Duminică, 5 septembrie 2021, tramvaiele au staţionat pe strada Primăriei, pe sensul de mers spre Parcul 1 Decembrie, în intervalul orar 13.20 – 13.25, din cauza unui autoturism parcat în gabaritul căii de rulare a tramvaielor, iar în intervalul 15.45 – 15.55, tramvaiele au staţionat la Piaţa Rogerius, pe sensul de mers spre Pod CFR, din cauză că unui călător i s-a făcut rău în tramvai. S-a solicitat intervenţia unui echipaj al ambulanţei.
Ne cerem scuze călătorilor afectaţi de întârzierile înregistrate.
Carmen Tocuţ
spec. relaţii publice
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.