Ioana Chiorean, orădeanca de 21 ani filmată la cursa tradiţională de cai a oraşului Siena, în timp ce se lăsa pipăită pe sânii goi de un bărbat, la balconul unei clădiri, s-a căsătorit cu un interlop din clanul Neguş, Adrian Bojani.
Bărbatul a fost anchetat în 2003 pentru trafic de droguri, iar trei ani mai târziu pentru că, împreună cu alţi trei bătăuşi, printre care şi Markovics Sandor, unul din capii clanului Neguş, a încercat să-l stoarcă de bani pe George Boiţ, fiul unui ofiţer ISU.
Tânărul a fost bătut şi ameninţat cu moartea şi, pentru a-l lăsa în pace, Bojani i-a pretins o taxă de protecţie de 4.000 euro. Şantajiştii au fost reclamaţi de părinţii tânărului şi au fost prinşi în flagrant în timp ce luau o parte din bani.
Deşi sunt căsătoriţi doar din luna iunie, mariajul tinerei cu interlopul scârţâie. Potrivit unor surse din anturajul celor doi, Ioana ar fi anunţat recent că divorţează, după ce luna trecută, când s-a întors la Oradea, şi-ar fi prins soţul cu o altă femeie în pat.
Căutat de BIHOREANUL, Bojani a refuzat să vorbească, trântind telefonul imediat ce a auzit că era o voce străină.
Părinţii tinerei, care locuiesc şi ei în Oradea, împreună cu sora mai mare a Ioanei, au fost de-a dreptul şocaţi când şi-au văzut fiica în postura de "vedetă" topless şi când au aflat că se prostituează. Asta, pentru că fata le-a spus părinţilor că lucrează în Italia ca vânzătoare...
Părinţilor nu le-a dat de gândit nici veniturile mari pe care tânăra le obţinea şi nici faptul că, din salariul de "vânzătoare", aceasta şi-a făcut cadou, recent, o operaţie de mărire a sânilor.
Contactată de ziarişti, mama Ioanei Chiorean a refuzat să facă declaraţii. "Avem o avocată care ne-a sfătuit să nu facem declaraţii. Ioana este majoră, este treaba ei ce face", a declarat mama fetei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.