizat, joi, un seminar interactiv între angajatori şi şomeri, pentru a afla care sunt problemele cu care se confruntă fiecare. În total, au participat 110 persoane: 53 de reprezentanţi ai firmelor şi 57 de şomeri şi persoane în căutarea unui loc de muncă (inclusiv angajaţi care vor să-şi schimbe job-ul).
"Prin organizarea acestui seminar am urmărit îmbunătăţirea dialogului dintre A.J.O.F.M. Bihor, angajatori şi şomeri. A fost o discuţie constructivă din care noi am avut de învăţat foarte multe", a precizat directorul executiv al AJOFM Bihor, Békési Csaba.
Moderată de consultantul în afaceri Dacian Palladi, discuţia a scos la iveală numitorul comun între cele două părţi: lipsa încrederii reciproce. "Au convenit că toţi au nevoie de mai multă încredere în ceilalţi. Angajatul are impresia, chiar de la angajare, că patronul îl va fura, iar angajatorul că angajatul nu va lucra, va trage chiulul", a explicat Békési.
Participanţii au desprins şi doleanţele pe care le au unii de la alţii: patronii vor ca angajaţii lor să se perfecţioneze continuu, iar angajaţii vor să fie plătiţi pe măsură. De altfel, Palladi i-a întrebat pe angajatori dacă ei ar putea trăi într-o lună din salariul pe care îl plătesc unui angajat. Răspunsurile au fost diverse: unii au admis că da, alţii au recunoscut că dau lefuri mici. Întreprinzătorii mici au precizat, însă, că de multe ori salariaţii lor merg acasă cu mai mulţi bani decât iau ei.
O altă chestiune subliniată în timpul discuţiei a fost că salarizarea nu ţine deloc cont de productivitate: angajatori, dar şi angajaţi ar prefera ca salariile să fie date în funcţie de munca prestată de angajat.
Totodată, însă, patronii le-au reproşat absolvenţilor care îşi caută un loc de muncă faptul că au pretenţia unor salarii mari, fără însă a fi bine pregătiţi.
"Pentru Agenţia noastră a fost un eveniment unic şi, în acelaşi timp, o reuşită. Este pentru prima dată când reuşim să aducem împreună la o dezbatere interactivă, în acelaşi timp şi în acelaşi loc, un număr atât de mare de angajatori şi persoane în căutarea unui loc de muncă. AJOFM Bihor îşi asumă astfel rolul de cel mai important actor pe piaţa muncii din judeţ, ceea ce ne onorează, dar ne şi obligă să devenim o instituţie modernă, flexibilă şi capabilă să răspundă prompt schimbărilor de pe piaţa forţei de muncă", a mai spus Békési.
Întâlnirea de joi a fost organizată în cadrul proiectului european "FACTOR - Fii activ în oraşul tău!", derulat de AJOFM Bihor în parteneriat cu AJOFM Neamţ, Active Job Consulting şi Multi Proiect, cu scopul de a facilita accesul pe piaţa muncii a 1.200 de persoane.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.