1989. Primar propus
Unul dintre oamenii de cultură ai Oradiei, cunoscuţi în ultimele decenii, a fost Mircea Bradu. Născut în Lăzăreni, în 14 ianuarie 1937, fiu al folcloristului Ion Bradu, a urmat cursurile Liceului nr. 1 din Oradea şi a absolvit la Bucureşti Filologia, apoi Facultatea de Ziaristică. După terminarea primei facultăţi s-a întors în Oradea, lucrând ca metodist la Casa Regională a Creaţiei Populare Crişana. Pasionat om al literelor, în 1965 a făcut parte din echipa poetului Alexandru Andriţoiu care reînfiinţa revista Familia.
Fiindu-i remarcate calităţile de dramaturg, Bradu a devenit în 1977 director al Teatrului de Stat orădean, până în 1992. În anii directoratului, pe scena orădeană s-au jucat numeroase premiere, spectacole îndrăgite, instituţia organizând mai multe ediţii ale Săptămânii Teatrului Scurt.
Fiind o persoană cunoscută în urbe, în 22 decembrie 1989, revoluţionarii aflaţi în Primărie l-au propus primar, dar problemele de sănătate nu i-au permis îndeplinirea funcţiei.
După 1992 a activat în presă, înfiinţând postul local Radio Sonvest şi pe cel regional Radio Transilvania, dar şi în politică, fiind membru fondator al Partidului Democrat Bihor. În 2002 a fondat Editura Arca, iar în 2009 a preluat şefia Direcţiei Judeţene pentru Cultură.
2023. Biblioteca şi teatrul
Principala preocupare a lui Mircea Bradu a fost teatrul. A scris numeroase piese, jucate pe scena orădeană, dintre care amintim "Vlad Ţepeş în ianuarie", "Noapte albă", "O cafea pentru Ionescu". Drama istorică despre Vlad Ţepeş (foto sus) era apreciată de public, deschizând stagiunea 1972/1973, iar "Noapte albă" a fost între spectacolele remarcate de criticii de teatru în stagiunea 1975/1976. Toate au beneficiat de cronici în revistele Familia şi Teatrul.
Mircea Bradu a murit în 22 iunie 2021, iar afişele şi cărţile amintesc azi despre activitatea sa. A fost membru al Uniunii Ziariştilor din România, iar în 1983 obţinea premiul Uniunii Scriitorilor din România pentru activitatea sa. Primul său volum de proză, "De câte ori am pornit", a apărut în 1969, fiind urmat de "Deschideţi ferestrele", un an mai târziu.
În 1983 apărea volumul "Hotărârea", cuprinzând piese de teatru istorice jucate pe mai multe scene din ţară. În 2017 Bradu a reeditat cartea, alături de "Unul dintre noi să mă vândă", piese de succes accesibile azi cititorilor. Tot în anii recenţi, Mircea Bradu a publicat un volum-interviu cu Romulus Roman, "Între valuri şi nori", precum şi două volume-interviu cu Emeric Ienei.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.