Municipiul Oradea va primi de la Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei încă 1,7 milioane lei pentru compensarea achiziţiei gazului achiziţionat de Termoficare pentru încălzirea oraşului în sistem centralizat.
Potrivit unui comunicat al MDLPA, "Cseke Attila, ministrul dezvoltării, lucrărilor publice şi administraţiei, a aprobat repartizarea către bugetele locale ale unor unităţi administrativ-teritoriale a celei de-a zecea tranşe, în valoare de 7.523.028,73 lei, din subvenţia de compensare a costurilor legate de achiziţia gazelor naturale necesare producerii energiei termice în sistem centralizat pentru sezonul rece 2021-2022".
Suma reprezintă subvenţia pentru consumul de gaze naturale din luna martie 2022.
Din cei 7,5 milioane lei, Timişoara va beneficia de circa 5,6 milioane lei, Oradea de 1,7 milioane lei, municipiul Sibiu de 80.800 lei, iar comuna Sânmartin de 21.500 lei.
"În sezonul de termoficare 2021 – 2022 Oradea a primit de la Ministerul Dezvoltării subvenţii în valoare de circa 14 milioane lei. Probabil aceasta este ultima tranşă de subvenţie de care vom beneficia", a declarat pentru BIHOREANUL directorul economic al Primăriei, Eduard Florea.
În sezonul rece 2021 – 2022 MDLPA a acordat subvenţii în valoare de 273,5 milioane lei, din cei 400 milioane lei alocați prin Legea bugetului de stat.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.