URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
21 Aprilie 2020, 08:31

Pásztor, demisia! Imagini senzaționale cu momentul în care șeful CJ Bihor a fost prins sfidând restricțiile la pescuit (FOTO/VIDEO)

Pásztor, demisia! Imagini senzaționale cu momentul în care șeful CJ Bihor a fost prins sfidând restricțiile la pescuit (FOTO/VIDEO) NUMAI PENTRU IMPOSTORI. Pásztor Sándor susține că a încălcat legea, pescuind pe balta din Şişterea, doar pentru că trecea prin zonă şi a cedat un pic „ispitei”, dar în fața Poliţiei care l-a amendat l-au trădat nu doar tricoul cu inscripția „apă de la mare adâncime din Gyula, numai pentru înotători”, ci şi undiţele din maşina destinată, ce ironie!, sistemului de sănătate din Bihor...
Pásztor, demisia! Imagini senzaționale cu momentul în care șeful CJ Bihor a fost prins sfidând restricțiile la pescuit (FOTO/VIDEO) ÎL DOARE-N UNDIŢĂ! Joia trecută, BIHOREANUL l-a găsit pe preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor, belferind la pescuit pe balta unui amic UDMR-ist din Şişterea. Amendat de Poliţie cu 5.000 lei, politicianul a pretins că a făcut o simplă „greşeală”, iar a doua zi a achitat amenda, ba a și donat o sumă similară pentru acte de binefacere. Păi, ce înseamnă peste 1.000 euro la averea pe care a strâns-o ca bugetar, inclusiv comandând articole de lux afaceristului cu care, ce ghinion, se afla pe baltă?
Pásztor, demisia! Imagini senzaționale cu momentul în care șeful CJ Bihor a fost prins sfidând restricțiile la pescuit (FOTO/VIDEO) PENTRU SĂNĂTATE! Autoutilitara VW Amarok cu care şeful CJ Bihor s-a dus la pescuit (stânga) a fost cumpărată în cadrul proiectului strategic pe sănătate al Judeţului, fiind alocată Serviciului Salvamont Bihor din subordinea CJ Bihor, ceea ce nu-l opreşte pe Pásztor s-o folosească după cum are chef. La fel a procedat şi partenerul său de pescuit şi vânătoare, Nicolae Timaru (medalion), care l-a însoţit cu Dusterul din dotarea Gărzii Forestiere Bihor (dreapta), unde este şef adjunct. Încă...
Pásztor, demisia! Imagini senzaționale cu momentul în care șeful CJ Bihor a fost prins sfidând restricțiile la pescuit (FOTO/VIDEO) FURNIZOR DE LUX. Afaceristul Halász Alexandru (foto), pe care Pásztor Sándor l-a dus la pescuit cu maşina CJ, este unul dintre furnizorii de articole de lux cărora politicianul UDMR-ist i-a comandat pixuri şi ceasuri plătite din banii publici cu zeci de mii de lei

De mai bine de o lună, de când pandemia Covid-19 face ravagii în toată lumea, fără a ocoli nici Bihorul, peste 600.000 de locuitori ai judeţului îşi pun speranţa în medici şi în conducătorii din administraţia locală, datori să-i susţină cu tot ce au nevoie. Unii o fac, muncind zi-lumină pentru ca spitalele să aibă ce le este necesar. Alţii, însă, îşi bat joc de destinele şi chiar de vieţile oamenilor, la fel cum au făcut, de fapt, din prima clipă în care s-au văzut înscăunaţi în funcţiile pe care le-au folosit în interes personal, de partid şi de afaceri.

În această a doua ipostază se află şi preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, UDMR-istul  Pásztor Sándor, care de la izbucnirea crizei sanitare n-a iniţiat niciun demers pentru a ajuta spitalele orădene angrenate în efortul anti-Covid. În schimb, BIHOREANUL a descoperit cu ce se ocupă politrucul: cu toate că este şi vicepreşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Pásztor merge la pescuit, în timpul serviciului, cu o maşină a instituţiei, însoţit de un alt prieten bugetar şi de un afacerist pe care l-a racordat la bugetul CJ Bihor. Cum ar veni, pe banii tuturor oamenilor pe care este dator să-i reprezinte.  

BIHOREANUL vă prezintă în exclusivitate cum l-a găsit pe politicianul UDMR satisfăcându-şi pasiunile netulburat de faptul că în Bihor se moare, se suferă de foame şi de singurătate.

Program de pescar

BIHOREANUL l-a prins pe şeful CJ Bihor în flagrant joia trecută, după un "pont" primit chiar din interiorul Consiliului Judeţean. "Preşedintele Pásztor Sándor şi-a programat zilele astea două partide de pescuit, la care merge cu o maşină a instituţiei, în timpul programului de lucru. Prima are loc joi, pe lacul din Şişterea (n.r. – comuna Cetariu), pe care îl deţine un prieten de-al lui, Toth Gyula, cu începere de la ora 14.00 şi până seara la ora 20.00. A doua partidă a fost programată vineri dimineaţă, începând de la ora 6.00, pe unul dintre canalele care alimentează pescăria de la Cefa", a informat sursa.

De ce a sesizat funcţionarul ziarul? "Pur şi simplu, m-am săturat să văd că nici acum, când atâţia oameni suferă pentru că şi-au pierdut locurile de muncă, nu mai au bani de mâncare, se îmbolnăvesc şi nu pot ieşi din case, şeful Consiliului Judeţean Bihor nu face nimic, decât pentru el. Pentru spitale, pentru comunitate, pentru noi toţi, nimic...", a mărturisit omul.

"Numai pentru prieteni"

O echipă a BIHOREANULUI s-a deplasat joi după-amiază la Şişterea, după ce şeful CJ Bihor ajunsese deja acolo în jurul orei 14.30. Accesul spre lacul numit Bangeta era restricţionat, iar pe barieră scria "Lac închis". Fapt normal, deoarece Ordonanţa Militară nr. 3 a interzis "pescuitul sportiv şi recreativ" pe perioada stării de urgenţă, începută încă din 16 martie, iar apoi, chiar joi, prelungită pentru încă 30 de zile. Potrivit actului normativ, încălcarea regulii se pedepseşte cu amendă între 2.000 şi 20.000 lei, sancţiune prea blândă ca să-l descurajeze pe preşedintele Consiliului Judeţean.

Prima încercare a reporterilor de a ajunge în locul unde Pásztor se aşezase la pescuit a eşuat, jurnaliştii fiind opriţi de un paznic care a explicat că lacul este "numai pentru prieteni". În apropiere, pe mal, se vedeau cam 6-8 grupuri de asemenea "prieteni", cu toţii încălcând relaxaţi restricţiile, dar şi o maşină a Consiliului Judeţean, un Duster alb, BH-88-ADD, din dotarea uneia dintre numeroasele structuri din subordinea CJ Bihor burduşite cu clientela politică a UDMR şi PSD: Agenţia pentru Dezvoltare Durabilă.

Somaţi de paznic să părăsească zona, reporterii au urmat calea legală: au sesizat Poliţia că la Şişterea se încalcă Ordonanţa Militară, solicitând ca un echipaj să se deplaseze la faţa locului pentru a constata ilegalitatea. Ceea ce s-a şi întâmplat, în toată splendoarea...

Prinşi în fapt

În jurul orei 17.45, un Logan al Poliţiei a ajuns la domeniul de pescuit, iar reporterii BIHOREANULUI au asistat la descinderea agenţilor. Însoţindu-i, reporterii au putut trece de paznic, devenind martori la momentul în care poliţiştii au dat, în cel mai îndepărtat loc de punctul de pază, tocmai de preşedintele Consiliului Judeţean, Pásztor Sándor.

Acesta venise, aşa cum indicase sursa, cu o maşină a instituţiei, o autoutilitară VW Amarok, BH-98-CJB, trasă în apropiere. Şi nu era singur, după cum avea să reiasă din dialogurile ulterioare, ci cu un amic, pe numele său - ce ironie! - Halász (n.r. – pescar, traducere din limba maghiară) Alexandru.

Alături, la câţiva metri distanţă, un alt tovarăş de-al lui Pásztor şi "client" al BIHOREANULUI: Nicolae Timaru, şeful adjunct al Gărzii Forestiere Bihor, partener cunoscut de vânâtoare şi de pescuit al preşedintelui CJ. Venit şi el, bineînţeles, tot cu o maşină de serviciu, un Duster alb cu numărul BH-20-MAP (de la Ministerul Apelor şi Pădurilor).

Toţi trei aveau să fie sancţionaţi de oamenii legii, defel impresionaţi de calitatea lor: Pásztor, Hallász şi Timaru cu amendă de câte 5.000 lei, în timp ce alţi doi pescari, dintr-un alt grup, cu câte 2.000 lei, iar încă trei doar cu avertisment.

Acoperit cu adeverinţă

Politicos, un agent l-a abordat pe şeful CJ Bihor, cerându-i actele la control. "Vă rog să-mi spuneţi ce faceţi aici", a spus poliţistul. Vizibil surprins, conştient că a fost depistat în flagrant, încălcând nu doar legea, ci şi minima morală, cu faţa roşie ca racul şi cu vocea tremurândă, Pásztor nu a găsit în maşină actele vehiculului, aşa că la început i-a înmânat doar adeverinţa de angajat eliberată de instituţia pe care o conduce, şi care atesta cum că ar fi în timpul serviciului.

"Subscrisa Consiliul Judeţean Bihor adeverim prin prezenta că dl. Pásztor Sándor este angajat în funcţia de Preşedinte şi are programul de lucru în permanenţă, când se impune peste programul de lucru în activitatea ce o desfăşoară. Deplasarea persoanei în interesul locului de muncă şi locurile de desfăşurare a activităţii profesionale este esenţială pentru activitatea CJ şi nu poate fi organizată sub formă de telemuncă", arată documentul.

"Este de la angajator, scrie «în timpul programului de serviciu», dar nu scrie că...", a constatat poliţistul, arătând spre balta unde îl prinsese pe politician pescuind. "Vă rog să strângeţi undiţele", i-a mai cerut omul legii.

Plăteşte, dar nu pleacă

Prima reacţie pe care Pásztor a reuşit s-o articuleze a fost o bâiguială scurtă. "Am pescuit. Faceţi, vă rog frumos, amenda şi voi plăti", i-a răspuns el poliţistului, înainte ca acesta să se retragă la maşină pentru a scrie procesul-verbal de amendă.

BIHOREANUL a profitat de răgaz pentru a-i lua preşedintelui CJ un mic interviu, întrebându-l ce făcea acolo. "Am pescuit, acum plecăm acasă pentru că aţi adus Poliţia. Puteam să fugim, că am văzut când aţi venit prima oară...", a zis politicianul, având grijă să adauge, totuşi, că abia sosise: "Acum am venit, de o oră".

Reporterul i-a smuls apoi numai propoziţii lapidare. Întrebat dacă este conştient că deţine şi calitatea de vicepreşedinte al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, Pásztor a replicat aproape monosilabic: "Cred că ştiu, da".

Chestionat de ce a folosit o maşină a instituţiei, UDMR-istul a încropit o explicaţie jenantă şi neverosimilă. "Am venit din judeţ, de la Sălard. Ne-am oprit la drum şi ne-am oprit apoi aici o oră. Asta este, plătim consecinţele", a zis el, insistând: "S-a greşit, vom plăti amenda, asta este".

Întrebat fără ocolişuri, direct, dacă renunţă prin demisie la funcţia la a cărei înălţime a dovedit că nu se ridică, ba din care şi dă un exemplu negativ cetăţenilor, Pásztor a încheiat cu tupeu: "Nu! De ce să-mi dau demisia? Plătesc amenda şi gata".

Cu vânătorul

Aceeaşi atitudine sfidătoare a avut-o şi un alt personaj din anturajul lui Pásztor, şi anume comisarul şef adjunct al Gărzii Forestiere, Nicolae Timaru, pus în funcţie în timpul guvernării PSD.

Nicolae TimaruAflat şi el pe marginea lacului din Şişterea cu Dusterul instituţiei, Timaru a pretins că venise doar pentru a discuta ceva cu Pásztor. Probabil ceva secret ori compromiţător, de vreme ce nu putuse folosi un telefon. "Am vorbit cu domnul preşedinte 2 minute, eu numai am trecut pe aici şi m-am oprit, n-am pescuit", a spus funcţionarul, insistând că nu a încălcat legea şi, ca atare, nici el nu îşi dă demisia de la Garda Forestieră, pentru că "n-am niciun motiv".

Nicolae Timaru este, însă, un "client" cunoscut al BIHOREANULUI, după ce anul trecut ziarul a dezvăluit că participase, tot cu şeful CJ Bihor, la o vânătoare de lux organizată în Elveţia (foto), la împuşcat de capre negre, dar şi că de ani întregi aranja pentru Pásztor partide cinegetice, pe un fond de vânătoare deţinut de fostul consilier judeţean UDMR Oláh Sándor.

Un amic afacerist

Cel de-al treilea tovarăş de pescuit al lui Pásztor, pe care acesta îl şi luase ca pasager în maşina Consiliului Judeţean, s-a ţinut până acum departe de ochii publicului. BIHOREANUL a descoperit, totuşi, că este doar unul dintre afaceriştii pe care politicianul i-a "mufat" la bugetul CJ Bihor.

"Nu are nimic în comun domnul Halász, este privat, nu are niciun contract cu Consiliul Judeţean", a pretins Pásztor despre acesta. Dar informaţiile disponibile din Registrul Comerţului şi din Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice îl contrazic zdrobitor. Halász (foto jos, primul din dreapta) este, alături de soţia sa, Halász Gabriella Neli, asociat în două SRL-uri, Leons Impex (magazinele de ceasuri şi bijuterii Edifice) şi Syke Mon, cărora Consiliul Judeţean Bihor le-a comandat produse pe cât de inutile, pe tot atât de scumpe.

Cumpărături de lux

Numai anul trecut, într-o singură zi, pe 7 august 2019, CJ Bihor a cumpărat de la Leons Impex produse de lux în valoare de 16.876 lei, prin achiziţie directă, fără nicio licitaţie ori altă procedură competitivă.

Este vorba de 9 ceasuri de birou Casio Silver a 306,72 lei bucata, 30 pixuri Morellato Lord smart red a câte 87,39 lei bucata, 30 pixuri Morellato Lord smart blue la acelaşi preţ, 20 de pixuri Morellato Lord blue la 221,85 lei bucata şi încă alte 20 pixuri Morellato Lord black tot la 221,85 lei bucata.

Ca o ironie a sorţii, după izbucnirea pandemiei, firma lui Halász a solicitat eliberarea unui Certificat pentru Situaţii de Urgenţă care să-i permită să beneficieze de ajutoarele acordate de statul român societăţilor comerciale afectate de criză. Cert e că prezenţa afaceristului-pescar alături de politicianul-plătitor nu este o simplă coincidenţă, ci arată mai degrabă ca o complicitate.

Damage control

Conştient că a fost prins într-o ipostază ilegală şi imorală, deoarece în calitatea sa de preşedinte al CJ Bihor şi de vicepreşedinte al Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă trebuia să fie la datorie, politicianul a declanşat încă de joi seară o operaţiune de limitare a pagubelor de imagine pe care şi le-a provocat sieşi, dar şi UDMR-ului.

"Azi după amiază, pentru o scurtă perioadă, am oprit la pescuit, la un lac situat lângă Oradea. Recunosc că am greşit, deoarece am încălcat reguli valabile pentru noi toţi. Nu trebuia să cedez acestei ispite (…) Poliţia m-a sancţionat justificat, la faţa locului, cu o amendă de 5.000 de lei. Mâine dimineaţa, primul lucru pe care am să-l fac va fi plata acestei amenzi şi voi transfera o sumă similară unei asociaţii caritabile (…) Regret sincer atitudinea mea nedemnă şi îmi cer scuze tuturor!", a scris Pásztor pe contul său de Facebook.

Evident, mesajul i-a fost rapid distribuit şi de pagina oficială a UDMR Bihor, culmea, cu explicaţia sumară că "Regula este valabilă pentru toată lumea!". Altfel spus, cine greşeşte plăteşte, chiar şi politicienii, iar cei precum Pásztor - oneşti, vezi Doamne - îşi asumă greşelile bărbăteşte...

Minciuni de politruc

A doua zi, vineri, UDMR-istul a continuat cu o "spovedanie" pe site-ul bihon.ro şi cu o înregistrare video, vestind că achită în 48 de ore jumătate din cuantumul amenzii primite, iar ceilalţi 2.500 lei, pentru a-şi spăla păcatele, îi donează unei asociaţii caritabile, rămase nenominalizată.

În rest, însă, Pásztor a îndrugat o poveste mincinoasă, susţinând că se întorcea din Sălard şi, trecând pe malul lacului Şişterea, s-a oprit pentru a-l saluta pe concesionarul acesteia, Toth Gyula. "Pásztor spune că pofta de pescuit i s-a făcut după programul de serviciu. A ajuns la Şişterea în jurul orei 17, la bordul maşinii de serviciu de la Consiliul Judeţean, o Skoda Superb", a scris bihon.ro, citându-l pe politician, care a susţinut că apoi "a mai sosit, absolut trecător, adjunctul de la Garda Forestieră, domnul Timaru".

Or, acestea sunt, toate, false. Chiar dacă ar fi venit de la Sălard (unde deţine o casă de vacanţă), Pásztor nu trebuia să folosească maşina de serviciu şi nici nu avea drum prin Şişterea, ci pe DJ 191 până în Cauaceu şi Biharia, iar de acolo pe DN 19 până în Oradea.

Mai mult, Pásztor a minţit şi în privinţa maşinii folosite, iar asta pentru a ascunde alte două detalii. De câteva zile, autoturismul său de serviciu, o Skoda Superb cu numărul BH-01-CJB, este lovit şi se află în reparaţii, iar la volanul autoutilitarei VW Amarok BH-98-CJB pur şi simplu nu avea ce să caute. "A fost achiziţionată recent în cadrul proiectului strategic pe sănătate şi a fost alocată Serviciului Judeţean Salvamont", a explicat o sursă a BIHOREANULUI.

Tot la fel de neadevărată e povestea că Pásztor ar fi ajuns pe lac abia la ora 17.00, "după programul de lucru", echipa BIHOREANULUI găsindu-l la acea oră instalat şi pescuind. De altfel, deşi după ce a fost prins de poliţişti a susţinut că era doar de o oră cu undiţa în mână, paznicul lacului a declarat reporterilor, într-o înregistrare video, că în realitate era acolo "de câteva ore".

Imoral şi penal

Prin pocăinţa mimată, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor a urmărit, de fapt, cu totul altceva, în primul rând să limiteze prejudiciile de imagine care, practic, ar trebui să îi pună punct carierei. Nu de alta, dar e clar că o asemenea persoană lipsită de scrupule, care în plină pandemie îşi satisface hobby-urile în loc să muncească pentru comunitate, folosindu-se de resursele publice, nu mai are ce căuta în viaţa publică.

Mai grav, Pásztor evită să ascundă că a devenit pasibil de o anchetă penală, dincolo de fapta contravenţională de a fi mers la pescuit în loc să fie la seviciu sau acasă, pe care şi-a asumat-o. "Poate fi acuzat de abuz în serviciu, dacă a folosit înscrisul eliberat de angajator în mod abuziv. Totodată, se poate interpreta că a săvârşit infracţiunea de delapidare sau cea de abuz, pentru că a folosit un bun al instituţiei, maşina de serviciu, într-un scop personal", a explicat un jurist BIHOREANULUI.

Până în Vinerea Mare, Parchetul nu a anunţat că s-ar fi autosesizat, astfel că dezvăluirea ziarului poate fi considerată ea însăşi o sesizare publică.

BIHOREANUL îi cere politicianului, însă, şi să-şi prezinte demisia, nu doar din Comisia pentru Situaţii de Urgenţă, ci şi din fruntea Judeţului, tocmai pentru că nu este un model de urmat pentru cetăţenii care îi plătesc mult prea generoasa leafă, maşina de serviciu şi toate celelalte privilegii pe care, iată, demonstrează că nu le-a meritat niciodată.


GROFUL BUGETAR

Milionar în euro, din leafa de la stat

Pásztor Sándor a făcut de-a lungul anilor obiectul mai multor dezvăluiri ale BIHOREANULUI care îi descriau înclinaţia spre viaţa de huzur, fuga de responsabilităţi, chiulul de la datorie şi concediile prelungite, unele luate, ca acum, în toiul unor crize locale, ca de pildă cel de anul trecut, imediat după dispariţia zborurilor internaţionale de pe Aeroportul Oradea, aflat în subordinea CJ Bihor.

Posesor al unei averi impresionante, compuse din cel puţin două vile (una în Oradea şi una pe malul lacului de la Sântimreu) şi 7 terenuri valorând peste 1,5 milioane euro, greu de justificat din veniturile exclusive de bugetar, politicianul s-a remarcat prin excursii exotice, cum ar fi participarea la scufundări nautice în Jamaica, alături de membrii unui club exclusivist local, sau la vânători internaţionale şi safariuri.

La o asemenea vânătoare, în Africa de Sud, în sezonul 2018-2019, şeful CJ Bior s-a prezentat organizatorilor ca fiind "Sandor Pasztor from Hungary", în baza faptului că este dublu cetăţean, român şi maghiar, şi s-a lăudat cu trofeele, pozându-se lângă o antilopă împuşcată (foto), imaginile fiind dezvăluite apoi de site-ul safariului.

Pasztor Sandor from Hungary


DEMISIA!

"A strălucit prin absenţă"

Silviu DeheleanDintre toate formaţiunile politice, singura care a reacţionat prompt după dezvăluirile BIHOREANULUI este USR Bihor, al cărui preşedinte, deputatul Silviu Dehelean (foto), i-a criticat "aroganţa de grof medieval" şi i-a cerut demisia.

"Este inacceptabil ca o persoană care ar trebui, prin comportamentul său, să dea un exemplu comunităţii datorită poziţiei pe care o ocupă, să încalce ordonanţele militare şi legile României. Fapta lui Pásztor Sándor este cu atât mai gravă cu cât acesta este desemnat şi vicepreşedintele Comitetului pentru Situaţii de Urgentă Judeţean, care gestionează la nivelul judeţului Bihor situaţia creată de COVID-19", a arătat USR Bihor într-un comunicat dat publicităţii vineri. 

USR consideră că scuzele "exprimate public doar pentru că a fost descoperit" nu sunt suficiente deoarece "sute de mii de bihoreni stau în casă să protejeze sănătatea şi viaţa semenilor, în timp ce afacerile şi locurile lor de muncă sunt în pericol, iar în acest timp Pásztor Sándor merge la pescuit pentru că nu a cedat ispitei (...) Este inadmisibil ca însuşi preşedintele CJ Bihor să nu respecte indicaţiile autorităţilor privind distanţarea socială şi statul în casă în această perioadă de grea încercare pentru noi toţi". 

Totodată, USR Bihor critică virulent şi faptul că Pásztor a fost absent în lupta pentru combaterea coronavirusului, astfel că orice alt gest, în afară de demisie, este nesemnificativ. "De când a început această criză, a strălucit prin absenţă, la fel ca până acum. USR Bihor consideră că orice în afară de o demisie este prea puţin pentru această imensă sfidare", a subliniat deputatul Dehelean.

Vezi mai jos VIDEOREPORTAJUL!

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
11 Comentarii
PLATONA adrian
Bine ai revenit. Ești foarte fericit cu copy paste la fiecare articol. Ești și tu 3 in unul sau una, cum de altfel l-am descoperit pe EXCALIBUR 6 in unul sau una. Înțeleg directiva de partid , dai din palme , lipești afișuri, poate prinzi și tu ceva. Dar totuși cum poți fi așa de prost sa nu vezi cate lucruri bune face Bolojan in Oradea ??
Postat 22 Aprilie 2020, 23:20 de Sandu2100
Pasztor UR,fost director ABA Crisuri.,prieten de catarama si de afaceri dubioase cu primarul Dorel Ilie Bolojan !! Pai se poate sa-i faceti asa un flagrant,inopinat ???
Ce bine ar fi daca jurnalistii nostri neinfricati,impartiali si neimplicati politic, ar avea aceeiasi ravna,aceeiasi determinare si acelas zel, in descoperirea tuturor cazurilor de incalcare flagranta a Legii,indiferent de pozitia sociala ocupata de persoana luata in colimator.Si mai cu seama, surprinderea acelor cazuri care aduc un prejudiciu major, atat patrimoniului material cat si interesului si drepturilor cetateanului oradean.Asa spre exemplu,despre cardasia acestui pesonaj sinistru,Pasztor Sandor,dir.ABA Crisuri, cu primarul Ilie Bolojan legat de intubarea paraurilor din Oradea,fara nicio noima,doar pentru a ascunde deversarile menajere ilegale ale unor agenti economici aflati in gratia primarului,contrar normelor si menirii institutiei a carei sef era,nimic ? Dar despre proiectul"Amenajarea vaii Pasteur la Oradea", executata de ABA Crisuri la comanda si initiativa primarului Bolojan,fara indeplinirea conditiilor impuse de Lege(risc de inundatii,harti de hazard,istoric..), doar pentru a masca deversarile ilegale de ape menajere incarcata ce agenti patogeni, provenite de la Spitalul Clinic de Urgenta Oradea,direct in paraul Paris,iar mai apoi in Crisul Repede,nimic? NO REGRETS,aceata a fost gaselnita,o rezolvare inca cercetata de departamentul Antifrauda al Ministerului Mediului...Dar se pare ca politicul are puterea de a reconsidera prioritatile...asa ca mai asteptam....Dar atunci unde este presa noastra,dar jurnalistii nostrii,aceeia neinfricati,curajosi si drepti,care sunt dispusi pana la sacrificiul.....sa mearga pana in panzele albe,sa afle adevarul, unde sunt ? Ei da,acum au rezolvat un caz foarte grav si dificil:l-au prins pe presedintele CJ Pasztor la pescuit. Ce prejudiciu a creat acest individ comunitatii oradene prin acest act necugetat(omenesc pana la urma),Pai mai stim pe unul,tot asa ceva mare,care circula cu 172 km /ora....da no fost nuciun bai,e omeneste sa grestesti,daca lucrezi (Orban,PNL).Deci,bravo bihoreanule ! Punct ochit, punct lovit ! Dar am o nedumerire: la comanda cui s-a produs acest flagrant? Nu cumva a prietenului de la primarie,care, cam de multisor,ii lasa pe altii sa-i semneze dispozitiile date? Nu de alta dar cei doi prietini, au prea multe afaceri derulate in tandem si nu se facea sa il....asa pe fata.
Postat 22 Aprilie 2020, 02:47 de platona
Hungure, rusine.
Un nesimtit de hungur care nu-si va recunoaste niciodata vina. Va zice ca romanii sunt de vina ca el e un nemernic. Cat despre demisie.....e hungur, nevinovat prin definitie, persecutat intotdeauna. Rusine sa-ti fie, jeg uman, noi stam in casa, tu te plimbi.
Postat 21 Aprilie 2020, 17:52 de feedback
@testtest
Esti prost ? Da, esti, aici se discuta de una si tu latrii de alta. Lecitina pensionare, lecitina. Cu lopata.
Postat 21 Aprilie 2020, 17:48 de feedback
Câtă răutate
Oameni buni de ce așa mare invidie aveți? dacă erați în locul lui la fel ați fi procedat, d-l este un om jos pălăria datorită lui copii noștri de la grădinița 19 secția maghiară au reușit să-și colinde colega în clădirea consiliu județean nicăieri în lume am fi avut așa mare prioritate noi de la secția maghiară, cei drept că era puțin periculos la el acasă ca nu cumva să cadă vreun copil în piscină!!
Postat 21 Aprilie 2020, 17:13 de Dana2019
Ciocul mai micut, slugilor!
Dar nici cu mamaligile ambulante de reporteri nu ne e rusine! Genu de ins guraliv ce intamplarea face ca a avut nesansa sa nu prea fi primit pumn in gura prin ultima perioada! Se crede indrituit sa tot preainterogheze imprejur, in loc sa isi presteze treaba profesionist, asta daca interpretarea rolului de taran prost nu face parte din fisa postului. Dar asa e situatia factuala- face ca unii semeni, cele mai recalcitrante specimene de filistini ce poate sa livreze Bihoru' pot sa isi cultive eleganta, onoarea si educatia doar prin scarmanare si stimulare martiala. Intr-adevar nu au fost prosti eminentele care au inventat utilul concept de reeducare pentru adulti.
Postat 21 Aprilie 2020, 17:04 de Ungur_Bulan
MURIM DE CORONA VIRUS NU DE CIUDA STIMABILE , SI DE NEPASAREA UNORA GEN PASZTOR!!!
Daca dumneata consideri că acest comportament este demn de un om ales Intr o funcție publică, in aceste momente in care noi ca țara și români și unguri la un loc , suntem tot mai greu încercați de aceasta pandemie , scuza mă dar constat că ai o problema grava de moralitate , civism și responsabilitatea.Consider că era mult mai de apreciat daca domnul PASZTOR era mult mai activ de la cârma instituției pe care o conduce în lupta împotriva corona virusului , atât în Oradea cât și în întreg județul dat fiind faptul că este președintele consiliului județean, platit regește din banii noștrii ai tuturor..Ma întreb ce o sa le răspundă domnul PASZTOR etnicilor maghiari , in cazul in care doamne ferește vor fi victime ale virusului când aceștia îl vor întreba cum sa implicat domnia sa în , sprijinirea comunităților maghiare, și a tuturor bihorenilor in lupta împotriva corona virusului?? O să răspundă că el a fost cu hoaverii la pescuit și cu o mașină destinata salvatorilor...cam de asta ne este așa ciuda .P.S Plăvanul din ,,capul statului" este la datorie fiind președintele CSAT și el fata de baronul PASZTOR respecta ordonanțele militare!!!!!
Postat 21 Aprilie 2020, 16:40 de User anonimizat
muriti de ciuda
Aveti voi ceva cu el si gata trebuie sa-si dea demisia pentru nimic. Plavanul din capul statului ce exemplu da cu vanzare de copii si case furate, sase din care "una a disparut"? Cand isi da ala demisia comentati de mersul la pescuit, pana atunci mucles.
Postat 21 Aprilie 2020, 15:23 de testtest
BARONUL LOCAL UDMR SI SLUGILE SALE , SFIDEAZĂ CETATENII,LEGILE STATULUI, MIMEAZĂ FUNCTIA DE PREȘEDINTE A CJ SI CONTINUA RISIPA BANULUI PUBLIC
Nu credeam niciodată ca unii oameni pot devenii atat de inumani indiferent de etnie , culoarea pielii /politică etc si nepasatori fata de semeni lor pana acum când am vizionat acest filmuleț postat de catre dumneavoastra stimată redacție.Îmi este scârba , efectiv de acest personaj PASZTOR ,analfabet, agramat ,fara scrupule , mincinos , un om fara nimic bun sădit de Dumnezeu sau societatea care la format.Si totusi acest individ cu dubla cetățenie ocupa FUNCTIA de presedinte a CONSILIULUI JUDEȚEAN ,însă domnia sa abia silabiseste limba română , pe care probabil din dispreț sau infatuare nu a vrut sa o învețe.As putea continua la nesfârșit cu o serie de constatări dar am impresia ca voi rămâne cu un gust amar si , pentru ca acest individ va rămâne in functie, neavând demnitatea de a demisiona si va continua batjocura adresată bihorenilor români si maghiari fara a avea nici o remușcare.Probabil de asta la si nominalizat UDMR BIHOR pentru această bazându se pe slabă sa pregatire profesionala/morala.Este cat se poate de evident că domnul PASTZOR , este presedinte doar cu numele el doar semnează si pune in aplicare deciziile altora iar drept recompensa probabil primește acest frâu liber de la partid, iar faptul ca nu este la prima abatere de genul , ne arata ca modul acesta de BARON LOCAL ii prieşte de minune transformând CJ in moșia proprie , probabil a invatat de la JANOS SMANGLEALA.Interesanta este si grimasa pe care o afișează LOCOTENENTUL lui PASZTOR acel domn TIMARU ,venit cu masina instituției,sa ii raporteze stăpânului situația din instituția in care a fost înfipt de catre partid, primind noi sarcini despre ,,tunurile" care urmeaza sa le execute pentru PASZTOR.Am speranța că institutiile abilitate se vor autosesiza atat in cazul domnului PASZTOR, cat si in cazul domnului TIMARU.Mai mult decat atat,pentru cel din urmă fiind funcționar public consideram ca șeful ierarhic superior are obligatia de al cerceta disciplinar ,stabilind sancțiunile care se impun , facand public raportul de cercetare ,pe portalul instituției pe care o conduce.Avem deplina încredere în autorități ca vor face lumina in acest caz.
Postat 21 Aprilie 2020, 15:20 de User anonimizat
Cum ar arăta Oradea cu Pasztor și Mang la conducere
????
Postat 21 Aprilie 2020, 13:17 de Sandu2100
...de unde atata "onoare" si demnitate?
Asa-i, Nelu...?
Postat 21 Aprilie 2020, 10:19 de vineri
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON