URMĂREȘTE-NE PE
SÂMBĂTĂ, 02 NOIEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De când fostul primar Ilie Bolojan a introdus supraimpozitarea imobilelor nerenovate cu 500%, au intrat la bugetul local bani cu nemiluita, mai ales pe seama unor fabrici sau clădiri monumentale.Poșta Română are în buricul târgului o hardughie care zace în paragină de ani buni. Și cam tot de atunci, onor Poșta plătește anual un milion de lei bugetului local, ca taxă de dărăpănătură.
Zic şi eu
Adrian Cris
Șeful DGASPC Bihor este cercetat de comisia de disciplină a Consiliului Județean. După cum BIHOREANUL arăta recent, Călin Puia a fost acuzat de o angajată de abuz. Speța e următoarea: în primăvară, Camera de Conturi a constatat că Direcția a fost prejudiciată cu 325.000 lei prin „decontarea unor cheltuieli de personal care nu reflectă realitatea”, dar directorul n-a făcut mare tam-tam pe chestia asta, ci, ca să se răzbune pe câteva funcționare „vinovate” că au „colaborat” cu predecesoarea lui în perioada 2018-2023 a inventat un alt „caz”.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Credeți că lărgirea la patru benzi a străzilor Armatei Române, Universităţii, Ceyrat, Thurzó Sándor şi Atelierelor din Oradea este necesară și oportună?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Așa cum arătam săptămânile trecute, în sistemul de drept românesc accesul la justiție, cu unele excepții, nu este gratuit. Pentru a ajunge să îți expui pretențiile în fața unui judecător, cu titlu prealabil, trebuie să vâri, mai mult sau mai puțin, mâna în buzunar. 
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
24 Septembrie 2018, 17:00

Ora de Oradea: În premieră naţională, elevii învaţă, dintr-un manual, istoria oraşului lor

Ora de Oradea: În premieră naţională, elevii învaţă, dintr-un manual, istoria oraşului lor JURNAL DE ORAŞ. Intitulat "Călător prin istoria oraşului Oradea", manualul de istorie locală a fost conceput pentru elevii de clasa a VII-a, în programa cărora a putut fi introdusă această materie
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Cum au fost ridicate primele ziduri ale oraşului? Cine au fost cei care au încercat să cucerească aceste meleaguri? Care a fost prima şcoală din oraş? Cine au fost Aurel Lazăr, Emanuil Gojdu ori Rimler Károly?

La toate aceste întrebări, elevii curioşi vor primi răspunsuri, dacă aleg să participe la lecţiile de istorie locală. În premieră naţională, Oradea are un manual cu propriile amintiri, care poate fi citit deopotrivă de elevi şi părinţi...

Pentru viitorii "ambasadori"

Dorinţa de a tipări un manual cu istoria Oradiei a fost prezentată de primarul Ilie Bolojan anul trecut, chiar de ziua oraşului, şi se regăseşte pe lista celor 100 de proiecte dedicate de municipalitate Centenarului Marii Unirii. "Susţinem istoria Oradiei ca materie opţională, în aşa fel încât toţi copiii să ştie trecutul oraşului, ce reprezintă principalele pieţe, ce evenimente s-au întâmplat acolo. Să fie viitorii ambasadori ai oraşului", a explicat Bolojan.

Săptămâna trecută, 2.000 de manuale şi tot atâtea caiete de lucru au ajuns în şcolile orădene, pentru ca istoria locală să devină disciplină opţională chiar din acest an. Realizarea şi tipărirea lor a costat municipalitatea 44.000 lei.

Elisaveta RoșuAutoarele manualului au fost patru profesoare de istorie din oraş, Ramona Iştoc, Elena Cristina Marian, Elisaveta Roşu şi Antonia Silaghi. "Dorinţa noastră a fost ca manualul şi caietul elevului să răspundă tuturor cerinţelor ştiinţifice şi pedagogice. Am selectat conţinutul reprezentativ pentru istoria oraşului nostru, cu mesaj educativ puternic, promovând colaborarea şi unitatea între locuitori", spune profesoara Elisaveta Roşu (foto).

Istorie în 13 capitole

Manualul a fost scris pentru elevii de clasa a VII-a, pentru că este primul nivel la care, conform programelor şcolare, se poate introduce istoria ca materie opţională. "În clasa a VIII-a, elevii se concentrează pe examenele Evaluării Naţionale, iar la liceu am fi ajuns la un număr mai mic de elevi, întrucât puteam propune această materie doar la clasele de filologie şi ştiinţe sociale", explică Roşu.

Structurate pe 13 capitole, lecţiile prezintă întâi aşezările neolitice studiate de arheologi, mănăstirea Varad ridicată de regele Ladislau şi luptele sângeroase din Cetate. Apoi, elevii învaţă despre influenţa iluminismului în Oradea, formarea "oraşului mare" din 1849 şi dezvoltarea fulminantă din secolul XIX. Unirea de la 1918 este tratată într-un capitol distinct, urmat de caracteristicile perioadei interbelice, anii grei din al Doilea Război Mondial şi deceniile comuniste. Ultimul capitol este dedicat interculturalităţii oraşului.

Pentru a face lecţiile mai interesante, autoarele au creat, aproape pe fiecare pagină, rubrici "Ştiaţi că...?", de unde adolescenţii vor afla diverse curiozităţi: că în 1718 a fost elaborat primul "Regulament al oraşului Oradea" ori că, după bombardamentele din 2 iunie 1944, Oradea nu a avut zile la rând apă şi lumină electrică. Şi caietul de lucru propune exerciţii interesante. De exemplu, când învaţă despre Declaraţia de la Oradea din 1918, elevii sunt îndemnaţi să simuleze secreta şedinţă de atunci.

La clasă sau la "cerc"

Toate şcolile din oraş au primit manualele săptămâna trecută, iar profesorii au libertatea să decidă ce fac cu ele. "Dacă nu doresc să introducă o nouă materie opţională, am oferit posibilitatea să o promoveze într-un cerc de istorie, la care elevii pot participa voluntar, indiferent de clasa în care învaţă", explică Roşu.

Florina MuscăDin datele comunicate Inspectoratului Şcolar, 11 şcoli orădene au optat pentru introducerea istoriei locale ca materie opţională, iar alte 16 au decis să folosească manualele la cercuri. "Părinţii şi elevii din clasele de-a VII-a au ales disciplinele opţionale încă din primăvară", explică Florina Muscă (foto), directoarea Şcolii Oltea Doamna, unde s-a înfiinţat un cerc de istorie. Astfel, pot învăţa istoria locală şi elevii din clasa a VIII-a, dacă sunt curioşi.

În schimb, elevii de la şcolile Emanuel, Betel, Liceul cu Program Sportiv Bihorul, Vasile Voiculescu, Szent Laszlo, Dimitrie Cantemir, Iuliu Maniu, Nicolae Bălcescu, Avram Iancu, Hendri Coandă şi Agora vor studia istoria locală la clasă. "Am fost încântată de iniţiativă, sunt informaţii din istoria oraşului pe care nici eu nu le ştiam şi consider că este important ca elevii să le înveţe", zice Antonia Nica, directoarea Liceului Greco-Catolic. Inedit este că, la această şcoală, cu derogare de la Inspectorat, istoria Oradiei va fi predată la clasa a XI-a. "Profesoara de istorie a considerat că este mai potrivit aşa", explică Nica.

Până la urmă, indiferent de clasa la care se predă istoria locală, important este ca orădenii de mâine să ştie trecutul oraşului lor...

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5757 RON
  • 1 EUR = 4.9745 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON