URMĂREȘTE-NE PE
DUMINICĂ, 19 IANUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Sincer, nu mai credeam că se va alege ceva din stadionul cel nou al Oradiei, la ce constrângeri financiare se arată în acest an. Dar se pare că ori deja era pe țeavă și nu se mai putea anula investiția, ori că cineva acolo sus ne iubește...
Zic şi eu
Adrian Cris
În nici două luni, Ilie Bolojan și-a zdrențuit imaginea la care a trudit 20 de ani ca prefect de Bihor, primar al Oradiei și președinte al Consiliului Județean. Din favoritul de astă-toamnă al unor șefi de partide - și „de stânga”, și „de dreapta” - pentru funcția de premier, a devenit el însuși șef de partid, ce-i drept interimar, iar PNL încă nu dă semne că s-ar fi hotărât să redevină liberal.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că intrarea în Spațiul Schengen este un lucru bun pentru români?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât discuțiile în sfera politică cu privire la formarea unui guvern sunt extrem de tensionate, este important de cunoscut modul în care funcționează un guvern după alegeri, pe de o parte, iar, pe de altă parte, cum „răspunde” un guvern în fața parlamentului pe durata întregului său mandat...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Februarie 2023, 15:50

Oradea ieri, Oradea azi: Scurtă istorie a Casei de Cultură a Sindicatelor

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1972. Casa de Cultură, la semicentenar

La finalul anilor 1960, profitând de relaxarea ideologică a comunismului, s-au înfiinţat noi instituţii, precum Casa de Cultură a Sindicatelor din Oradea. În 1968, au început, din fondurile sindicatelor, lucrările din Parcul 1 Decembrie, după un proiect coordonat de arh. Ioan Regman, ce a cuprins sala de spectacole cu 800 de locuri, club, săli pentru diverse cercuri, bibliotecă, cabine pentru actori.

Inaugurarea s-a petrecut pe 29 decembrie 1972 cu "Sărbătoare-n casă nouă", un spectacol muzical-coregrafic realizat pe versurile lui Alexandru Andriţoiu. Între invitaţi s-au numărat orchestra Filarmonicii, corul sindicatelor CFR-PTTR, formaţia "Nuntaşii Bihorului" şi solişti precum Florica Ungur şi Florica Bradu.

Primul director a fost Constantin Mălinaş, iar Casa a devenit centru metodic pentru sindicatele întreprinderilor, precum şi spaţiu de evenimente culturale, ştiinţifice (conferinţe de astronomie, de pildă) şi, conform rigorilor vremii, politico-ideologice. În primul an, biblioteca a ajuns la un fond de 20.000 de volume, cu 600 de cititori, iar în instituţie activau şi cercuri de balet pentru copii, judo, culturism, de rebus, şah, croitorie şi de cineamatori.

Casa de Cultură a Sindicatelor Oradea

2023. Spectacole regulate

Casa de Cultură a Sindicatelor şi-a păstrat sfera de activităţi de-a lungul ultimelor cinci decenii, devenind un reper pentru orădeni. Instituţia este membru fondator al Asociaţiei Naţionale a Caselor de Cultură ale Sindicatelor din România, ce grupează circa 50 de astfel de entităţi din ţară.

Ea funcţionează în regim de autofinanţare, organizând şi găzduind spectacole şi concerte, expoziţii şi activităţi pentru diverse gusturi şi categorii de public. Printre ele sunt spectacolele de teatru, multe dintre ele parte a unor turnee naţionale, spectacolele one-man show şi de stand-up, dar şi festivaluri precum "Asta-i datina străveche" (un festival naţional de colinde şi costume tradiţionale) şi Nymphaea Dance Festival.

Sunt organizate şi concerte de diferite genuri, luna decembrie fiind, de obicei, consacrată spectacolelor de colinde, melodii populare, dar şi de balet, sub titlul "Regal Vienez". Casa a găzduit în mai multe rânduri târguri ale locurilor de muncă şi are în oferta permanentă cursuri de calificare profesională pentru contabili, electricieni, salvamari, maeştri de sunet ş.a., cu desfăşurare între una şi cinci luni. Totodată, aici sunt organizate expoziţii, unele cu vânzare, aniversări şi evenimente caritabile.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Nush ce sa zic.
Nu am mai calcat pe acolo(inauntru) din tinerete. Stiu ca acolo sunt tot felul de adunari da mlm-uri si mai vin artisti din genul vacanta mare. In orice caz dupa aspectul exterior si interior nu cred ca face bani sau nu e administrata cum trebuie. E inghetata in timpurile in care sala polivalenta si casa de cultura erau singurele locuri cu spectacole si important era sa nu te ploua direct in cap.
Postat 10 Februarie 2023, 11:15 de nihil
Sper sa nu o demoleze
Presimt ca va fi asta demolata
Postat 04 Februarie 2023, 16:02 de Mihaita
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8347 RON
  • 1 EUR = 4.9749 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON