Perioada comunistă se confundă, în toată Europa de Est, cu urbanizarea şi dezvoltarea oraşelor. În România, mai ales după 1974, urbanizarea a presupus reconstruirea în mare parte a oraşelor, prin sistematizare.
Oradea n-a scăpat, cartiere întregi fiind demolate şi mobilate cu blocuri şi dotări edilitare, ale căror urme adânci dăinuie şi azi. Dar totuşi, nu toate proiectele ieşite de pe planşele arhitecţilor şi urbaniştilor s-au aplicat în teren. BIHOREANUL vă dezvăluie cum ar fi putut arăta Oradea dacă regimul comunist nu ar fi căzut în decembrie 1989, ci câţiva ani mai târziu.
Toţi la bloc!
Între 1956 şi 1989, în Oradea au apărut noi cartiere, formate din circa 57.000 de garsoniere şi apartamente, cu magazine şi şcoli. Pentru a le face loc, autorităţile au expropriat şi demolat peste 2.000 de case, în special din cartierele cele mai vechi. Politica regimului comunist, care copiase modelul apartamentului-tip din Occident, era că "omul nou" trebuia să locuiască în oraş, preferabil "la comun", adică în bloc.
Documentele din arhivele locale arată că majoritatea proprietarilor de case nu erau de acord cu exproprierea, deoarece imobilele le erau subevaluate, iar traiul la bloc nu se putea compara cu cel într-o casă cu curte. Totuşi, pentru mulţi a fost un progres mutarea de la camere din chirpici sau fără apă curentă, la baie şi utilităţi trase până în locuinţă.
Proiectele de sistematizare erau gestionate de Primărie şi Consiliul Judeţean, împreună cu Întreprinderea Judeţeană de Gospodărire Comunală şi Locativă (IJGCL) şi concepute împreună cu Institutul de Proiectări Judeţean (IPJ). Oraşul avea o "schiţă de sistematizare", care azi s-ar compara cu Planul Urbanistic General, cartierele fiind refăcute pe baza unor "detalii de sistematizare", similare Planurilor Urbanistice Zonale.
Detaliile erau concepute pe termen mediu şi lung, cu etape de dezvoltare pe mai mulţi ani, iar pentru fiecare zonă se făceau mai multe variante de proiect. De pildă, pentru ieşirea din oraş din Calea Aradului au existat variante de mobilare cu blocuri şi cu 8 şi 12 etaje. Unele picau la selecţie, fie din cauza costurilor, fie din considerente estetice, altele, în special cele gândite la finele anilor ’80, nu au apucat să fie transpuse în practică decât parţial sau chiar deloc, din cauza căderii regimului.
Centrul lui Ceauşescu...
Un proiect important la timpul său, dar şi controversat, a fost "centrul civic" (foto). Prezentat publicului în 1979 şi apărut, după cum se spunea, la indicaţia lui Nicolae Ceauşescu, el era unul uriaş şi cuprindea clădiri administrative, hoteliere, comerciale şi locative adunate în jurul unei pieţe destinate mitingurilor populare.
Dar pe cât de complex era proiectul, pe atât de puţin s-a şi pus în operă. Blocurile aflate în faţa Cetăţii au fost ridicate cu greu, între 1982 şi 1984, restul lucrărilor fiind amânate pentru 1990. Astfel, pe platoul unde se afla Monumentul Independenţei, iar azi se ridică noua Catedrală Ortodoxă, se dorea amplasarea unui palat administrativ ce ar fi mascat Cetatea aproape complet. Alte blocuri erau prevăzute la intrarea pe bulevardul Cantemir şi pe strada Griviţei, iar unde se află acum intrarea în Piaţa Cetate trebuia să se ridice un cinematograf.
Centrul civic mai era prevăzut cu o mare piaţă pietonală, iar o parte a traficului auto şi a liniilor de tramvai ar fi fost mutate în subteran. De aici spre Cartierul Velenţa, pe locul Căii Clujului, avea să se deschidă un bulevard cu blocuri înalte şi linie de tramvai. Modificările de proiect au tot amânat şantierul. Iar Decembrie 1989 l-a anulat cu totul.
... şi centrul istoric
Apariţia unui "centru nou" ar fi implicat şi transformarea celui vechi. Pe de-o parte s-a trecut la conservarea clădirilor de patrimoniu şi scoaterea unei părţi a traficului din zona istorică, iar pe de alta s-au făcut propuneri de modernizare.
De exemplu, după transformarea unei părţi a străzii Republicii în pietonală, la sfârşitul anilor ’70, IPJ realiza o propunere de sistematizare a actualei străzi Primăriei. S-ar fi păstrat biserica reformată şi biserica Sfânta Treime, sediul de azi al Universităţii Partium şi clădirile cu etaj de după Primărie, pe partea dreaptă. Sinagoga era propusă pentru demolare, iar din locul ei s-ar fi deschis o stradă nouă până pe malul Crişului, lângă actualul bloc turn, iniţial propus ca hotel cu 250 de locuri.
Astfel, strada Primăriei ar fi putut deveni una de blocuri cu 3 până în 8 etaje pe ambele părţi, cu magazine şi linie de tramvai pe mijloc, adică un mini-bulevard care ajungea până pe bulevardul Decebal, iar mai departe ieşea din oraş prin Calea Aradului, de asemenea reconstruită.
Pentru Piaţa Unirii au existat mai multe discuţii şi mai puţine proiecte concrete. De câteva ori s-a pus problema translării bisericii Szent László pe strada Independenţei, însă ideea a picat din cauza protestelor comunităţii catolice. Piaţa ar fi putut deveni pietonală încă din anii ’80, cu o parcare subterană şi cu liniile de tramvai trecute tot în subteran, de la Parcul 1 Decembrie până lângă fostul Liceu Sanitar.
Blocuri şi iar blocuri
Dacă mergem azi pe strada Seleuşului, vom vedea blocuri în spatele caselor, iar colţul cu strada Războieni nu e tăiat drept. Asta pentru că urbaniştii anilor ’80 prevăzuseră sistematizarea aproape totală a Cartierului Velenţa şi mutarea străzii Seleuşului mai către vest, pe locul caselor cu numere impare. După 1990, blocurile aveau să se extindă atât pe Seleuşului, cât şi spre Nufărul şi Cantemir.
Vizate pentru demolare erau, pentru 1990, străzile Eforiei şi Războieni. Documentaţia era deja pregătită în 1989, iar după Anul Nou trebuiau să intre buldozerele. Strada Eforiei, care face legătura cu Nufărul, avea să dispară complet, respectiv să fie îndreptată şi mobilată cu 287 de apartamente, în blocuri cu 4 şi 8 etaje. La fel, urma să fie rasă strada Războieni, cel puţin până în colţul cu Muntele Găina, fiind prevăzute tot blocuri cu 4 etaje.
În 1988, de pe planşele arhitecţilor ieşea şi proiectul sistematizării părţii estice a bulevardului Cantemir, ce trebuia să înceapă încă din iarna sau primăvara lui 1990. Peste 500 de apartamente, în blocuri cu 4-8 etaje, urmau să ia locul a 77 de case aflate pe marginea bulevardului şi în spate, pe strada Biruinţei.
Rogerius neterminat
În cealaltă parte a oraşului, în Rogerius, bulevardul Ştefan cel Mare (fost Proletarilor) a fost sistematizat doar mai mult de jumătate. Pentru 1990-1991, schiţele prevedeau încă un şir de blocuri de la strada Lacu Roşu până la gară, identice cu cele aflate în susul străzii. Bulevardul a fost construit de la început cu o lăţime mare pentru ca, după 1989, pe mijloc să fie instalată o linie de tramvai care să pornească de la gară şi să meargă pe strada Podului până la actuala buclă.
Zona aflată între Şcoala Dacia, fostul cimitir Olosig şi stadion era şi ea vizată pentru sistematizare. Au existat mai multe propuneri, toate vizând desfiinţarea completă a clădirilor existente şi înlocuirea lor cu blocuri. În locul unde acum se află parcul de pe Dealul Păcii era propus un bloc turn de apartamente cu 12 etaje şi galerii comerciale, iar în spate blocuri prefabricate cu 4 şi 8 etaje, până lângă stadion. Giraţia cu bulevardul Dacia a fost astfel amenajată încât pe viitor să capete un pasaj suprateran dinspre Decebal către Olosig.
În fine, bulevardul Decebal a fost sistematizat doar pe un colţ al intersecţiei cu strada Vladimirescu, celelalte trei fiind planificate pe anii 1990-1992, în mod asemănător, cu blocuri înalte cu magazine la parter.
Planuri anulate, planuri amânate
Autorităţile estimau că sistematizarea Oradiei urma să se încheie în 1995, între 1990 şi 1995 planurile însumând construirea a nu mai puţin de 14.500 de apartamente, în mai toate cartierele. Erau prevăzute şi câteva săli de sport noi pentru şcoli, grădiniţe cu 600 de locuri în cartierele noi, un nou spital de boli infecţioase cu 250 de paturi, precum şi un patinoar artificial în Ioşia-Nord, cu predare în 1994-1995.
Schimbarea de regim din 1989 a anulat - sau doar amânat - planurile, construcţia de locuinţe trecând aproape total în sfera privată. Cât priveşte lucrările publice, ele sunt necesare în continuare, prin urmare unele s-au făcut deja, iar altele se vor face în viitor, într-o formă sau alta. Bine ar fi dacă mai util şi mai aspectuos decât în vechile planuri...
LA RECICLAT
Proiecte vechi, lucrări noi
După căderea regimului comunist, lucrările de sistematizare a Oradiei au fost oprite, iar proiectele casate. Autorităţile au mai construit blocuri doar pe terenurile deja eliberate, cum a fost pe Calea Aradului, pe strada Dragoş-Vodă şi pe Nufărului. Însă unele propuneri pe partea de infrastructură, în special de transport, iniţial abandonate, au fost puse în cele din urmă în operă, în forme apropiate celor din anii ’70-’80.
Cel mai important a fost proiectul centurii ocolitoare a Oradiei. Propusă în schiţa de sistematizare din 1970, ea a fost construită pe aproximativ acelaşi traseu în anii 2003-2004. La fel, Podul Carol I din Ioşia-Nord, propus în anii ’70 atât ca pod pietonal, cât şi rutier, a fost construit în 2011. Un pod nou era prevăzut şi în sistematizarea Velenţei din anii ’80, în zona pasarelei feroviare, dar a fost construit abia în 2015, mai în amonte.
Un alt proiect amânat cu anii a fost amenajarea unui parc cu terenuri de sport în zona fostei fabrici de bere din Nufărul. Intenţia din anii ’70-’80 de a se introduce în subteran traficul din centrul civic s-ar putea materializa curând, la fel şi parcarea subterană din zonă, prevăzută de comunişti sub doritul palat administrativ.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.