URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 08 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Iată că, în sfârșit, contraselecția practicată la PNL de primul schior al țării începe să dea roade. Cum cifrele arată că blândul general Ciucă stă în sondaje pe undeva în marja de eroare a acestora, liberalii s-au trezit că nu e prea sănătos să mergi la război cu declarația de capitulare gata semnată. Și acum umblă după persoane cât de cât frecventabile...
Zic şi eu
Adrian Cris
Mai mult de jumătate dintre comunele bihorene se laudă cu săli și terenuri de sport, ba și cu capele prin cimitirele sătești, făcute cu sute de milioane de lei încă din epoca lui Adrian Năstase, apoi din răposatele programe naționale de dezvoltare locală PNDL 1 și PNDL 2, gestionate de Elena Udrea și Liviu Dragnea, iar în ultimii trei ani și din Programul Național de Investiții Anghel Saligny.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum vi se pare decizia municipalității de a investi 400.000 de euro într-un concert Andrea Bocelli la Oradea?

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum am mai arătat, la sfârșitul lunii iunie a fost publicată în Monitorul Oficial o ordonanță de urgență prin care se modifică semnificativ prevederile codului rutier. Modificări importante au fost aduse și cu privire la suspendarea dreptului de a conduce dacă fapta a fost urmărită ca infracțiune, însă procurorul a dispus clasarea cauzei, situație la care am să mă refer aici...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
16 Iulie 2024, 15:20

FOTO - Pagubele provocate de furtună la Aeroportul Oradea, în evaluare. Directorul Horga: Lucrările sunt în garanție 5 ani

FOTO - Pagubele provocate de furtună la Aeroportul Oradea, în evaluare. Directorul Horga: Lucrările sunt în garanție 5 ani Pe porțiunea în care gardul PVC a fost doborât de vijelie a fost montat provizoriu un alt gard metalic, până la efectuarea reparațiilor (Foto: Paul Lelea / BIHOREANUL)
FOTO - Pagubele provocate de furtună la Aeroportul Oradea, în evaluare. Directorul Horga: Lucrările sunt în garanție 5 ani Foto: Paul Lelea / BIHOREANUL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Peste 300 de metri din gardul de PVC, lung de 9,2 kilometri, al aeroportului orădean au fost doborâți, deformați și chiar rupți în urma furtunii de luni seară, însă acestea nu sunt singurele daune înregistrate. Directorul aeroportului, Răzvan Horga, spune că au fost afectate și panouri metalice ale clădirii terminalului, elemente de cablaj și alte echipamente, fiind în curs o evaluare completă a pagubelor.

Lucrările sunt în garanție 5 ani, afirmă acesta, astfel că reparațiile se vor face pe cheltuiala firmelor care le-au executat.

Nu doar gardul

Marți dimineață, la Aeroportul din Oradea a început inventarierea pagubelor pe care le-a provocat furtuna abătută în seara precedentă peste oraș, cu intensitate deosebită asupra zonei dinspre Nojorid.

„Pagube nu sunt numai la gard, ci și la elemente de cablaj, panouri metalice desprinse de pe clădirea terminalului și alte echipamente. Pagubele sunt în curs de evaluare, operațiunea va continua inclusiv mâine (n.r. – miercuri)”, a declarat BIHOREANULUI directorul Aeroportului, Răzvan Horga.

O parte din stricăciuni sunt vizibile dinspre DN 79. Din vecinătatea complexului comercial Era Shopping City și până în apropierea noului terminal de călători, pe o distanță de câteva sute de metri, elementele gardului din PVC pe care au fost montați senzori de mișcare și camere de supraveghere sunt doborâte, deformate sau rupte, câțiva stâlpi au fost scoși din pământ, iar mai multe panouri informative, cu tot cu stâlpii pe care erau montate, au fost îndoite ca niște foi.

Furtuna de luni seară a fost deosebit de puternică pe direcția vest - sud – vest, viteza vântului fiind de 120 km/h. Din acest motiv, cursa Tarom spre București a și fost anulată.

O altă furtună, produsă anul trecut, tot în luna iulie, a provocat și ea daune la aeroport, dar din cauza unor elemente de tablă desprinse de pe o clădire aflată vizavi, de cealaltă parte a DN 79, atunci fiind afectate inclusiv 16 mașini din parcarea aeroportului.

În garanție

„Toate lucrările recent încheiate sunt în garanție pe timp de 5 ani, inclusiv gardul, iar reparațiile se vor face pe cheltuiala executantului”, a mai declarat directorul aeroportului.

Amplasarea gardului, pe o lungime de 9,2 kilometri, în unele porțiuni acesta fiind din elemente PVC pentru a nu interfera cu echipamentele electronice, iar în altele metalice, a fost executată de firma Drum Asfalt din Oradea, din grupul Selina, în cadrul unui proiect pentru „Creșterea gradului de siguranță și securitate” în valoare de 47,6 milioane lei (fără TVA), din care 44,79 milioane lei cheltuieli nerambursabile din fonduri UE și de la bugetul de stat.

În cadrul acestui proiect a fost construit gardul perimetral de 9.282 metri liniari, dotat cu sisteme de detecție și camere de supraveghere, un dispecerat de pază, un drum perimetral pentru accesul vehiculelor de intervenție, un post de control acces pentru controlul persoanelor și vehiculelor care intră în zona de securitate cu acces restricționat și în zona de operațiuni aeriene, o remiză pentru două vehicule de intervenție PSI și o ambulanță, un garaj pentru vehiculele de mentenanță, fiind de asemenea achiziționate echipamente, vehicule și utilaje pentru control de securitate și pentru întreținere aeroportuară.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
8 Comentarii
sanduivanov aka vasi13
Servus prostea, ce mai face Sabau :::::::)))))))
Postat 17 Iulie 2024, 10:54 de Sandu2100
KP
Mai urmareste si tu Cartoonetwork, nu tot Latrina 3 , Realitatea, LaBe 1 etc. Esti stricata la mine, nu te strica mai rău.
Postat 17 Iulie 2024, 10:49 de Sandu2100
Sandu 2100
Pi..da ma...i sandu
Postat 17 Iulie 2024, 09:18 de sanduivanov
Sando!
Tu ești deja setat/ă la un IP fix nefuncțional, ca să mai crezi ceva.
Postat 17 Iulie 2024, 07:09 de KP
Adrian_Preda
Cred si eu asta.
Postat 16 Iulie 2024, 23:02 de Sandu2100
Gard artizanal
Acesta este un gard probabil import China, profilat la rece din tabla de 05-06mm , prindere prin presare fără puncte de sudura .La fiecare rafala de vânt care va depăși 60km/h gardul va adormii:)). Sunt producători locali în Oradea care oferă calitate în producția oțel/tabla profilata. Se putea face foarte simplu la costuri mult mai mici și de o calitate excepțională dacă se foloseau profile de 100×100×4mm ca stâlpișori și rectangulare de legătură la baza și deasupra de 60×40×3mm pt a nu supraincarca partea superioara peste care se placa cu șipca pt gard , obligatoriu la tot al 3 stâlp ( daca se merge pe o deschidere de 3m) instalat un sistem de contravantuire ( poate fi metalic sau cablu de intindere) și garantat gardul îl va pensiona pe Horga Jr și nu invers. Minim 50 de ani se poate oferii garanție...simplu și eficient! Asa pățești când inginerii n au văzut o fabrica de producție în viata lor și ies din birou doar la bere. Teoria ca teoria practica ne da bătăi de cap :)))
Postat 16 Iulie 2024, 22:33 de Adrian_Preda
KP
Cred ca asa se tare îți bate vântul in cap ::::))))
Postat 16 Iulie 2024, 19:17 de Sandu2100
Și dacă sunt în garanție ce?
Asta înseamnă că la orice rafală mai tare de vânt îl ridicăm iar la loc? Cu totul alta-i problema, anume că firma care a executat lucrarea a făcut o treabă de mântuială pe care dirigintele de șantier, angajat de CJ Bihor ca ordonator principal de credite pentru Aeroportul Oradea, nu a luat-o în considerare urmare faptului că parandărătul s-a dat deja. Orice muncitor necalificat care a stat pe un șantier o lună calendaristică, ar fi putut vedea că acest gard "inteligent" este o simplă împrejmuire cu senzori de mișcare și avertizare din loc în loc, care îndeplinea vondițiile de rezistență cel mult la un coteț de găini. Orice justificare că nu-i așa, arată de fapt amatorismul abordării celor care și-au luat salariul degeaba, atât la aeroport cât și la consiliul județean.
Postat 16 Iulie 2024, 16:38 de KP
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4799 RON
  • 1 EUR = 4.9711 RON
  • 1 HUF = 0.0127 RON