URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 30 OCTOMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Nu cred că există un cetățean care ar dori să-și vadă casa distrusă numai pentru că acolo trebuie să treacă un drum ori să se facă un pasaj sau un sens giratoriu. Și chiar dacă sumele oferite drept despăgubire sunt generoase, ceea ce nu e cazul la scârțara Primărie Oradea, tot mai rămâne disconfortul de a-i scoate pe oameni din rutina zilnică.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
14 Iulie 2024, 20:12

Oradea va mai avea un poloist la Jocurile Olimpice: tânărul Sebastian Oltean

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Pe lângă Levente Vancsik (care este legitimat la CSM, dar este arădean) şi portarul Marius Ţic (care este legitimat la Steaua), Oradea va mai avea un poloist la Jocurile Olimpice de Vară din acest an de la Paris. Este vorba despre tânărul Sebastian Oltean, care s-a format în Ungaria şi în prezent este legitimat la echipa maghiară Miskolc, dar care a evoluat două sezoane şi la juniorii de la CS Crişul Oradea.

Mai exact, Sebastian Oltean, născut în 2001, este fiul fostului jucător și în prezent antrenor Marcel Hașaș, care a antrenat ani la rând și echipele de polo de la Asociația Club Sportiv Progress Oradea (club înfiinţat şi condus de Karmen Chimerel).

Un tată mândru de fiul său

Despre frumoasa reuşită a fiului său, de la început de activitate şi până în prezent, a vorbit pentru BIHOREANUL Marcel Haşaş, cel care, printre altele, a fost şi dublu campion naţional cu echipa de polo CSM Oradea (în ediţiile 2007-2008 şi 2008-2009).

„Am avut șansa să semnez un contract pentru a antrena în Ungaria, la clubul de polo de la Debrecen. Astfel, din 2012, împreună cu cei doi băieți ai mei, am făcut zilnic naveta timp trei ani de zile, astfel încât copiii să se antreneze și să joace în Ungaria. Sebi, băiatul meu cel mare, a câştigat în 2015, cu echipa de juniori din Debrecen, campionatul național. În vara anului 2015 am decis să ne reîntoarcem în România, unde Sebi s-a transferat la Clubul Sportiv Crișul Oradea, cu care a câștigat în 2016 campionatul național al României și a primit trofeul Aurel Zahan, de cel mai tehnic jucător. Apoi, în 2017, Sebi a câştigat cu echipa de juniori I Campionatul Național, iar cu echipa de juniori II, împreună cu mine, am cucerit titlul de vicecampioni și medalia de argint”, a precizat Marcel Haşaş, rememorând perioada care a stat la baza reuşitei fiului său.

Conform acestuia, în luna mai a anului 2017, Sebastian Oltean a fost selecționat în echipa națională a României U17, cu care a jucat la Manchester, în Anglia, și s-a calificat la turneul final din luna septembrie a acelui an, din Malta.

În Malta, echipa națională a câștigat meciul cu Germania cu 8 - 4 (Sebastian marcând trei goluri), dar a pierdut calificarea între primele opt echipe, după ce a cedat cu 8-9 jocul cu Rusia și cu 11-12, cel cu Franța. Astfel, echipa națională s-a clasat în final pe locul 11.

„Doresc să amintesc că din echipa care a jucat la Malta în 2017, sunt trei jucători – Matei Luțescu, Silviu Colodrovschi și Francesco Iudean - care merg cu lotul de seniori la Olimpiada 2024”, a precizat Marcel Haşaş.

S-a reîntors în Ungaria

După Europenele de juniori, în 2017, la vârsta de doar 16 ani, Sebastian s-a reîntors în Ungaria, la Debrecen, unde a jucat și la echipa de seniori. Astfel, el a ajuns să evolueze în cel mai tare campionat naţional de polo din Europa, campionatul primei divizii a ţării vecine.

Încă din primul an de la întoarcerea în Ungaria, orădeanul s-a remarcat, astfel încât în campionatul național de juniori al sezonului 2017-2018 s-a clasat al treilea în ierarhia golgheterilor, cu 106 goluri marcate. De asemenea, în campionatul 2018 - 2019 a obținut tot locul 3 în topul marcatorilor, după coechipierul său, Fekete Gergő, care în prezent este şi el component al lotului național al Ungariei. Un sezon mai târziu, în 2019 – 2020, Oltean a fost al doilea dintre golgheterii campionatului de juniori din ţara vecină, după Vigvári Vendel, care și el este în prezent component al lotului național de seniori al Ungariei.

După patru ani la Debrecen, în anul 2021, Sebastian Oltean a primit o ofertă pentru a evolua la Pécs, echipă cu care, în 2022, s-a clasat între primele 8, iar la Cupa Komjádi a cucerit medalia de bronz.

Apoi însă a ajuns la Miskolc, un centru de polo recunoscut la nivel internaţional. „În anul 2022, un vechi jucător de polo din Oradea, domnul Andrei Harabula, care este stabilit în Ungaria la Miskolc și susține de 14 ani clubul PannErgy MVLC – Miskolc, ne face o ofertă mie ca antrenor şi lui Sebi ca jucător, dar familia hotărăște, așa că decidem să continuăm pe mai departe programul de dezvoltare pentru copiii din județ, respectiv antrenamente de înot și polo pe apă în bazinele didactice din Salonta și Săcueni, iar Sebi să semneze, deoarece în Miskolc se lucrează la un nivel net superior altor echipe, având la conducerea primei echipe de seniori pe antrenorul Kemény Kristóf, fiul antrenorului triplu campion olimpic, Kemény Dénes”, a precizat Marcel Haşaş.

La clubul din Miskolc au evoluat jucători de talie mondială, cum ar fi centrul din naţionala Muntenegrului, Sasa Misic, americanul Alex Bowen, dar și jucătorul de bază din actualul lot al naționalei de seniori a Ungaria, Nagy Ádám.

La Miskolc, Sebastian Oltean s-a integrat foarte bine, iar în prezent este jucător de bază, fiind și golgheterul echipei din campionat în ediţia 2023-2024.

Monitorizat şi în ţară

Aceste rezultate ale tânărului sportiv orădean au atras atenția și au fost urmărite şi în țară de către staff-ul tehnic condus de antrenorul principal al naționalei de seniori, Bogdan Rath, care l-a convocat pe Sebastian la pregătirea preolimpică.

Pregătirea a conținut cantonamentul din Brașov, pregătirea de la Complexul Olimpic Sydney 2000 din Izvorani, precum şi meciurile de pregătire comună cu lotul național al Italiei, respectiv turneul de la Sabac din Serbia, unde tricolorii au jucat cu echipe calificate la Jocurile Olimpice (Serbia, Franța, Muntenegru şi Australia), dar și cu Germania.

Prestaţia bună a acestuia şi în pregătirea preolimpică a fost remarcată, iar selecţionerul a decis să îl includă în lotul pentru Jocurile Olimpice. „Datorită perseverenței, seriozității şi performanței pe care le-a avut Sebi pe toată această perioadă de pregătire, a fost selecționat în echipa formată din 13 jucători, care va juca la Jocurile Olimpice de la Paris - Franța, în perioada 26 iulie – 11 august”, a precizat cu mândrie tatăl sportivului.

Bun şi la învăţătură

Pe lângă rezultatele sportive, Sebastian Oltean s-a dovedit a fi bun şi la învăţătură, în pofida programului său încărcat de la polo. El a reușit să ia Bacalaureatul cu media 9,20 şi a obţinut Diploma de Instructor Sportiv, iar în prezent este student al Universității din Oradea, urmând un masterat la Facultatea de Geografie, Turism și Sport, specializarea Educație Fizică și Antrenament Sportiv.

„Ne bucurăm nespus de mult pentru acest lucru. Este vârful pe care îl poate ajunge un sportiv, iar eu cred că Sebi este un exemplu de urmat tuturor copiilor care doresc să facă sport, pentru că munca depusă şi sacrificiile aduc rezultate”, a conchis tatăl sportivului. El a transmis şi „mult succes lotului național de polo pe apă, iar Sebi să ne reprezine cu mândrie la Jocurile Olimpice”.

Lotul naţionalei de polo a României pentru Jocurile Olimpice de Vară de la Paris îi cuprinde pe: Marius Țic, Francesco Iudean, Matei Luțescu, Tudor Fulea, Andrei Neamțu, Andrei Prioteasa, Andrei Țepeluș, Nicolae Oanță, Silvian Colodrovschi, Vlad Georgescu, Sebastian Oltean, Levente Vancsik și Eduard Drăgușin. Staff-ul tehnic este format din Bogdan Rath (antrenor principal), George Deacu (antrenor secund), Marian Pătraşcu (kinetoterapeut) şi Valentin Olteanu (analist video/statistician).

Tricolorii se vor lupta în grupă cu Grecia, Statele Unite ale Americii, Croația, Italia si Muntenegru, la turneul ce va începe de 28 iulie.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.6036 RON
  • 1 EUR = 4.9747 RON
  • 1 HUF = 0.0123 RON