Orădenii pot admira începând de joi la intersecţia străzilor Parcul 1 Decembrie şi Cele Trei Crişuri o locomotivă de epocă veche de 106 ani expusă aici de OTL. Vehiculul de fabricaţie germană se doreşte un punct de atracţie al oraşului şi face trimitere la tradiţia industrială a zonei.
Locomotiva cu numărul 33, construită în 1905 în Katharinahutte la Rohrbach / Ingbert, a ajuns la Oradea în 1906 unde până în 1994 a tractat vagoane pe liniile industriale din oraş pentru a fi expediate prin gara Velenţa.
Odată scos din uz vehiculul a fost depozitat într-un spaţiu al OTL până în anul 2009 când a fost supus unor lucrări de reabilitare.
Lucrările de restaurare s-au făcut pe baza unor ilustraţii din Germania şi au vizat păstrarea în proporţie cât mai mare a ornamentelor iniţiale. Reabilitarea vehiculului a durat patru luni a presupus recondiţionarea şasilului şi a caroseriei, clopotul de pe locomotivă, care la vremea respectivă servea ca şi claxon, fiind în continuare cel original.
Este cea de-a doua locomotivă de epocă expusă la Oradea după ce anul trecut a fost adusă în gara centrală o locomotivă fabricată în 1939 la Reşiţa.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.