URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Septembrie 2024, 15:33

Pasajul rutier din Calea Borşului ar putea fi deschis circulaţiei luna viitoare (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pasajul în curs de execuție de-a lungul Căii Borşului, în faţa intrării la Parcul Industrial Eurobusiness I, ar putea fi deschis circulaţiei începând de luna viitoare. Executantul mai are de realizat doar 10% din lucrarea începută în decembrie 2023.

În curs de finalizare

„Construcţia pasajului este realizată în proporţie de 90%. Pasajul a fost ridicat, constructorul a executat hidroizolaţia plăcii de suprabetonare (n.r. realizată prin turnarea unui strat de beton peste elementele prefabricate ale podului), iar acum toarnă cel de-al doilea strat de asfalt, dintre cele trei care vor fi aşternute pe rampe şi pe pod, şi lucrează la parapetele de pe marginea pasajului şi sensul giratoriu de sub acesta", a declarat pentru BIHOREANUL directorul tehnic al Primăriei Oradea, Sebastian Marchiş.

Drum oprit în reţeaua electrică

Pe lângă pasajul propriu-zis, constructorii mai au de realizat drumul colector de-a lungul Căii Borşului care duce la terminalul intermodal inaugurat în primăvara acestui an.

"Lucrările la drumul colector sunt deocamdată oprite, până la relocarea reţelei electrice de 100 kV. Aceasta urmează să fie mutată de către Electrica printr-un contract finanţat pe fonduri europene", a explicat Marchiş.

Chiar şi aşa, podul rutier din faţa parcului industrial ar putea fi finalizat şi dat în funcţiune în următoarele trei săptămâni.

"Lucrările de construire a pasajului din zona parcului industrial ar urma să fie finalizate în jurul datei de 15 octombrie", a spus directorul tehnic.

Data deschiderii circulaţiei rutiere pe pasaj urmează să fie anunţată.

În jumătate din termen

Lucrările de construire a pasajului din Calea Borşului au fost atribuite de municipalitate în 2023, pentru suma de 53,7 milioane lei, către o asociere de firme reprezentată de Freyrom.

Finanţată din fonduri europene, construcţia pasajului - începută în decembrie - a fost licitată la pachet cu cea a unui drum colector lung de 2,2 kilometri, situat de-a lungul Căii Borşului, şi amenajarea drumului de legătură dintre acesta şi terminalul intermodal dat deja în funcţiune în zona Gării Episcopia.

Termenul contractual de execuţie a lucrărilor este de 20 de luni, cu predare la sfârşitul anului viitor, dar acesta ar putea fi înjumătăţit.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Alo PROPAGANDA
Pana acum ați comentat ca face Bolojan trafic la Orade, amu nu mai aveți sânge in instalație ::::::))))))) nu de alta dar dacă ne luăm dupa voi, ne mănâncă Vasluiul ::::::)))))
Postat 25 Septembrie 2024, 22:59 de Sandu2100
bravo administratiei locale, ca in Bihor se misca treaba!
@scorilo, date fiind planurile pe termen lung ca tramvaiul sa intre in parcul industrial, si sa traverseze soseaua Borsului, numai daca puneai si tramvaiul pe pasaj.
Postat 25 Septembrie 2024, 22:54 de unu
Bani risipiti!
Era mai ieftin si mai practic pasajul perpendicilar pe axa Borsului. Adică urci traficul de pe axa Oradea Borș pe pasaj cand traficul pe directia perpendiculară e 5% ?
Postat 25 Septembrie 2024, 17:38 de scorilo
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON