URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 15 MARTIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Călin Georgescu zice că ar trebui să ieșim din NATO și UE, că nu avem nevoie de fonduri europene câtă vreme îl avem pe Dumnezeu, iar unei jurnaliste din Basarabia i-a povestit despre poporul moldovean. Numai pentru asemenea vorbe, CCR ar fi îndreptățită să nu-l lase să participe la alegerile prezidențiale...
Zic şi eu
Adrian Cris
Vechea mantră a orădenilor nemulțumiți, că „Bolojan e de vină” pentru-absolut-tot, devenită memă pentru alții, s-a transformat în ultimele săptămâni, cu sens schimbat, în ditamai comandamentul național. „O problemă de securitate națională a României”, a opinat CTP-ul, potrivit căruia ar fi „un risc major de securitate” dacă, în furtuna de acum, Bolojan nu rămâne președinte sau nu devine premier.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Cum priviți decizia BEC și CCR de respingere a candidaturii lui Călin Georgescu la alegerile prezidențiale?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În 18 februarie 2025, Curtea Constituțională a admis, cu majoritate de voturi, o excepție de neconstituționalitate vizând un text din Codul de procedură penală ce reglementează motivele pentru recursul în casație în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
15 Octombrie 2023, 20:01

Oradea ieri, Oradea azi: Fostul Cinema Libertatea se transformă într-un centru cultural

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

1956. Casa filmului sovietic

Unul dintre cele mai vechi cinematografe din Oradea a fost amenajat în Palatul Vulturul Negru. Sala Mare, concepută ca una de teatru, are intrarea dinspre strada Independenței și este dispusă pe două niveluri, cu decorații ce cuprind razele soarelui pe cupolă și un bandou de triunghiuri masonice cu 12 registre, simbolizând lunile anului.

Printre motivele geometrice și florale se află lira, totodată ieșind în evidență vulturii, unii dintre ei cu rol de corp de iluminat.

Primul cinema deschis aici a fost Urania, în 1911. În perioada interbelică, cinematograful s-a numit Vigadó, apoi Reduta, Dorian ori Film Palace, după 1945 fiind cunoscut drept Aro sau Lumina.

În 1956, sala a fost renovată: decorul Secession a fost păstrat, s-au montat aparate de proiecție Tehnochin și scaune noi, cu o capacitate de 700 de locuri.

Nouă a fost și denumirea, Pușkin, conform orientării din acea vreme. A fost reinaugurat cu filmul sovietic „Drum periculos”, în program fiind și filme est-europene, precum cel ungar „Două etaje de fericire” și producții românești.

Numele Pușkin a fost menținut 7 ani, pentru ca între 1963 și 1989 cinematograful să se numească Oradea.

2023. Sală multifuncțională

Mărit la 961 de locuri, în 1990 cinematograful a fost redenumit Libertatea, nume sub care a activat până la închidere, în 2000.

Până în 2012, aici a funcționat o sală de bingo, unde se organizau și alte evenimente. Portalul de intrare a fost renovat odată cu restaurarea fațadelor Palatului Vulturul Negru, în 2014-2015, tot atunci apărând și intenția renovării fostului cinematograf.

Aflat în proprietatea municipalității, a intrat în conservare. Abia în decembrie 2019, Consiliul Local a aprobat un proiect de 4,6 milioane euro pentru renovarea spațiului, dar care nu a mai demarat.

Totuși, cinematograful a fost deschis pentru vizitare cu ocazia Zilei Internaționale Art Nouveau din 2023, cu jocuri de lumini și lasere, oglinzi și o expoziție de tehnică foto-cinematografică.

Tot în 2023, municipalitatea a aprobat noi indicatori tehnico-economici pentru renovarea sălilor, cu un cost de aproape 10 milioane de euro, ce ar putea fi finanțat din fonduri europene.

Proiectul prevede restaurarea pentru funcțiuni precum săli de teatru, concerte, cinema, expoziții și dans.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5795 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON