URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Iulie 2021, 09:31

Pasajul subteran de la Piața Cetate din Oradea va fi realizat de firma care a construit Podul Centenarului (VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pasajul subteran de la Piața Cetate din Oradea va fi amenajat de o asociere de firme al cărei lider este Freyrom, constructorul podul Centenarului.

Lucrările ar putea începe în iulie

Firma, care a mai construit în Oradea pasajul peste șoseaua de centură din dreptul străzii Nojoridului și pasajul pe sub Bulevardul Magheru, a fost desemnată câștigătoarea licitației organizată de municipalitate.

„Asocierea reprezentată de Freyrom a avut cea mai bună ofertă. La o valoare estimată a investiției de circa 30 milioane lei fără TVA, compania a oferit un preț de circa 27 milioane lei fără TVA”, a declarat, sâmbătă, primarul Oradiei, Florin Birta, pentru BIHOREANUL.

Potrivit edilului, procedura de atribuire a lucrărilor se află în perioada de zece zile în care celelalte două asocieri de firme care au depus oferte, Porr Construct și Selina, pot contesta rezultatul licitației.

„În cazul în care nu vor fi contestații, până la sfârșitul săptămânii viitoare vom trece la semnarea contractului cu firma câștigătoare. Lucrările ar putea începe înainte de sfârșitul lunii iulie, pentru că avem deja atât proiectul, cât și autorizația de construire”, a spus Birta.

Termenul de execuție a celor două sensuri giratorii de la suprafață și a pasajului rutier subteran va fi de 15 luni.

„Tunel” pentru autobuze și mașini

Viitorul pasaj reprezintă de fapt etapa a doua și mai simplă a proiectului de amploare numit „Coridor de mobilitate urbană durabilă în Piața Emanuil Gojdu – Piața Cetate”, finanțat din fonduri europene prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020.

Lucrările vizează amenajarea în zona pieței Cetate din Oradea a două girații traversate în subteran de un pasaj cu patru benzi, două pe fiecare sens de mers, care vor asigura benzi dedicate autobuzelor care circulă pe relația Bulevardul Cantemir – Centrul Civic. Lungimea zonei acoperite a pasajului va fi de 29 de metri.

Linia de tramvai va traversa în continuare intersecția străzilor Sucevei și Cantemir la nivelul solului printr-o bandă dedicată.

Licitația pentru adjudecarea lucrărilor de construire din prima etapă, mult mai complexă, care vizează amenajarea a cinci pasaje subterane în Piața Gojdu este încă în derulare. La procedura de achiziție lucrărilor și-au depus oferte pe lângă asocierea reprezentată de Freyrom alte trei asocieri de firme conduse de Construcții Bihor, Drum Asfalt și Electrogrup.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
1 Comentariu
PASAJ Piata cetate
Si pietonii pe unde vor traversa spre piata? Era vorba ca pt ei se va face pasaj subteran ca sa nu mai traverseze IN FUGA pe ls semafor
Postat 11 Iulie 2021, 15:42 de cosmin5z
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON