URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 14 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Călin Georgescu zice că ar trebui să ieșim din NATO și UE, că nu avem nevoie de fonduri europene câtă vreme îl avem pe Dumnezeu, iar unei jurnaliste din Basarabia i-a povestit despre poporul moldovean. Numai pentru asemenea vorbe, CCR ar fi îndreptățită să nu-l lase să participe la alegerile prezidențiale...
Zic şi eu
Adrian Cris
Vechea mantră a orădenilor nemulțumiți, că „Bolojan e de vină” pentru-absolut-tot, devenită memă pentru alții, s-a transformat în ultimele săptămâni, cu sens schimbat, în ditamai comandamentul național. „O problemă de securitate națională a României”, a opinat CTP-ul, potrivit căruia ar fi „un risc major de securitate” dacă, în furtuna de acum, Bolojan nu rămâne președinte sau nu devine premier.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum priviți decizia BEC și CCR de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 Noiembrie 2012, 22:06

Orădenii nu s-au înghesuit să aprindă lumânări de Ziua Morţilor (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

De Ziua Morţilor, orădenii nu s-au înghesuit în Cimitirul Municipal, deschis până la miezul nopţii. Poate speriaţi şi de burniţa rece care a căzut mai toată ziua de joi, mulţi dintre cei care se pregătiseră să-şi cinstească morţii de 1 noiembrie au amânat vizita în ţintirim.

La orele înserării, erau puţine morminte luminate de lumânările aprinse pentru sufletele celor plecaţi dintre noi. Sărbătoarea Luminaţiei, aşa cum este cunoscută în popor, nu a mai fost cea de altădată. Cu puţine excepţii, în multe părţi ale Cimitirului Municipal se puteau observa morminte cufundate în beznă.

Câteva dintre puţinele locurile transformate într-o adevărată oază de lumină erau monumentul ostaşilor căzuţi în a doua deflagraţie mondială şi mormântul lui Kazimir Rulikowski, unde erau aprinse zeci de lumânări, iar mulţi trecători se opreau preţ de o clipă, păstrând un moment de reculegere.

Accesul auto a fost interzis în cimitir de Ziua Morţilor, iar traficul din intersecţia din faţa locului de veci a fost dirijat de Poliţia Rutieră, pentru a se evita blocajele. Cu toate pregătirile speciale, la orele 19 în parcările din apropierea cimitirului nu era înghesuială şi puteai găsi cu uşurinţă loc de parcare chiar aproape de poarta de intrare.

Aleile din faţa locului de veci, până înspre Universitate, au fost înţesate de comercianţi care vindeau flori, jerbe şi candele. Cumpărătorii cam lipseau, însă...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
10 Comentarii
Depinde :)
Hmmm...poate n-a fost aglomeratie spre seara, dar in timpul zilei era trafic destul de serios in zona cimitirului. Si parcarile erau pline de la cimitir pana dupa pod.
Postat 08 Noiembrie 2012, 15:54 de SS
ziua mortilor////
din cauza vremiii nu prea ardeau lumanarile , si multa lume a preferat sa mearga a doua zi , era vant si burnita ploaia.Organizarea a fost destul de buna, dar curatenia mai lasa de dorit. In zona veche a cimitirului zaceau mormane de gunoaie, pe care vantul le purta inapoi pe mormantele curatate, din pacate aceasta zona este neglijata, nu este iluminat, iar daca ploua ramai inpodmolit in noroi, desi si noi platim aceeasi taxe.
Postat 03 Noiembrie 2012, 18:14 de ioan
rautate
Draga Agi, eu nu am acuzat pe nimeni si nu am condamnat nicio religiet etc. Eu doar am sesizat ceva. Nu am criticat religia catolica sau alta religie, nici alte obiceiuri Eu m-am referit strict la obiceiurile ortodoxe. Nu am spus cu niciun cuvant ca nu ii accept pe cei de alte religii, nationalitati etc. Acesti parveniti de care scrii tu, Agi, traiesc aici de secole, de pe vremea dacilor (banuiesc la ce te referi). Si inca ceva, toti avem originile la sat... dar, probabil ca tu, iti ai originile in neant. Se vede cat de culta esti ...
Postat 03 Noiembrie 2012, 13:48 de Me
A fost ordine!
In acest an a fost super organizarea in cimitir! Nu au intrat masinile ,nu au fost cersetori! Multumim si speram ca asa va fi si la anul !
Postat 02 Noiembrie 2012, 13:04 de tom
Cultura nu se poate invata
Da uf.Cultura mea consta in respect pentru OAMENI,nu pentru plural sau singular.Cultura si bunul simt,respectul, nu am invatat-o la scoala sau facultate.Nu se invata,nu se cumpara, nu se mosteneste.De ar fi asta cel mai mare pacat!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Postat 02 Noiembrie 2012, 12:48 de Agi
@Agi
Mai Agi cea cultă! Oare pluralul de la ortodox e chiar ortodoxi? În rest, de acord cu tine :-)
Postat 02 Noiembrie 2012, 12:04 de uf
Rusine incultilor
Rusine.De ce nu vreti sa acceptati ca aici traiesc si catolici,reformati si altii,,,, poate de mai mai multa vreme decat unii parveniti, care se tin mari ortodoxi.Ei de ce vin in aceasta zi in cimitir???Sa lase obiceiurile altora,durerea probabil a ortodoxilor e mai mare.Incultii sa mearga inapoi in gaura intunecoasa a satului natal, faceti-va zeci de cruci,ca numai voi existati pe lume,dar cimitirul nu minte.
Postat 02 Noiembrie 2012, 10:56 de Agi
me
me, mai da-te draq cu ortodoxia ta cu tot
Postat 02 Noiembrie 2012, 10:23 de xlv
de gandit
Stiu ca luminatia este pomenirea mortilor dar in credinta noastra ortodoxa nu exista asa ceva. Pomenirea mortilor in credinta ortodoxa se face in data de 18 februarie cand sunt mosii de iarna. Astfel, în toate bisericile se va săvârşi Sfânta Liturghie, urmată de Slujba Parastasului pentru morţi. Slujbe de pomenire se săvârşesc şi în cimitire, la mormintele celor dragi. Numele de "moşi" dat acestei mari sărbători vine de la faptul că sunt pomeniţi toţi părinţii, moşii şi strămoşii noştri adormiţi întru Domnul. Există şi "Moşii de vară", în sâmbăta de dinaintea Rusaliilor. Aceasta sarbatoare de 1 noiembrie este o sarbatoare ce am importat-o de la catolici. Nu credeti ca ar fi timpul sa ne punem in valoare adevaratele noastre traditii si obiceiuri ?!
Postat 02 Noiembrie 2012, 09:48 de Me
faine pozele
foarte faine pozele, felicitari fotografului!!!!!
Postat 01 Noiembrie 2012, 22:51 de cineva
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5795 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON