URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
23 Iulie 2021, 10:36

Patronii a două depozite din Remetea şi Bunteşti, prinşi de poliţişti că au vândut “la negru” aproape 700 metri cubi de material lemnos. Suma uriaşă care le-a fost confiscată

Patronii a două depozite din Remetea şi Bunteşti, prinşi de poliţişti că au vândut “la negru” aproape 700 metri cubi de material lemnos. Suma uriaşă care le-a fost confiscată foto:generic
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Aproape 700 de metri cubi de lemne au fost confiscaţi valoric de poliţiştii Compartimentului Delicte Silvice Bihor, în urma unor controale realizate împreună cu reprezentanţii Gărzii Forestiere Oradea la două depozite de cherestea din localităţile Remetea şi Bunteşti, patronii firmelor alegându-se şi cu amenzi.

Potrivit unui comunicat transmis joi de Biroul de presă al Poliţiei Bihor, firma din Remetea ar fi expediat 500 metri cubi de material lemnos de esenţă molid în perioada 1 februarie – 20 iulie, fără avize de însoţire. “Societatea comercială a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 10.000 lei, iar cei 500 de metri cubi de lemn rotund, în valoare de 69.500 de lei, au fost confiscați valoric”, se precizează în informare.

De asemenea, în urma controlului efectuat la o societate comercială cu sediul în comuna Buntești, poliţiştii şi comisarii Gărzii Forestiere au constatat că reprezentanții acesteia ar fi expediat, în perioada martie – iulie, în acest an, 198,26 de metri cubi de lemne de foc, specia cer, fără proveniență legală. “Agentul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 10.000 de lei, iar materialul lemnos, în valoare de 35.290 de lei, a fost confiscat valoric”, se spune în comunicat.

Controalele s-au desfăşurat în cadrul unei acţiuni mai ample la care au participat polițiștii Serviciului de Ordine Publică – Compartimentul Delicte Silvice și Compartimentul Sisteme de Securitate Private, împreună cu specialiști din cadrul Gărzii Forestiere Oradea, pe linia prevenirii și combaterii delictelor din domeniul silvic și a respectării prevederilor legale privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor.

În cadrul acțiunii, au fost legitimate 112 persoane, controlate 68 de autovehicule, 8 societăți comerciale, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 23 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 39.980 de lei.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON