Doi fotbalişti bihoreni se află printre stranierii echipei naţionale anunţaţi de selecţionarul Mirel Rădoi că figurează pe lista preliminară a convocărilor, în vederea meciurilor pe care prima reprezentativă a ţării le va susţine în luna septembrie în preliminariile Campionatului Mondial.
Este vorba despre atacanţii orădeni Claudiu Keşeru, care evoluează în Bulgaria, la Ludogoreţ Razgrad, şi George Puşcaş, care evoluează în Anglia, la Reading.
Aceștia vor disputa meciurile cu Islanda (în deplasare, pe 2 septembrie), cu Liechtenstein (acasă, pe 5 septembrie) şi cu Macedonia de Nord (în deplasare, pe 8 septembrie).
Dacă George Puşcaş a evoluat pentru echipa sa de club în prima etapă din Championship, în schimb Claudiu Keşeru nu a jucat în ultimele meciuri ale celor de la Ludogoreţ, el nefiind trecut nici pe lista de la UEFA pentru jocurile din cupele europene.
Lista selecţionerului Mirel Rădoi cu convocările preliminare pentru jucătorii care evoluează în străinătate cuprinde 23 de fotbalişti.
Este vorba despre: Florin Niţă (Sparta Praga/Cehia, 6/0) şi Ionuţ Radu (Inter Milan/Italia, 0/0) – portari; Vlad Chiricheş (Sassuolo/Italia, 64/0), Cristi Ganea (Aris Salonic/Grecia, 8/0), Vasile Mogoş (Crotone/Italia, 4/0), Ionuţ Nedelcearu (Crotone/Italia, 15/2), Andrei Raţiu (Huesca/Spania, 0/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 6/0) şi Alin Toşca (Gaziantep F.K./Turcia, 25/0) – fundaşi; Alexandru Cicâldău (Galatasaray/Turcia, 14/2), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoţia, 18/1), Dennis Man (Parma/Italia, 9/1), Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 30/2), Marius Marin (Pisa/Italia, 0/0), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 48/6), Alexandru Mitriţă (Al Ahli/Arabia Saudită, 14/2), Dragoş Nedelcu (Fortuna Dusseldorf/Germania, 2/0), Dorin Rotariu (Ludogoreţ/Bulgaria, 10/1) şi Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 42/10) – mijlocaşi; Florin Andone (Brighton/Anglia, 25/2), Denis Drăguş (Standard Liege/Belgia, 2/0), Claudiu Keşeru (Ludogoreţ/Bulgaria, 44/13) şi George Puşcaş (Reading/Anglia, 23/8) – atacanţi.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.