Ca în fiecare an, pe 12 octombrie orădenii sărbătoresc Ziua Oraşului. Festivităţile organizate de municipalitate vor începe la ora 11 în sala mare a clădirii municipalităţii, cu o şedinţă solemnă deschisă de primarul Ilie Bolojan.
Apoi, profesorul Aurel Pop va vorbi despre eliberarea oraşului şi a întregii Transilvanii în 1944, iar apoi academicianul Marius Sala va primi titlul de cetăţean de onoare al municipiului.
După reuniunea solemnă a Consiliului Local, festivităţile se mută la statuia Ostaşului Român din Parcul 1 Decembrie, unde primarul va evoca evenimentele din 12 octombrie 1944, iar oficialităţile vor depune coroane.
La ora 14, acelaşi lucru se va întâmpla şi la Casa Memorială a unionistului Aurel Lazăr. Seara, de la ora 20, orădenii sunt invitaţi la Casa de Cultură a Sindicatelor, unde va avea loc un concert de muzică folclorică, al cărui invitat de onoare este cunoscuta Sava Negrean Brudaşcu. Preţul unui bilet de intrare a fost fixat la 10 lei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.