Tenismenul bihorean Christian Teszari, fiul magnatului RCS&RDS Zoltan Teszari, a obţinut o performanţă frumoasă în cadrul unui eveniment ITF Junior.
Sportivul legitimat la CSM Oradea a câştigat proba de dublu a turneului J5 Varna Junior Cup 2021 Tennis Tournament, competiţie care s-a desfăşurat săptămâna tecută în Bulgaria, la Varna, şi care a făcut parte din circuitul ITF World Tennis Tour Juniors.
Făcând pereche cu constănțeanul Luca Preda, cei doi au fost desemnaţi cap de serie numărul 1 în proba de dublu, unde au confirmat acest lucru, câştigând toate meciurile şi terminând pe prima poziţie.
În turul 1, Christian Teszari şi Luca Preda i-au avut ca adversari pe bulgarii Viktor Kirov şi Nikola Marinov, pe care i-au învins clar, cu scorul de 6-0, 6-3. Apoi, în turul 2, au dat de alţi reprezentanţi ai ţării gazdă, Angel Ivanov, Ivan Ivanovic, de care au trecut, de asemenea, în două seturi, cu scorul de 6-4, 6-1.
În semifinale, cei doi, Christian şi Luca au evoluat îmotriva unor compatrioţi, Robert Guna şi Mihail Pop, pe care i-au învins ceva mai greu însă, cu scorul de 6-4, 7-6. Astfel, au ajuns în ultimul act, unde din nou au dat peste jucători bulgari, Mihail Ivanov şi David Simeonov.
Meciul din marea finală şi-a onorat statutul de ultim act, fiind foarte echilibrat. Primul set a fost câştigat de bulgari, cu 7-6, după care Christian şi Luca şi l-au adjudecat pe cel de-al doilea, cu 6-2, iar în decisiv, tot ei s-au impus cu 10-6.
În acest fel, Christian Teszari şi-a adjudecat primul trofeu ITF din carieră.
După cum precizează site-ul clubului CSM, Christian Teszari este născut pe 11 octombrie 2004 şi se situează pe locul 17 în ierarhia la zi a Federaţiei Române de Tenis la categoria U18.
Antrenat de Lucian Popa, Christian Teszari a mai avut rezultate bune în acest an, el fiind semifinalist al probei de dublu de la Campionatul Naţional de Vară la tenis, categoria 18 ani.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.