O tânără de 31 de ani cu dublă cetățenie, israeliano-română, se numără printre primele trei ostatice eliberate ca urmare a acordului încheiat între Israel și Hamas, informează BBC. Este vorba despre Doron Steinbrecher, care avea 30 de ani când a fost capturată din casa ei din Kfar Azza.
Conform presei israeliene, ea era în legătură cu familia ei atunci când militanții au atacat, spunându-le părinților ei că i-au spart ferestrele și au tras în camera ei.
Alături de Doron Steinbrecher, au mai fost eliberate de către gruparea palestiniană, duminică, alte două femei, Romi Gonen și Emily Damari.
Potrivit unor surse din mediul diplomatic, Romi Gonen are origini românești, informează Hotnews.ro. Romi Gonen are 24 de ani și a fost răpită de la festivalul din deșertul Neghev după ce a fost împușcată în prealabil, chiar în timp ce vorbea cu mama ei la telefon, informează TVR Info.
Imagini transmise duminică seara în direct de televiziuni le-au arătat pe cele femei ostatice ieșind dintr-un vehicul înconjurat de bărbați înarmați ai Hamas.
Ele au urcat într-un autovehicul al Crucii Roșii în timp ce mulțimea a scandat numele aripii armate a Hamas.
Vestea a provocat scene de bucurie în Tel Aviv, unde s-au adunat mulţimi mari de oameni, relatează CNN.
Apoi, Romi Gonen, Emily Damari și Doron Steinbrecher au trecut frontiera din Fâșia Gaza în Israel, după ce au stat 471 de zile în captivitate, potrivit Times of Israel. Ele se vor reuni cu se reunesc cu mamele lor, care au călătorit la Re’im, în sudul Israelului, pentru a le întâlni, arată Digi24.ro.
„România salută eliberarea primului grup de ostatici, inclusiv a unui cetățean român și a unei persoane de origine română, în urma Acordului pentru Gaza. Mulțumim tuturor partenerilor pentru sprijin și facem apel pentru continuarea implementării acordului și pentru returnarea celorlalți ostatici la familiile lor”, a scris Klaus Iohannis, duminică pe X.
Și premierul Marcel Ciolacu a transmis, duminică, un mesaj după intrarea în vigoare a acordului între Israel şi Hamas și eliberarea primului grup de ostatici israelieni. El a lăudat eforturile susţinute şi substanţiale ale mediatorilor la nivel înalt din Qatar, SUA, Egipt, împreună cu Israelul.
Potrivit acordului de încetare a focului dintre Israel și Hamas, care a intrat în vigoare duminică și ar urma să dureze inițial 42 de zile, Hamas va elibera 33 dintr-un total de 98 de ostatici, iar Ministerul Justiției de la Ierusalim a publicat o listă cu numele a peste 90 de prizonieri palestinieni care vor fi dați la schimb cu primii ostatici.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.