Întreprinzătorii bihoreni au o nouă organizaţie patronală. Reprezentanţii unui număr de 53 de companii din judeţ au semnat joi seară la Hotel Continental procesul verbal de constituire a Asociaţiei Firmelor Bihorene, organizaţie înfiinţată cu scopul declarat de a reprezenta în mod real interesele celor peste 30.000 de societăţi comerciale active din judeţ.
La eveniment au mai luat parte şi reprezentanţi ai administraţiei judeţene şi locale, precum prefectul Gavrilă Ghilea, preşedintele Consiliului Judeţean, Radu Ţîrle, viceprimarul de Oradea, Gheorghe Carp, dar şi oameni politici precum senatorii Cornel Popa şi Ioan Mang, precum şi deputaţii Lucian Varga, Octavian Bot şi Lakatos Peter.
Fără Mintaş şi Lucian
În marea lor majoritate, fondatorii AFB provin din rândul celor care au părăsit în urmă cu o săptămână Federaţia Patronilor Bihor, ajunsă în insolvenţă, nemulţumiţi de managementul preşedintelui Ioan Lucian. Cele 53 de firme, printre care Adeplast, Auto Bara, Concips, Gavella, Keviep, Leonardo, Optimedia, Selina şi Tiger Amira, au o cifră de afaceri de aproximativ 804 milioane de euro pe 2009 şi circa 13.000 de angajaţi.
"Prima dată ne-am gândit să fim 30 de firme care să punem bazele noii asociaţii, pe urmă am fost 40, apoi 50 iar în ultimul moment au mai intrat trei companii", a declarat Marcel Bărbuţ, patronul Adeplast, unul dintre principalii iniţiatori ai noii organizaţii. Bărbuţ a mai spus că AFB se doreşte o alternativă credibilă şi eficientă la actualele organizaţii patronale din judeţ.
"Nu poate să mă reprezinte pe mine, Marcel Bărbuţ, un domn cum este preşedintele Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Ioan Mintaş, cu 300 de incidente bancare şi care a înşelat pe foarte multă lume, sau celălalt domn, Ioan Lucian, care a avut multe probleme de management la propriile firme", a declarat patronul Adeplast.
Vot prin SMS
Conform lui Bărbuţ, fiecare membru al organizaţiei va avea un singur vot, indiferent de forţa financiară a firmei pe care o reprezintă. "Pentru că avem prea puţin timp să ne ocupăm de asociaţie, fiecare fiind ocupaţi cu firmele noastre, vom plăti profesionişti care să pună în aplicare ceea ce hotărâm noi. Am gândit un sistem foarte simplu, prin care vom vota la telefon printr-un simplu SMS", a mai spus Bărbuţ.
Fondatorii AFP sunt convinşi că organizaţia se va dezvolta rapid. "Eu spun că un număr de 53 de firme ca membri fondatori este un început promiţător şi cred că împreună ne putem propune ca până la sfârşitul anului să avem 300 de membri", a spus consultantul în afaceri Dan Octavian, fost director general al Federaţiei Patronilor Bihor, membru fondator al AFB. Organizaţia îşi doreşte ca ulterior să se extindă în întreaga ţară, prin înfiinţarea de asociaţii similare în toate judeţele, inclusiv în Capitală.
Facilităţi pentru membri
Printre obiectivele AFB pe termen scurt, Dan Octavian a enumerat lansarea unui card AFB, care să permită obţinerea de reduceri de tarife la tranzacţiile făcute între membrii organizaţiei, furnizarea de servicii de consultanţă pentru atragerea de fonduri nerambursabile, organizarea de cursuri de specializare şi reconversie profesională, promovarea produselor şi serviciile oferite de membri şi organizarea de târguri.
De asemenea, AFB va edita săptămânal o publicaţie cu caracter economic, va organiza anual concursul "Bihor Business Plan", destinat tinerilor întreprinzători, în urma căruia organizaţia va finanţa planul de afaceri al câştigătorului, şi va lansa burse pentru studenţi.
AFB mai vizează, printre altele, modificarea Legii Insolvenţei, astfel încât aceasta să nu mai protejeze "ţeparii", modificarea Legii cecului şi a biletului la ordin, astfel încât cei care plătesc cu instrumente fără acoperire să fie pedepsiţi penal, şi înfiinţarea Închisorii Datornicilor, care ar uma să prevadă faptul că rău-platnicii ar putea să facă închisoare până la stingerea datoriilor.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.