Parcurile industriale din Aleșd și Beiuș vor fi construite de compania Dumexim, care a câștigat licitațiile organizate de Consiliul Județean Bihor. Valoarea investiției este de aproape 41 milioane lei cu TVA. Potrivit președintelui CJ, Ilie Bolojan, obiectivul este atragerea unor firme în noile parcuri și asigurarea unor locuri de muncă pentru locuitorii acestor zone.
„Parcurile Științifice cu Specializare Inteligentă Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei sunt o rețea de parcuri industriale pe care Consiliul Județean Bihor le dezvoltă în afara Municipiului Oradea, în localități aflate la 40-50 de kilometri, în așa fel încât oamenii care locuiesc în aceste zone să aibă locuri de muncă cât mai aproape de casele lor și să nu mai fie nevoiți să facă naveta”, a precizat Ilie Bolojan, potrivit unui comunicat trimis marți de CJ Bihor.
Pentru realizarea parcului din Aleșd s-au depus 7 oferte, iar pentru cel din Beiuș 5 oferte. „În urma evaluării tehnice și financiare a ofertelor depuse (...) compania care s-a clasat pe locul I în ambele loturi este SC Dumexim SRL”, a anunțat CJ Bihor.
Conform aceluiași comunicat, valoarea ofertei câștigătoare pentru proiectarea și execuția proiectului „Înființare parc de specializare inteligentă Aleșd” este de 13.609.082,34 lei, inclusiv TVA. Durata contractului este 8 luni (2 luni pentru proiectare și 6 luni pentru execuție).
Valoarea investiției pentru proiectul „Înființare parc de specializare inteligentă Beiuș” este mai mare: 27.274.953,77 lei, inclusiv TVA. Aici, durata contractului este 9 luni (3 luni pentru proiectare și 6 luni pentru execuție).
Printre altele vor fi realizate: amenajarea accesului, asigurarea rețelei de drumuri interioare, asigurarea alimentării cu apă, alimentarea cu energie eletrică, realizarea rețelei de distribuție cu gaze naturale, asigurarea iluminatului public.
Dacă nu vor fi contestații, cele două contracte se vor semna pe 25 martie.
Pentru realizarea acestor investiții au fost încheiate parteneriate între Consiliul Județean Bihor, Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) și primăriile celor patru localități.
Proiectele parcurilor similare care vor fi amenajate în Ștei și Marghita sunt în etapa de evaluare, pentru ambele fiind depuse 9 oferte.
Finanțarea va fi asigurată prin fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2021 – 2027. „Au fost depuse cererile de finanțare și urmează semnarea contractelor”, mai arată CJ Bihor.
În Bihor sunt funcționale în prezent parcuri industriale în Oradea, Salonta și Tileagd.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.