URMĂREȘTE-NE PE
LUNI, 03 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
17 Octombrie 2023, 09:03

Parcare în rodare: Noua parcare supraetajată din strada Iosif Vulcan dă deja rateuri!

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Noua parcare supraetajată din strada Iosif Vulcan, deschisă de Ziua Oradiei, dă rateuri.

Pusă la dispoziție abia joi la amiază, ca să aibă unde să-și lase mașinile oficialitățile care au participat dimineața la festivitățile din centrul orașului, parcarea a stârnit nemulțumire din cauza locurilor prea înghesuite, curbelor prea strânse dintre etaje și liftului încă nefuncțional. A doua zi, lucrurile au degenerat.

Sistemul de acces, care indică printr-un panou câte locuri sunt libere în parcare, a fost scos din uz, reprezentanții municipalității punând defecțiunea pe seama perioadei de „rodaj”, necesară înainte ca staționarea mașinilor să fie taxată.

Altfel spus, dacă Primăria lasă anul acesta șoferii să parcheze gratuit, și calitatea serviciilor este la același nivel. Pe principiul: nimic plătești, nimic primești!

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
6 Comentarii
Nașpa
Parcarea de pe Iosif Vulcan e gândită foarte prost. E foarte greu să mergi în curbă; dacă ai o mașină mai mare roate din spate stânga va trece peste despărțitorul de benzi. Problema cea mai mare, însă, e lățimea locului de parcare. Dacă parchezi cu spatele lângă zid, care-ți vine în stânga, ca șofer nu poți ieși din mașină. La fel pasagerul din spate stânga. Dacă ieși prin dreapta și ai mașină parcată corect lângă tine, iar nu poți ieși. O persoană de 60 și ceva de kile iese cu greu din mașină, iar de pus ceva în portbagaj, dacă ai un VW Touran sau un Citroen Picasso, nici nu poate fi vorba (cu mașina parcată regulamentar). Ca să folosești portbagajul, musai să miști mașina în față, deci blochezi drumul celui care intră sau iese. Dacă se întâmplă să nimerești în curbă (tu, care intri) cu altcineva (care iese), mult succes să treceți cu mașinile unul pe lângă celălalt. Unul trebuie să oprească până trece celălalt. OK, structura de beton a parcării nu mai poate fi modificată, dar măcar locurile de parcare ar trebui redesenate și lățite măcar cu 20 de centrimetri fiecare să poți - măcar - să ieși din mașină...
Postat 18 Octombrie 2023, 12:11 de Shogun
Maikeltroll
Tu ești propagandă, tu nu ai opinie.
Postat 18 Octombrie 2023, 00:33 de Sandu2100
.
Astazi mi-e scârbă să mai scriu opinia.
Postat 17 Octombrie 2023, 15:12 de Maikeltroll
?!
Sa intelegem ca primaria a retinut 20%+tva (pe langa parandaratul ,,legal") din valoarea contractului ca o garantie pt remedierea problemelor aparute in perioada de rodaj/garantie?
Postat 17 Octombrie 2023, 12:40 de pinonel
Indulgente cumparam
Hai ba, asa a pornit si parcarea submarin, cu greu, cu infiltratii , si , iaca , merge brici pina la urma
Postat 17 Octombrie 2023, 11:04 de excalibur
rodaj?
Cat tupeu. Terminam o data pentru totdeauna cu minciunile in stil comunist? Ce e parcarea? Dacia 1300, care avea nevoie de rodaj? Glume proaste. Un sistem electronic si de calcul ori functioneaza ori nu. Curbele stranse si locurile mici sunt rezultatul experientei pe hartie si a lipsei de experienta din teren.
Postat 17 Octombrie 2023, 09:13 de Christa
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7959 RON
  • 1 EUR = 4.9767 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON