Iniţiativa "Oradea donează o pâine", care a început în ianuarie, a ajuns la cea de-a şasea ediţie. De acum înainte, cei care doresc să susțină proiectul prin donarea pâinilor, le vor putea lăsa în cinci locații din oraș, aceleaşi din care sărmanii le pot ridica.
Echipa organizatoare a anunţat, printr-un comunicat de presă, că următoarea ediţie se va desfăşura miercuri, 26 iunie, între orele 15 şi 17. Cei care au nevoie de o pâine şi-o vor putea lua dintr-o cutie inscripţionată cu numele evenimentului, din cinci locuri amenajate.
La cele patru locaţii de până acum - Piaţa Rogerius, Piaţa Nufărul, Oradea Plaza, Piaţa Decebal - s-a adăugat și Piaţa Unirii.
Organizatorii au mai precizat că la fiecare ediţie cea de-a cincea locație se va schimba.
"Orădenii care pot furniza informaţii cu privire la centre sau fundaţii unde ar fi nevoie de pâine, sunt rugaţi să o facă, asta pentru că am dori să putem fi de folos la cât mai mulţi oameni, în cât mai multe locaţii", se arată în comunicat.
Până acum, organizatorii au dăruit pâini, între altele unui centru de bătrâni, adăpostului de noapte din Oradea şi unor centre de îngrijire a tinerilor.
Acţiunea caritabilă se adresează celor care au nevoie de o pâine, dar nu şi-o pot cumpăra.
Cei care doresc să susţină acest proiect sau care vor să se alăture ca voluntari pot să afle mai multe detalii trimiţând un mail la adresa oradeadoneazaopaine@yahoo.com sau pe pagina de Facebook "Oradea donează o pâine".
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.