URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 19 SEPTEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Indiscutabil că piețele volante din Oradea au succes. Poate și pentru că tradiționalele piețe încep să dispară, Nufărul și Ioșia fiind deja două mari cartiere lipsite de așa ceva. Pe de altă parte, nici piețele care au mai rămas încă în picioare nu sunt întotdeauna pe placul mușteriilor. Mare parte dintre țăranii care vând în Rogerius sau la Cetate nu sunt decât niște reselleri, adică revând cu un preț mai mare marfa adusă de la West Market...
Zic şi eu
Adrian Cris
Controversele asupra Inelului Metropolitan de Nord al Oradiei au revenit în actualitate, așa cum era de așteptat, după ce în campania pentru alegerile locale un grup de proprietari din Podgoria și Paleu au organizat nu mai puțin de 5 proteste, lacom instrumentate politic de USR și PSD.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cu cine vă gândiți să votați pentru funcția de președinte al României dintre numeroșii candidați?










De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
O asemenea reglementare exista și înainte, însă doar cu privire la cazurile de violență familială (sau domestică, cum îi spunea actul normativ), ordinele de protecție provizorii „domestice” fiind foarte des întâlnite în practică. Ceea ce au făcut, de fapt, guvernanții noștri acum a fost „extinderea” aplicării acestor dispoziții legale și la situațiile în care nu există o legătură de rudenie sau conviețuire între victimă și agresor.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 August 2024, 08:00

Oradea sub lacăt: De ce rămân spațiile comerciale din centrul Oradiei mai mult goale? (FOTO)

Oradea sub lacăt: De ce rămân spațiile comerciale din centrul Oradiei mai mult goale? (FOTO) VULTURUL GOL. După investiții de peste 4 milioane euro făcute de municipalitate pentru reabilitarea Pasajului Vulturul Negru, celebra galerie comercială, care ar trebui să fie plină de viață, are majoritatea spațiilor goale. La fel, multe foste localuri sau magazine stau închise și pe străzile Republicii și Independenței. „Oradea nu poate duce mai mult de o zonă comercială, iar aceea este acum strada Vasile Alecsandri”, spune un orădean
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Oricât s-ar strădui Primăria și agenții economici, viața a demonstrat că vadul comercial al Oradiei are doar 300 de metri, cât ține strada Vasile Alecsandri... 

În plin sezon turistic, artere pietonale cu care se laudă orașul în clipurile publicitare - cum ar fi strada Republicii, Pasajul Vulturul Negru, piețele Unirii și Ferdinand - sunt pline de spații comerciale goale. „Va trebui să revizuim setul de reguli pentru centrul istoric și să căutăm soluții de încurajare a acestor afaceri”, recunoaște city-managerul Mihai Jurca.

Sună a gol... 

Fațadele palatelor reabilitate în pasteluri Art Nouveau, pavajele din granit de Italia și priveliștile „instagramabile” din Piața Unirii sau din turnul Primăriei, care promovează Oradea pe rețelele de socializare, nu sunt suficiente.

După ani de lucrări și zeci de milioane de euro investite, orașul este încă departe de efervescența pe care și-o doresc orădenii. În plină perioadă de vacanță, când orașul ar trebui să fie năpădit de turiști și de localnici ieșiți la terase, zeci de spații comerciale din zona centrală sunt închise.

„Majoritatea spațiilor goale aparțin unor proprietari privați. Primăria are doar 15 spații comerciale libere în zona centrală, multe situate la etajul unor clădiri”, se scuză șeful Direcției Patrimoniu Imobiliar din cadrul Primăriei, Lucian Popa (foto).

Printre altele, municipalitatea scoate la licitație spațiul fostei farmacii din strada Duiliu Zamfirescu nr. 8 la o chirie pornind de la 3.500 lei/lună, fostul spațiu comercial din Piața Unirii nr. 7 (3.651 lei/lună) și fostul sediu al societății Termoficare din strada Jean Calvin, care cuprinde trei clădiri cu etaj (14.200 lei/lună). Deocamdată, fără mare succes...

Revitalizare cu de-a sila

Pentru a crește atractivitatea orașului, în anul 2017 primarul de atunci, Ilie Bolojan, a promovat, în premieră pentru România, un regulament menit să stimuleze dezvoltarea zonei centrale. Normativul, axat pe constrângeri, obliga magazinele second hand, casele de amanet și sălile de jocuri să părăsească zona centrală, în speranța că locul lor va fi luat de magazine de firmă, terase și localuri.

În plus, municipalitatea a încercat să determine proprietarii spațiilor comerciale să le dea în chirie, chiar și pe sume mai mici, prin impunerea unei suprataxări cu 50% pentru cele care sunt ținute goale. „Toate măsurile gândite de Primărie pentru revitalizarea zonei centrale a orașului au fost atacate în instanță și desființate după nici doi ani”, zice directorul economic al Primăriei, Eduard Florea. 

Reprezentanții instituției se plâng că au mâinile legate. „În zona Alecsandri - Independenței există proprietăți abandonate, cum ar fi fosta fabrică de textile. Câtă vreme nu mai există măsuri care să oblige proprietarii să vândă acele spații ori să reducă din chirie, ca să atragă aici noi afaceri, lucrurile nu se vor schimba”, avertizează city-managerul Mihai Jurca (foto).

„E foarte greu să câștigi” 

Mediul privat nu crede, însă, în chirii reduse cu forța. „Cine cumpără un spațiu în centrul Oradiei cu 3.000 - 4.000 euro pe metrul pătrat speră la amortizarea investiției din chirie în circa 10 ani. La un spațiu de 100 mp, asta înseamnă o chirie de minimum 2.500 euro pe lună. Altfel, nu merită investiția”, explică agentul imobiliar Remax Mihai Pop (foto).

La chiria datorată, chiriașul trebuie să adauge, însă, o investiție inițială de cel puțin 50.000 euro în amenajarea spațiului, costurile cu plata angajaților, acoperirea impozitelor, recuperarea investiției și altele. 

„În Oradea este foarte greu să câștigi banii ăștia. Trebuie ai un local căutat, să te comporți ca angajatul firmei, nu ca patronul ei, și să lucrezi cot la cot cu familia. Orădenii nu au veniturile necesare să poată ieși în oraș nici măcar săptămânal, și atunci trebuie să fii atent la orice cheltuială”, spune Pop.

Potrivit acestuia, chiriile spațiilor comerciale din Oradea sunt mult sub cele din orașele cu care se compară. „În zona comercială din Cluj sau Timișoara, chiriile sunt și cu 50% mai mari decât în Oradea. Totuși, acolo lucrurile funcționează, pentru că vadul comercial este mai bun, iar puterea de cumpărare a populației este mai mare”.

De trei ori „nu” 

Dezvoltatorii imobiliari vorbesc de o restrângere a pieței în Oradea. „Nu există cerere pentru chirii de spații comerciale, nu avem branduri mari care să caute expunere, iar orădenii nu au putere de cumpărare”, afirmă proprietarul grupului de firme Sapient, Alexandru Pop (foto), care deține mai multe spații.

Pentru exemplificare, Pop a comparat două spații comerciale achiziționate de Sapient în două zone cu vad comercial bun din Oradea și din Cluj Napoca. „În Cluj achiziția ne-a costat de două ori mai mult, dar chiria va fi undeva la 35-40 euro pe metrul pătrat. În Oradea, într-o poziție bună, nu reușim să închiriem nici cu 12-13 euro pe metrul pătrat”, spune dezvoltatorul imobiliar.

Pop e destul de clar. „Chiar dacă chiriile sunt mult mai mici decât în alte zone, toate spațiile pe care le-am cumpărat în ultima perioadă în Oradea sunt goale”. Afaceristul nu are o explicație. „«Ceva» îi lipsește orașului. Firmele nu au destulă putere (n.r. - financiară) și asta se vede...”.

Care pe care 

Îi lipsesc chiar mai multe. „Atunci când iese în oraș, orădeanul e selectiv: alege localul cu cea bună cafea, cu cea mai bună pizza și altele. Atunci, normal că unele localuri merg, dar cele mai multe, nu”, spune Bogdan Hodișan (foto), patronul mai multor localuri în zona centrală.

Concurența acerbă a obligat localurile din centru să se canibalizeze. „Piața este atât de restrânsă încât, dacă în Oradea se deschide un local nou, înseamnă că altul s-a închis sau este pe cale să se închidă”, zice Hodișan.

Fenomenul e amplificat de profilul unitar al spațiilor comerciale. „Peste tot în Europa centrul orașului este populat cu magazine de firmă, baruri și cafenele. Pe centru, în Oradea, există doar acestea din urmă. Magazinele de firmă s-au mutat, cu rare excepții, în centrele comerciale. N-o să vină nimeni în centru să vadă doar terase”, explică întreprinzătorul.

La mâna pieței

În ciuda spațiilor goale din centru, „privații” sunt împotriva unei intervenții a municipalității în piață pentru scăderea chiriilor. „Cum să ceri cuiva care a cumpărat un spațiu să accepte o chirie sub prețul pieței, sau unui local care vinde doar seara să deschidă de dimineața de la ora 9? Aceste lucruri le reglează piața”, protestează Bogdan Hodișan. Municipalitatea ar putea interveni însă, indirect, pentru a stimula vadul comercial. „Orădenii și-au păstrat dorința de a ieși în oraș, chiar dacă sunt mult mai selectivi”, adaugă el.

Potrivit întreprinzătorilor, Primăria ar trebui să creeze mai multe oportunități de distracție decât în prezent. „În Oradea la Festivalul Medieval a fost plin, la Noaptea Muzeelor a fost plin, la serile de film în aer liber e plin de lume... Cu astfel de ocazii firmele din HoReCa au oportunitatea de a atrage clienți”, spune agentul imobiliar Mihai Pop. 

Astfel, zona centrală s-ar putea transforma dintr-un centru istoric, cum îl definește și Primăria în documentele sale, într-un centru dacă nu turistic, măcar mai animat. Iar apariția consumatorilor ar duce, în timp, și la redeschiderea spațiilor comerciale aflate acum sub oblon...


NOU REGULAMENT
Terase cu program prelungit

În lipsă de alte soluții pentru a stimula firmele din HoReCa, municipalitatea ia în calcul, la presiunea acestora, prelungirea programului de funcționare a localurilor din zona centrală.

Proiectul Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților în zonele publice din municipiu, aflat încă în dezbatere publică, prevede că localurile din Piața Unirii, strada Vasile Alecsandri și Pasajul Vulturul Negru vor putea ține terasele deschise „similar cu orarul punctului de lucru”, adică până târziu în noapte, iar celelalte din zona centrală, în weekend, până la miezul nopții. În prezent, majoritatea localurilor se închid în jurul orei 23. În restul orașului, toate localurile ar urma să se închidă la ora 22.

Proprietarii localurilor sunt de părere că măsura era necesară. „Nu poți să te declari oraș turistic, dar tu să trimiți oamenii la culcare la ora 22, pentru că n-o să îți mai vină nimeni să petreacă în oraș”, spune Bogdan Hodișan.

În plus, proiectul de regulament, care va fi dezbătut cel mai târziu în toamnă de Consiliu Local, este mai permisiv cu folosirea boxelor pe terase și cu amenajarea acestora nu doar în dreptul punctului de lucru, ci și în perimetrul acestuia.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
17 Comentarii
KP
" Până în 1999 nu s-au vândut spații comerciale aflate în regim public " ai dreptate aici, spatiile comerciale au fost insusite de Filip si acoliții lui din primul mandat.
Postat 09 August 2024, 15:41 de Sandu2100
Oras sarac
Oras cu oameni mai saraci ca in Videle. Prostimea de fani Bolo cred ca un pasaj si un Passat de 15 ani e bogatie. Pt viniturile de la coada vacii Oradea e cel mai cel.
Postat 09 August 2024, 09:53 de sanduivanov
Sando ... iar bați câmpii.
Până în 1999 nu s-au vândut spații comerciale aflate în regim public (peste 900 de unități în tot orașul, care aparțineau de municipalitate), pentru că figurau pe Statul Român. Legislația a fost modificată în perioada când Oradea a fost condusă de către primar liberal, toate imobilele trecând în proprietatea municipiului. Așadar, confunzi vânzarea cu închirierea și proprietatea municipiului cu a diverselor întreprinderi și cooperații care dețineau peste 500 de imobile de acest fel, la nivelul anului 1990. De unde să ai tu habar ce a fost în materie de patrimoniu imobiliar urban, din moment ce în timpul acela abia descoperiseși viața la oraș.
Postat 09 August 2024, 09:31 de KP
Spațiile comerciale au fost în parohia lui Boloș ...
... care a fost marele șef al Direcției Patrimoniu din cadrul PMO, în toată perioada când aceste spații s-au putut vinde conform legii din 1998 începând (a doua etapă și cea mai bogată a trecerii de la public la privat). Sturza de la PNL a început, Filip de la PD a continuat și avansat. Ultimele vânzări le-a desăvârșit Bolojan, care a umplut centrul istoric cu "oameni de afaceri" liberali. Cumpărătorii au fost de bună credință, au dat cât li s-a cerut și după cum făcuse Boloș grila de expertizare valorică ... și care a permis achiziția la un preț decent, cu o oarecare diferență care să se verse, fără e-Factura și e-TVA, direct în buzunarele decidenților. Astfel că, cei care au achiziționat spații, în funcție de zonă, au recuperat banii dați în perioade de la 3 la 11 ani, după cum rezultă din rapoartele de expertiză tehnică. Cei cu ani mai puțin nu au dat parandărăt, dar au intrat în colimatorul lui Boloș ... cei cu ani mai mulți sunt cei care au avut de unde să ofere plusul.
Postat 09 August 2024, 09:22 de KP
Ambulanții ăștia, e pă preț :::::)))
No stați acolo mă, ați pus mâna pe spațiile alea cu mij-mașuri in perioada lui Filepe in anii '90 și acum va credeți oameni de afaceri :::::)))) si acum va plângeți ca nu faceți bani. Ma bucur ca piața asta merge in jos, o sa le vindeți la bani de nimic ( dar oricum sunteți pe câștig ) pt ca nu ați muncit pt spatiile alea :::::)))))
Postat 09 August 2024, 00:37 de Sandu2100
..........
Vasi13 hai sa nu exageram.In Cluj lunar se închid afaceri cu tradite locală despre baruri,restaurante sa nu mai vorbim.Ideea e că spre exemplu in centru in urma cu 5 ani s-a vândut un spatiu comercial cu 450 mii euro.In urmă cu câteva săptămâni un spatiu lipit de cel despre care vorbesc aproape identic ca metri pătrați era pus la vânzare cu 1,2 milioane.In 5 ani preturile s-au dublat/triplat,preturi care se reflectă și în chirii și la final apare în nota de plata de la consumație ori oamenii nu cred că câștigă de trei ori mai mult decât în urma cu 5 ani ba dc luam puterea de cumpărare poate că stăm în cel mai bun caz la fel dc nu mai prost asta fiind valabil pt toată tara.Ce se întâmplă nu are legătură cu piata libera că atunci preturile ar trebui sa scadă din moment ce avem spatii goale dar nu se întâmplă asta.Probabil multe din aceste spații au ca proprietari o mana de oameni și legenda urbana vb despre cine sunt ca un fost primar care deține multe spatii,frații Micula care la fel au o grămadă de spatii etc și își permit să se joace.Despre aeroport mai las-o.Dc vreau sa zbor la Paris pot dc trec prin Varșovia deci nah.Pana acum cu câteva excepții orădenii nu au avut oferte reale de zbor doar curse ba scumpe în comparație cu alte aeroporturi ba destinații aiurea.Eu foarte des am fost rugat sa duc oameni la Cluj sau TM la avion deci sunt destui care zboară dar nu oriunde plus că din Oradea pe raza de 200 km poți zbura oriunde in lume deci concurenta cât încape nu e precum Clujul care e înconjurat aproape total de județe fara aeroport deci au un areal din care atrag mult mai mare ca Oradea.Evident poeziile autorităților despre prosperitate/dezvoltare sunt mai mult o gogoriță dar nici cum spui tu nu suntem.La Boceli un concert deloc ieftin s-au epuizat biletele în câteva ore și chiar dc multe au fost luate de samsari sau Bucureșteni ele s-au dat repede.De astfel de lucruri avem nevoie dc vrem turism și viața vibranta in centru,de evenimente care atrag,umple zborurile,hotelurile,cafenelele nu de regulamente gândite cu dosul.De dezvoltarea sectorului de servicii că alea ocupa birourile și așa mai departe.Oradea are cu ce dar nu are cu cine asta e sentimentul meu adică prea multi directorași puși pe cine știe ce criterii care apoi trebuie să gestioneze turismul sau aeroportul si nu pare să exceleze ultimul exemplu venind chiar de la aeroport.
Postat 08 August 2024, 22:46 de Robert
Stie Ilie sprancenatul cum sa faca centru tractiv
S=a vazut iar ce dezvoltare a facut chelul. Eu spun de ani de zile ca Oradea e saraca, si lumea e saraca. De asta nu merge nici aeroportul si nici spatiile comerciale. Orasul e plin de spatii goale, inclusiv la periferie nu doar in centru. Nici macar in Arad nu vezi spatii goale, se vede ca sunt salarii mari acolo si are lumea bani. Sa nu mai vb de Cluj si Timisoara, unde chiriile sunt de 3 ori ca aici, dar merge orice afacere, nu sta spatiul gol. Greu se prin jurnalistii si lumea ca Oradea e saraca, lumea e saraca, si in afara de niste amarate de pasaje(santuri) nu prea e nimic de facut in oras, sifirmele lui de doi bani si salar minim. O buda de comuna plina taranoi e Oradea.
Postat 08 August 2024, 16:59 de vasi13
..................
Când scoți la vânzare un spatiu comercial de vreo 100 mp pe corso cu peste un milion de euro acolo cineva e cu capul.Ori cel care vinde ori cel care cumpără.Apoi să vii să dai vina pe orădeni că vezi doamne nu consuma destul cat sa iei tu nu știu câte mii de euro pe luna pe chirie e la fel de deplasat.Preturile în ultimii ani in centru la chirii și vânzări au explodat și au făcut-o total nejustificat.Sunt spatii cu valoare comercială aproape zero că sunt de vânzare sau de închiriat de ani de zile și de tot atâta vreme desigur zac goale și culmea in tot acest timp prețul lor a crescut,mori de ras.Pura specula nimic altceva.Acesti agenți care compara vadul comercial al Oradiei cu cel al Clujului sau Timișoarei cred că în ultimii 30 de anj au fost plecați în vacanta.In primul rand fiecare are cu cel puțin 100 mii locuitori în plus care în mod direct înseamnă o clasă mijlocie ( mai cheltuitoare mai mare) plus universitățile,structura economiei etc unde mai pui că și în Cluj se plâng oamenii că sunt multe spatii centrale goale că doar și acolo sunt destui care sar calul cerând sume ireale pt vânzări sau chirii.Apropo perioada de amortizare la o astfel de achiziție nu e nicidecum 10 ani ce se apropie de 20.Asta dc ești om de afaceri și nu unu care vrea doar sa dea și el un tun.
Postat 08 August 2024, 15:20 de Robert
uaradea nu e atractie
"În plină perioadă de vacanță, când orașul ar trebui să fie năpădit de turiști și de localnici ieșiți la terase " ce sa faci la uarade?sa mananci salmonele pe paine la pret de mykonos?sa te bata soarele-n cap degeaba in piata unirii?sa vezi o cetate goala ,sa vezi o gradina zoo carre e mai mult un auscwitz al animalelor.terase unde un pahar de bere de slaba calitate(heneken,ursus,stela) costa 16 lei,adica 3.20 euro,un cotlet la gratar cu carrtofi 65 de lei adica 14 euro,o zeama cu legume congelate si ceva urme de carne 24 de lei,adica 5 euro, pai la asemenea preturi lumea merge unde gaseste activitate,dar si calitate.spatiile sunt goale ptr ca sunt administrate de 2-3 firme imobiliare care dicteaza pretul,iar nu poti sa ceri 30-40 euro/mp chirie in uarade unde salariul mediu de 3000 lei,si ca si atractie turistica e nul.
Postat 08 August 2024, 14:39 de florea
Un articol mai bun decat reclama la un ca&at evenimentele dezorientatilor mintal
In domeniul teraselor e evident ca merge capitalismul pe o piata saturata, si cand se deschide una noua, sa inchide una mai veche. E similar si in occident si in tarile dezvoltate, o afacere cu bariere de intrare mici, care apare ca ciupercile dupa ploaie, spre deosebire de industria grea, chimica si farma, chipuri si altele. Planul primariei insa e limitat pentru un centru de baut si mancat, solutiile cu prelungirea in noapte nu vor aduce comercianti care sa sustina vadul comercial H&M si Zara pe centru. Parca era mai bine si daca nu se alungau carpele secondhand. Problema frontului stradal inncentru istoric vs mall este similara si in occident: nici orasele lor de 2 milioane locuitori nu au decat o strada comerciala daca au alternativa mallului modern cu parcare si AC. Capitalistii au pierdut bani si cu mallurile, OSC s-a vandut la jumatate din pretul investit de 4 ori, deci pierd si speculantii daca nu isi fac bine calculele. Un subiect neatins in articol e ca investitia unui comerciant ptr adaptarea unei cladiri istorice e mai ridicata decat in ajustarea unui spatiu de mall, la fel cum sunt si cele recurente cu energia ptr clima. Mai degraba decat penalizari (ce se transmit mai departe in pretul chiriei, si mai deprte la client), ar ajuta reduceri de taxe. Iar de ceilalti sustinuti cu ardoare de media regresista plini de mandrie, chiar daca se dai subventie la casatorie, tot ies in public sa se arate ce nu e de aratat si tot vorbesc de lupta de clasa si discriminare si peste 30 ani. E si revolutia un plan sustinut de unii.
Postat 08 August 2024, 14:25 de unu
De ce...
...prefera oradeanul, asa sarac cum e, mall-urile? Care, culmea, nu par neaparat a se plange de puterea de cumparare a bastinasilor? Pt. ca la mall oradeanul poate ajunge usor cu masina, parcheaza gratis la doar cativa metri distanta si are toate magazinele la un loc. Ba mai are si unde sa bea o cafea, daca i se face. Totul intr-o atmosfera racoroasa, la aer conditionat, pe canicula din sezon. De ce nu Centrul? Pt. ca oradeanul nu poate ajunge cu masina, iar daca o face are de parcat anevoie si/sau departe, in parcari cu spatiu meschin, dar taxate, in schimb, copios. Dupa care are de plimbat pe omniprezentul beton incins, fara pic de umbra, pe distante mari, eventual cu bagajele in brate, daca ar dori sa cumpere ceva de la ipoteticele magazine de pe Corso. Iar daca si-ar dori sa vina cu mijloace de transport in comun, oradeanul n-are decat sa-si aloce jumatate din timpul liber asteptand in statii tramvaie sau autobuze care vin din an in paste, al caror traseu a fost "optimizat" in asa fel incat sa nu mai ajungi dintr-o parte in alta a orasului fara sa faci macar un schimb. Cu bicicleta? Ce prostie! E interzis in centru. Si acuma stam si ne intrebam ce ne-a lovit. Bineinteles, Primaria, in intelepciunea ei, n-are nici o vina. Acuma n-are decat sa impuste paraua celor catorva turisti atrasi de filmuletele de pe youtube pt. a admira efemer zugraveala cladirilor din centru. Si care ne viziteaza, probabil o singura data in viata, in trecere spre alte destinatii. Cetatenii autohtoni, confortul si doleantele lor, nu au facut niciodata parte dintre prioritatile Carmaciului, iar intelegerea mecanismelor care fac un oras sa fie cu adevarat functional ii sunt oricum straine. Fatalitate, asadar...
Postat 08 August 2024, 13:21 de Musti
Solutia e simpla, fixata de Profet acum multi ani...
Program prelungit obligatoriu si supraimpozitare pentru spatii goale. Suplimentar, se poate invoca si regulamentul de nealiniere pe inaltime al firmei Planwerk din insusi Cluuuj. Iar la Tribunal, procesele cu Ilie se pierd, pina la urma...
Postat 08 August 2024, 12:56 de excalibur
Geniul birtinez a lovit fix în buricul târgului.
Doar niște prostalăi precum edilii liberali pot crede că orădenii, așa cum îi cumoaștem de zeci și zeci de ani, vin și stau la taclale pe terase și fac cumpărături pe corso, după care merg acasă cu tramvaiul. Comerțul este sufletul economiei edililor, iar atunci când îndepărtezi mobilitatea personală de acest subiect, nu faci altceva decât să falimentezi spiritul tradițional și viu al orașului. De unde să știe însă birtinezii asta, din moment ce sunt niște vinituri care au ajuns în urbea noastră abia când le era format deja caracterul și implementată ignoranța.
Postat 08 August 2024, 12:06 de KP
Amortizari.
Mihai Pop ar trebui sa invete oleaca economie capitalista. Un imobil se amortizeaza in 15-16 ani nu in 10 iar asta schimba socoteala. Dar romanii sunt obisnuiti cu afaceri care se amortizeaza mult mai repede decat normal. In orice caz daca e gol nu se amortizeaza niciodata.
Postat 08 August 2024, 11:39 de nihil
O alta solutie?
O chirie de minimum 2.500 de euro pe lună. Altfel, nu merită investiția. Destul de îngustă viziunea. Adică, e mai bine să ții spațiul gol timp de 2 ani ca apoi să îl închiriezi cu 2.500 de euro pe lună pentru un an, ca apoi să îl ții iar gol pentru 2 ani? O posibilă soluție ar putea fi ca toți proprietarii de sub pasaj să închirieze pe bani mai puțini la început, chiar și la jumătate de preț. Astfel, ar încuraja magazinele să umple zona și, în timp, poate chiar cu puțin ajutor din partea primăriei, să devină cunoscută și pentru altceva, nu doar pentru HoReCa. În timp, pe măsură ce piața permite, proprietarii pot crește treptat chiriile. Iar dacă primăria nu vrea să se trezească cu alte birturi în acele spații, poate reglementa acest aspect prin autorizații sau poate chiar să acorde anumite facilități fiscale dacă spațiile respective se închiriază doar anumitor tipuri de comercianți.
Postat 08 August 2024, 10:50 de bihoreanul222
Reglementarea pietei
În articol, Bogdan Hodișan opinează că administrația locală ar trebui să organizeze mai multe evenimente pentru a stimula consumul în zonele centrale, în loc să reglementeze piața imobiliară, argumentația lui fiind că piața reglează prețurile. Dar, organizarea de evenimente pentru a stimula consumul, nu e tot o formă de reglementare? Adică, vrem să stimulăm consumul dar să nu umblăm la ofertă. Cam previzibilă această opinie, din partea unui antreprenor român, însă dovedește nivelul slab de pregătire al antreprenoriatului românesc. Ignoră (sau nu e conștient de) un principiu fundamental în capitalism: investițiile implică riscuri. Doar pentru că ai bani să cumperi un spațiu in centrul orașului, nu înseamnă că aici se oprește analiza. Contează să analizezi și potențialul de cumpărare al populației și pe deasupra să ai și o idee bună. Ceva ce antreprenorii noștri nu par să știe să facă. Competențele lor se reduc la specula naivă - cumpăr un spațiu, eventual încerc să sifonez niște profit vânzând cafea la suprapreț și între timp aștept să vând spațiul pe mai mulți bani decât am dat pe el. Și, desigur, autoritățile n-ar trebui să-și bage nasul, cu reglementări care să ne facă mai conștienți de riscul pe care ni-l asumăm. Așa, oricine poate deveni antreprenor, dacă are suficienți bani. Nu despre asta e capitalismul. Reglementările sunt necesare tocmai pentru a tempera specula, care nu oferă niciun fel de plusvaloare, și curăță piața de antreprenori care nu fac altceva decât să speculeze. Că primăria nu vrea sau nu poate să exercite direct presiune asupra speculanților, e un lucru. Dar sper să nu cedeze în fața lor, permițându-le să facă zgomot până în zorii zilei și deranjând locuitorii din zonă, doar pentru că ei au calculat greșit. Măcar să lase piața să-și urmeze cursul și să-i scoată din joc.
Postat 08 August 2024, 09:45 de BogdanPetrovici
indicatorii prosperității și dezvoltării din Oradea
Din articol reiese in mod evident că economia pleznește in Oradea prin consecința bunei administrații locale, care învârte acte pentru fonduri europene pentru ... dezvoltarea nivelului de trai evident. Se vede. Observă până și bihoreanul. Totuși, zic să rămânem la filmări publicitare cu drona ... poate mai atragem câțiva turiști dezorientați, care odată ajunși în pasajul Vulturul Negru, pot savura prosperitatea unei plăcinte cu cartofi și un miros de canal.
Postat 08 August 2024, 09:08 de Nelu_Cornel_Pantis
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.4657 RON
  • 1 EUR = 4.9746 RON
  • 1 HUF = 0.0126 RON