URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 22 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Foarte mulți s-au întrebat cum e posibil ca, statistic, Bihorul să stea cu salariile la un nivel sub Sălaj, de exemplu, dar totuși la noi să fie pline localurile și prețurile să se apropie de cele din Cluj. Explicația e simplă: în statistici nu sunt cuprinse veniturile nefiscalizate, iar de acest lucru beneficiază din plin nu doar bihorenii, ci în general orice județ care are norocul să aibă o vamă...
Zic şi eu
Adrian Cris
Să fie nici prea tânăr, nici prea în vârstă, dar și în putere, și carismatic, să aibă experiență, dar nu și cicatrici, moderat, dar și însuflețitor, să fie cunoscut, dar nu și cu schelete prin dulap, și mai ales să nu fie membru în niciun partid. Cam ăsta ar fi profilul creionat de popor pentru viitorul președinte.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În contextul deciziei Curții Constituționale prin care au fost anulate alegerile prezidențiale, cu consecința reluării întregului proces electoral, ridică problema exercitării demnității de președinte al României pe perioada de la expirarea mandatului actualului președinte și până la învestirea președintelui ce va fi ales în primăvară.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
01 August 2024, 18:15

Oradea Summer Film: Ediția a V-a, 14-18 august, Parcul Cetății

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

ORADEA SUMMER FILM 2024

Ediția a V-a, 14-18 august 2024, Parcul Cetății Oradea

În luna august vom avea parte de cinci seri cu proiecții de filme de lungmetraj prezentate la Cannes, Berlin și Locarno și scurtmetraje realizate de cineaști tineri, în cadrul unei noi ediții Oradea Summer Film!

Oradea Summer Film, cinematograful de vară în aer liber, revine pentru o a V-a ediție în aceeași locație - Parcul Cetății Oradea, în perioada 14-18 august 2024. Proiecțiile vor începe în fiecare seară la ora 21:00. Înainte de proiecții, în fiecare seară de la ora 19:30, grupul de DJanes bewitched va întreține atmosfera muzicală. Intrarea este liberă.

Un element nou din cadrul ediției din acest an este prezentarea unor filme de scurtmetraj realizate de regizoare și regizori emergente/ți români, cărora le va fi dedicată o întreagă seară (joi, 15 august 2024). Filmele de lungmetraj din celelalte 4 seri de festival sunt situate la granițele dintre ficțiune și documentar și au avut premierele mondiale în cadrul prestigioaselor festivaluri de film de la Cannes, Berlin și Locarno.

Granițele dintre ficțiune și non-ficțiune

Filmele de lungmetraj din programul Oradea Summer Film 2024 explorează diverse tematici însă ceea ce le leagă este demersul de explorare a unor teritorii cinematografice aflate la granițele dintre ficțiune și non-ficțiune. Filmele provin din teritorii precum Tunisia (în co-producție cu Franța, Arabia Saudită, Germania), Iran, Ucraina (în co-producție cu Canada, Franța) și România (în co-producție cu Statele Unite ale Americii). Andreea Chiper, critic de film și cineastă, va face o scurtă prezentare a filmelor în fiecare din cele 5 seri de festival.

Filmul proiectat în deschiderea evenimentului, în data de 14 august, este „Patru fiice”, regizat de Kaouther Ben Hania, o coproducție internațională între patru țări – Franța, Arabia Saudită, Germania, Tunisia - și va fi proiectat în premieră în Oradea. Filmul a fost lansat în 2023 la Festivalul de Film de la Cannes unde a fost recompensat cu premiul Golden Eye pentru Cel Mai Bun Film Documentar. Acest film impresionant ridică vălul de peste poveștile de viață ale Olfei, o femeie din Tunis, și ale fiicelor ei. Pe cele două mai mari le pierde pentru totdeauna. În 2016, devine celebră după ce critică guvernul tunisian pentru că nu a făcut nimic pentru a opri fetele să se alăture ISIS. În viața privată, își caută propria vină. Regizoarea Kaouther Ben Hania invită actrițe profesioniste să intre în rolul fiicelor pierdute și creează o experiență cinematografică unică despre speranță, rebeliune, violență, traume transgeneraționale și feminitate.

„Close-up”, un film din anul 1990 regizat de reputatul cineast iranian Abbas Kiarostami și prezentat în același an la Festivalul de Film de la Locarno din Elveția, va fi proiectat vineri, 16 august. Kiarostami preia știrea conform căreia „Un tânăr cinefil frustrat, care se pretindea a fi Mohsen Makhmalbaf este arestat” din ziarele din Teheran și o transformă într-un film de ficțiune cu elemente documentare. „Acuzatul, care se dădea drept celebrul regizor de film, a intrat în viața unei familii înstărite cu intenția aparentă de a dori să realizeze un film cu participarea lor. Toate acestea au fost aparent o scuză pentru a explora casa familiei și pentru a plănui o spargere care a fost prevenită prin arestarea bărbatului”. Regizorul îl vizitează pe acuzat în închisoare, contactează persoane de la departamentul judiciar și obține permisiunea de a filma procedurile judiciare. El instalează două camere în tribunal: una cu obiectiv cu unghi larg pentru a înregistra procesul, iar cealaltă cu obiectiv de prim-plan pentru a cerceta adevărul psihologic al acuzatului.

Abbas Kiarostami e unul dintre cei mai importanți regizori din cinematografia mondială și parte din generația șaptezecistă a Noul Val Iranian. Această proiecție continuă demersul de a recupera filme importante din istoria cinematografiei, demers început în 2023 la Oradea Summer Film.

Filmul regizat de Eugene Buică, un regizor (și actor) român care a crescut în Statele Unite ale Americii  – „Doamna Buică” – va fi proiectat în prezența acestuia în cea de-a treia seară, sâmbătă, 17 august. Filmul trasează călătoria și povestea părinților săi care au emigrat din România în Statele Unite ale Americii în anii ’70. Mai mult de atât, Eugene reușește să surprindă disfuncționalitatea cuplului, în timp ce căsnicia lor se destramă. Doamna Buică îl atacă jucăuș și uneori cu note de cruzime pe soțul ei exploziv și diagnosticat cu cancer. Eugene îi filmează pe părinții săi atât în România, cât și în New York, pentru a restitui un portret impresionant prin onestitatea sa. După proiecție, regizorul va intra în dialog cu publicul orădean despre filmul său personal.

În „Interceptări”, filmul de închidere a ediției a V-a Oradea Summer Film, cineasta Oksana Karpovych recuperează mii de apeluri telefonice făcute de soldații ruși de pe câmpul de luptă din Ucraina și interceptate de serviciile de informații ucrainene, pentru a zugrăvi un tablou brutal al puterii dezumanizante a războiului. Pe fundalul imaginilor cu distrugerile cauzate de invazie, dar și cu viața de zi cu zi ale oamenilor care reconstruiesc și își continuă viața, vocile soldaților ruși expun amploarea agresiunii colective: de la jafuri și crime la deziluzie și îndoială, de la iluzii eroice la dezamăgire și pierderea rațiunii. Filmul a fost prezentat anul acesta în premiera mondială la Festivalul Internațional de Film de la Berlin în secțiunea Forum.

Filme de scurtmetraj realizate de tineri cineaști din România

Cele 4 filme de scurtmetraj sunt realizate de tinere regizoare și regizori din România, care își apleacă privirile sensibile și sofisticate asupra relațiilor interumane din familii sau grupuri de prieteni. Filmele lor schițează conturul societății noastre din perspectiva generației tinere și anunță emergența unor voci regizorale puternice ale unei noi generații de cineaști români.

În cea de-a doua seară a festivalului, joi, 15 august 2024, vor fi proiectate așadar următoarele scurtmetrajele: “Apeluri nepreluate” de Andreea Păiș, “Eugen, prietenul Antoniei” de Vlăduț Iosef, “Laila” de Raya Al Souliman și “Iedera” de Sarra Tsorakidis.

Ultimele două filme, “Laila” și “Iedera”, sunt regizate de două cineaste din România cu origini arabe, respectiv grecești, absolvente ale Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică “I.L.Caragiale” din București, iar primele două filme “Apeluri nepreluate” și “Eugen, prietenul Antoniei”, sunt filmele de dizertație ale celor doi din cadrul programului masteral de la aceeași universitate de film bucureșteană.

Ne dorim ca și anul acesta să implicăm activ spectatorii într-un proces de evaluare și votare a filmelor și să descoperim astfel care e cel mai impresionant film pentru comunitatea orădeană de cinefili. Aceste voturi se vor concretiza într-un Premiu al Publicului, oferit în parteneriat cu Banca Transilvania, în valoare de 1000 euro. În fiecare seară, spectatorii vor da un calificativ de la 1 la 5 filmelor, care mai apoi vor fi cumulate pentru fiecare film în parte. Filmul câștigător va fi anunțat în data de 20 august 2024 pe canalele de social media ale evenimentului (mai jos detaliile). Premiul distinge cea mai bună regie și îi/le va reveni regizorului/regizoarei/regizorilor filmului.

Așteptăm să ne revedem în Parcul Cetății Oradea și să dezbatem împreună aceste filme excepționale!

Programul complet Oradea Summer Film, 14-18 august 2024

De la ora 19.30 până la 21:00, în fiecare seară – live set bewitched

Four Daughters / Patru fiice

Miercuri, 14 august 2024, ora 21:00

Regizat de: Kaouther Ben Hania

Anul lansării: 2023, la Festivalul de Film de la Cannes

Țările de coproducție: Franța, Arabia Saudită, Germania, Tunisia

Rating: N-15

Scurtmetraje: Apeluri nepreluate | Eugen, prietenul Antoniei | Laila | Iedera

Joi, 15 august 2024, ora 21:00

Regizate de: Andreea Păiș, Vlăduț Iosef, Raya Al Souliman, Sarra Tsorakidis

Țara de producție: România

Rating: A.P.-12

Close-up

Vineri, 16 august 2024, ora 21:00

Regizat de: Abbas Kiarostami

Anul lansării: 1990, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno

Țara de producție: Iran

Rating: A.G.

Mrs. Buică / Doamna Buică

Sâmbătă, 17 august 2024, ora 21:00

Regizat de: Eugene Buică

Anul lansării: 2023, la Festivalul Astra Film

Țările de coproducție: România, Statele Unite ale Americii

Rating: N-15

Intercepted / Interceptări

Duminică, 20 august 2023, ora 21:00

Regizat de: Oksana Karpovych

Anul lansării: 2024, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin

Țările de coproducție: Canada, Franța, Ucraina

Rating: N-15

*În cazul unor avertizări meteo de vreme nefavorabilă, proiecțiile programate pentru serile în cauză se vor anula. Informația va fi transmisă pe pagina de Facebook și Instagram Oradea Summer Film, precum și în evenimentul dedicat Oradea Summer Film 2024.

Access Oradea Summer Film

Organizatori: Asociația pentru promovarea turismului din Oradea și regiune (Visit Oradea) cu sprijinul Primăriei Oradea

Partener: Banca Transilvania

Colaborator curatoriere și concept: NoCut Film Collective, prin Cristina Haneș

Co-curator și moderare: Andreea Chiper

Conturi oficiale Oradea Summer Film:

Facebook: https://www.facebook.com/oradeasummerfilm/

Instagram: https://www.instagram.com/oradeasummerfilm/

Oradea, 1 august 2024

(Visit Oradea)

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.779 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.012 RON