URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 29 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Oradea este un oraș frumos ziua, iar noaptea de-a dreptul spectaculos. Asta, datorită iluminatului arhitectural care scoate în evidență splendoarea clădirilor Art Nouveau. De aceea, nu e totuna cum ne jucăm cu luminile în orașul care, de o bună bucată de vreme, se pretinde turistic.
Zic şi eu
Adrian Cris
Susținătorii sunt dezamăgiți, adversarii jubilează. Ilie Bolojan chiar candidează la Parlament, chiar pleacă „între mitici”. Nu s-a mai pus simbolic în coada listei, ci deschizător, pe prima poziție.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?











De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În sistemul de drept românesc, cu unele excepții, accesul la justiție nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să bagi, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. Dincolo de avocaţi sau de cheltuielile conexe procesului, de multe ori simplele taxe care sunt datorate statului pentru demararea unui proces fac iluzoriu accesul efectiv la justiţie...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 August 2020, 18:01

Pasajul Magheru din Oradea va fi deschis în curând circulaţiei. Vezi cum arată! (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Lucrările la amenajarea pasajului subteran din zona Bulevardului Magheru şi lărgirea podului Dacia din Oradea se apropie de final. Constructorii au terminat structurile de bază şi vor lucra la asfaltarea pasajului, a bretelelor de ocolire a pasajului, precum şi la asfaltarea podului Dacia.

"În aceste zile se lucrează la frezare şi apoi se va lucra la turnarea asfaltului nou prin pasaj, pe podul Dacia, între liniile de tramvai şi pe bretelele de ocolire a pasajului, respectiv pe trotuare", a precizat viceprimarul Oradiei, Florin Birta, pentru BIHOREANUL.

Potrivit acestuia, podul Dacia şi pasajul subteran Magheru ar putea fi deschise circulaţiei la finele lunii august. "Estimăm că vom putea da în folosinţă pasajul şi podul la finalul lunii august, nu ştim încă exact ziua", a spus viceprimarul. 

Podul Dacia nu va fi închis de tot pentru asfaltări, însă circulaţia va fi restricţionată la o singură bandă pe sens. 

Pasajul subteran are menirea să fluidizeze circulaţia în zonă, prin eliminarea conflictului de trafic din intersecţia Bulevardului Magheru cu străzile Aleea Ştrandului şi Parcul Traian. Totodată, noua investiţie va face posibilă implementarea unui sistem de undă verde pentru tramvai.

Lucrările la podul Dacia şi pasajul subteran sunt realizate din fonduri europene, de o asociere de firme reprezentată de Freyrom SA, pentru suma de 14,5 milioane lei. Termenul iniţial de predare a lucrării a fost fixat pentru luna septembrie.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
13 Comentarii
...
Întrebarea îi, va deveni Magheru baza unei viitoare centuri de ocolire a centrului? Că altfel, fantasmagoriile astea cu pasaje nu au nici o utilitate. Special cel de Crișu sau din Piața București. Acolo se gâtuie circulația pe la Spitalul CFR pentru că nu sânt separatoare de sensuri, mașinile se amestecă cu tramvaiele. Cu ce rezolvă pasajele problema asta? Apoi, presupusa asta centură va avea continuitate? Sucevei? Decebal? Altfel e doar propagandă, uite ce-am făcut noi, voi nu. Nimeni nu prezice exact viitorul, poate în 10 ani, nu cei 20 trâmbițați, vom merge pe jos. Mă îndoiesc că vor sta la coadă autocarele marilor operatori de turism să treacă prin pasaj spre Aquapark, la noi vin ăia sindicali.
Postat 18 August 2020, 17:09 de oradeaveche
Negru peste tot!
Lipseau mult niste tuse negre din zona aia.
Postat 18 August 2020, 13:07 de 1x1
CrisDumi
Dacă știi tu ceva mai bun de făcut, pt fluidizarea traficului, sa ne spui și nouă, nu ține doar pt tine
Postat 18 August 2020, 10:38 de Sandu2100
Dummy
Iti petreci poate un sfert din viata latrand si postand pe forumuri obscure, unde nu reusesti decat sa fii luata la misto. Asta cand nu provoci sila. Ce sa zic, frumoasa ocupatie ai!
Postat 18 August 2020, 09:46 de Neutryno
Un singur cuvânt, din punct de vedere al sensurilor și direcțiilor de circulație ...
.... CATASTROFAL. Pasajul ăsta nu aduce nicio facilitate în planul mobilității autovehiculelor ... din contră, va fi generator de blocaje care vor sufoca străzile de acces în bd. Magheru. Proiectul e făcut și gestionat ... nu de către un urbanist, ci de un biciclist aerian. Penibilă abordare ... jenant rezultat. Tipic epocii "birtinezului" ... MULT și PROST !?!
Postat 18 August 2020, 09:33 de CrisDumi
Noaptea mintii
Asa-i mai Silver cat, nu poti intra cu betoniera chiar peste tot. Nici nu s-a deschis circulatiei pasajul dar tu stii cum va fi, esti ca baba Vanga, vezi in viitor. Doar ca vezi numai ce ti-ai dori tu, adica sa mearga totul prost in Oradea. Si mai pretinzi ca esti oradean?
Postat 18 August 2020, 09:33 de Neutryno
Rectificare
Kid ai dreptate, virajele la stanga nu pot fi efectuate, dupa cum nici autovehiculele de mari dimensiuni nu pot traversa pasajul-minune. Dar nu-i problema, ne vom cumpara cu totii Tico si Matiz, iar cand va ploua vom traversa pasajul cu barca pneumatica. Va fi de vis ...
Postat 18 August 2020, 07:31 de Silver_Cat
Arata bine pasajul
Sper sa-si dovedeasca utilitatea si sa nu se sufoce cele 2 viitoare sensuri giratorii din fata h. dacia si politie. De asemenea sper ca tubul ramas pt paraul Paris sa fie suficient. @silver_cat: daca vii dinspre P. Traian si virezi dreapta spre Lotus, faci exact ca si inainte. Ramane breteaua din dreapta, supraterana. La fel si pe partea cealalta, cu h. dacia. Se schimba situatia cand vii dinspre P. Traian si vrei sa virezi la stanga spre Crisul. Atunci intri in pasaj, iesi pe partea cealalta, dai de un sens giratoriu, intorci, te incadrezi pe breteaua din dreapta si iesi in Magheru spre Crisul. Acolo e buba. Daca se aglomereaza Magheru si cei care vin dinspre h. dacia nu mai pot vira la dreapta (iesi in Magheru), atunci se blocheaza treptat breteaua, apoi sensul giratoriu si implicit pasajul. In momentul ala utilitatea pasajului este redusa la zero. Probabil ca proiectantul sau beneficiarul a facut inainte niste studii de trafic. O sa vedem in curand. Traficul in zona de la orele 8 o sa fie edificator. Doar acela nerestrictionat de vacanta/pandemie.
Postat 18 August 2020, 07:18 de Kid
Pasajul paradis ...
Este clar, noul pasaj va pozitiona Oradea in topul mondial al oraselor mega-dezvoltate, cetatenii vor trai ca-n Gradina Edenului, iar eternul conducator cu sprancenele-i valvoi ne va conduce inca 1000 de ani cu maxima intelepciune. In scurt timp se vor prabusi fara speranta de revenire : euro, dolarul, lira turceasca si ciocanul libanez. Va aparea moneda unica europeana : schizo-birtinul, moneda care va spulbera intreaga piata monetara mondiala. Bineinteles, pe noua moneda vor fi desenate atat pasajul-minune, cat si figura blajina si inteligenta a genialului nostru chelios conducator. Iar eu... eu copil simplu din Vaslui, care nu am parasit satul natal, n-am sa reusesc sa raspund la intrebari de dificultate extrema, cum ar fi : daca venim dinspre Parcul Traian si dorim sa ajungem la Lotus, pe unde trebuie sa ocolim - prin Timisoara sau prin Cluj-Napoca ? In aceeasi logica, daca venim dinspre Continental si dorim sa ajungem la Gara, trebuie sa ocolim prin Zalau sau prin Salonta ? Iar in cele din urma, acest pasaj - fanion al propagandei birtineze, face legatura intre.... super-populata zona a Parcului Traian si mega-aglomerata zona a Bazinului Olimpic ? ... cu scuze anticipate pentru ignoranta si lipsa de viziune, astept cu nerabdare construirea pasajului care sa faca legatura intre Primaria Oradea-Consiliul Judetean si Spitalul 6. Pasaj cu un singur sens : dus !
Postat 18 August 2020, 06:13 de Silver_Cat
Nelu_Colonelu
Pune camere acolo ::::))))
Postat 17 August 2020, 23:15 de Sandu2100
Primul
Asa e.Or mai fi si altele.Primul din istoria recenta,ca sa nu zic epoca de aur.Mea culpa
Postat 17 August 2020, 22:32 de excalibur
Primul?
Primul e sub podul decebal...
Postat 17 August 2020, 21:55 de Hoppmester
E fain!
Simplu,fara fite,eficace.Si e primul.Sa fie cu noroc...
Postat 17 August 2020, 20:42 de excalibur
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4629 RON
  • 1 EUR = 4.9759 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON