1905. Demolată și reconstruită
Una dintre clădirile reprezentative ale stilului eclectic din Oradea este biserica romano-catolică „Pogorârea Sfântului Spirit”, din colțul străzilor Republicii și Dunărea, o zonă dominată în secolul al XVIII-lea de ordinele călugărești. Pe amplasament s-a aflat biserica călugărilor franciscani, ridicată între 1732 și 1748, iar peste drum - spitalul călugărilor mizericordieni.
În timpul împăratului habsburg Iosif al II-lea, ordinul franciscan a fost desființat și biserica a fost transferată în parohia romano-catolică Olosig. În 1876, inginerul Knapp Ferenc ridica turnul bisericii, singurul care avea să rămână în picioare. În 1891, în pereții bisericii au apărut fisuri provocate de instabilitatea terenului.
În ciuda consolidărilor, în 1901 au apărut noi crăpături în bolta navei, care nu a mai putut fi reparată, așa că s-a luat decizia demolării ei în totalitate, cu excepția turnului. Proiectul noii biserici i-a aparținut arhitectului Rimanóczy Kálmán jr., iar lucrările s-au desfășurat între anii 1903 și 1905. Lăcașul de cult, de mari dimensiuni, a fost sfințit în 16 iulie 1905 de către episcopul Paulus Szmrecsányi.
2025. În curs de restaurare
Biserica „Pogorârea Sfântului Spirit”, cunoscută popular cu numele Barátok (în traducere „prieteni”, cu referire la călugării care au fondat-o), este clasată ca monument istoric și a trecut prin mai multe lucrări de renovare și îmbunătățire în ultima sută de ani. Lăcașul de cult are lungimea de 61,9 metri, lățimea de 22,3 metri și înălțimea turnului central de 53,5 metri, putând găzdui până la 760 de persoane.
Nava bisericii este de mari dimensiuni și înaltă, în laterale fiind situate câte trei capele, iar pe exterior putând fi observați contraforții și ferestrele de deasupra, precum și bolta generoasă. Turnul cu ceas este flancat de două turnuri mici. În 2019, Consiliul Local a aprobat restaurarea integrală a fațadelor și învelitorii, lucrările finanțate de Compania Națională de Investiții demarând în 2024.
Șantierul în valoare de 6,4 milioane lei a început dinspre absida altarului, latura către strada Brașovului, a continuat cu capelele laterale, pentru a se încheia în exterior cu turnurile. În lateralul bisericii către strada Republicii se află câteva monumente, dintre care statuia lui Rimanóczy Kálmán jr., amplasată în anul 2020, iar alte două, ca de pildă statuia „Ridicarea în ceruri a Mariei” se află în curte, fiind strămutată în 1960 din Parcul Traian.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.