URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
20 Decembrie 2023, 08:01

O scumpete de târg: Cum a organizat Primăria Oradea cel mai frumos, dar și cel mai scump Târg de Crăciun (FOTO)

O scumpete de târg: Cum a organizat Primăria Oradea cel mai frumos, dar și cel mai scump Târg de Crăciun (FOTO) PREȚURI „FESTIVE”. Plin de lumină, culoare și arome, Târgul de Crăciun din Piața Unirii îi arde pe vizitatori la buzunare. Organizatorii consideră normale tarifele. „Din principiu, târgurile de sărbători au tarife mai ridicate. Businessul are costuri mai mari pentru că închiriază un amplasament provizoriu, care este mai scump, se mută în Piața Unirii, își aduce aici angajații și lucrează cu ei de sărbători, când alții se distrează”, explică directorul APTOR, Alexandru Chira (foto: Visit Oradea)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Să fii părinte cu un copil de mână în Târgul de Crăciun din centrul Oradiei este o provocare. Trebuie să ai buzunarul plin sau nervii tari! În funcţie de darea de mână, o ieşire în târg poate costa sute de lei.

"Adevărul este că nici nu ne-am dorit un eveniment ieftin", recunoaşte Alexandru Chira, directorul Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune (APTOR), organizatorul târgului.

O, târg frumos...

Târgul de Crăciun din Oradea îşi vrăjeşte vizitatorii. Odată cu înserarea, bradul de Crăciun care domină Piaţa Unirii, cercul de lumină al roţii panoramice din capătul acesteia şi caruselul pentru copii dau locului un aer ireal.

Cântecele de iarnă care răsună dinspre scena amenajată lângă Palatul Vulturul Negru şi promisiunea concertelor dinaintea Crăciunului, care vor fi încheiate, pe 23 decembrie, de trupa Blue Noise Acapella, întăresc atmosfera sărbătorească.

În lumina miilor de luminiţe, dulciurile şi decoraţiunile expuse la cele 21 de căsuţe sunt mai îmbietoare, iar în aerul rece aromele burgerilor, clătitelor şi vinului fiert de la cele 13 food-truck-uri sunt mai ademenitoare. 

"Este frumos, dar şi foarte scump! O ieşire în care cumperi un vin fiert, ceva dulce pentru doi adulţi şi un copil şi îl mai şi dai pe cel mic în căluşei sau pe roată te costă câteva sute de lei", spune un vizitator.

Accesul pe patinoarul din faţa Teatrului Regina Maria costă 50 lei, cu tot cu patine, o tură cu roata panoramică pentru un copil este 15 lei, iar o plimbare cu trenuleţul pe strada Vasile Alecsandri începe de la 15 lei.

Preţurile practicate de comercianţi la târgul din Oradea le întrec pe cele din Arad şi Timişoara şi le egalează pe cele din Bucureşti, potrivit informaţiilor din presă. Dacă în Arad preţul unui pahar de vin sau al unei bucăţi de turtă dulce începe de la 5 lei, în Timişoara creşte la 10 lei, în Bucureşti ajunge la 12 lei, iar în Oradea urcă la 15 lei. De altfel, atât costă şi o plăcintă. Preţuri asemănătoare sunt la kürtőskalács, care, fiind considerat produs "de sezon", costă 25 lei peste tot.

La mila vremii

În ciuda preţurilor, în faţa standurilor se formează deseori cozi. "Cumpărătorii vin, privesc, se decid greu. Sunt mai atenţi cu banii", spune o vânzătoare.

Comercianţii spun că au încercat să menţină tarifele de anul trecut. "Lucrăm cu acelaşi preţuri, deşi din 2022 au crescut taxele, salariile angajaţilor, toate...", zice un negustor.

Vremea capricioasă le strică afacerea. "Săptămâna trecută, trei zile n-a venit nimeni, că a plouat. Am vândut de 200 lei pe seară, ceea ce este foarte puţin", spune o vânzătoare de produse alimentare.

Vânzătorii speră că produsele lor vor avea trecere mult mai mare în zilele următoare, cu ocazia concertelor cu vedete aduse în "Oraşul Faptelor Bune", precum şi în apropierea Ajunului, când se aşteaptă ca orădenii să viziteze târgul în număr mai mare. "În mini-vacanţă (n.r. - de 1 Decembrie) am avut vânzări şi de 4.000 lei pe zi", spune femeia.

Chirii record

Comercianţii se tem, totuşi, să nu iasă pe minus, după ce şi-au asumat chirii record pentru Oradea.

Dintre cele 25 de căsuţe din târg, 14 nu au fost disputate, dar APTOR a închiriat 11 amplasamente prin licitaţie, pentru a departaja solicitanţii. Astfel, chiria a urcat de la 150 lei pe căsuţă pe zi, plus TVA, la niveluri record de 1.000 lei pe zi pentru o căsuţă cu decoraţiuni, 750 lei pentru una cu dulciuri şi 600 lei pe zi pentru una în care se vând bijuterii.

În cele 27 de zile cât ţine târgul, asta înseamnă o taxă record de 5.400 euro pe o căsuţă cu ornamente sau 4.000 euro pentru una de alimente. Iar la aceste sume se adaugă taxa de instalare, de minimum 500 lei, cea pe teren asimilată impozitului, care porneşte de la 100 lei, şi costurile utilităţilor.

"Chiria este mare pentru că ne-am concurat trei comercianţi pe o căsuţă", a explicat BIHOREANULUI Ecaterina Rus, producător de ciocolată de casă. Venită din Turda, femeia este însă mulţumită. "Nu ştiu cum vom ieşi, dar ştiu că vindem mai bine la târgul din Oradea decât la cel din Cluj, unde plătim mai mult", spune ea. 

Spre comparaţie, pentru înscrierea la târgul de Crăciun organizat de o firmă aleasă de Primăria Cluj-Napoca, familia Rus a plătit din start o taxă de înscriere de 35.000 lei plus TVA, fără a mai pune la socoteală şi celelalte costuri. Echivalentul a 7.000 euro!

Comision de 88% din vânzări!

De altfel, licitaţiile pentru închirierea amplasamentelor au provocat situaţii aberante şi în Oradea. În cazul construcţiilor deţinute de comercianţi, de la tonete la food-truck-uri, unde APTOR pune la dispoziţia chiriaşilor doar locul din piaţă, licitaţiile au pornit de la un comision minim datorat de comerciant de 16% din vânzări, plus TVA, conform indicatorului "Z", zilnic, al casei de marcat. Or, acesta a urcat şi de cinci ori, pe măsura încasărilor!

Cel mai mare comision este plătit de un vânzător de popcorn care şi-a asumat un procent record de 88%, la care nu are cum face profit. "Măcar îmi protejez locurile de muncă a patru oameni, pe care, dacă i-aş trimite în concediu fără plată, i-aş pierde", spune comerciantul Dacian Meza.

De altfel, conform contractului asumat, firma a şi plătit deja APTOR două facturi cu sumele datorate pentru perioada 30 noiembrie - 10 decembrie, în valoare totală de 12.300 lei, echivalentul a aproape 2.500 euro. "Organizatorul îţi taie factură săptămânal. Dacă nu plăteşti într-o săptămână, te scoate afară", spune Meza. 

O afacere bănoasă

Adevărul este că APTOR face bani grei de pe urma târgului. Până la începutul săptămânii trecute, încasase deja, din chirii şi taxe, 157.000 lei, echivalentul a aproape 31.600 euro. "Încasările exacte le vom şti la sfârşit", zice directorul APTOR, Alexandru Chira (foto).

Acesta neagă, însă, că atribuirea locurilor prin licitaţie ar fi scumpit tarifele din târg. "Conform regulamentului, la înscrierea la târg, cu trei săptămâni înainte să ştie că vor avea loc licitaţii, comercianţii au depus la APTOR fotografii cu produsele şi preţurile lor, pentru toată perioada, tocmai pentru a rămâne fixe", spune Chira.

Fără reduceri!

Angajaţii APTOR verifică zilnic ca vânzătorii să nu schimbe preţurile, nici în sus, dar... nici în jos! "Regulamentul nu permite promoţii. Târgul de Crăciun nu este amplasament pentru soldări", spune Chira.

Potrivit directorului, măsura asigură o concurenţă corectă. "Am avut în anii trecuţi situaţii în care unii comercianţi cu două amplasamente au făcut cross-promotion. Le dădeau cumpărătorilor de la prima tarabă bonuri valorice pentru a-şi putea achiziţiona produse, mai ieftin, de la cealaltă tarabă. Normal, asta i-a dezavantajat pe comercianţii care desfăceau produse similare având un singur amplasament", explică directorul.

Faptul că atribuirea locaţiilor prin licitaţii şi interzicerea promoţiilor îi afectează până la urmă pe cumpărătorii finali nu prea contează pentru reprezentanţii municipalităţii. Orădenii ştiau din timp că vin sărbătorile şi-ar trebui să fie pregătiţi cu bani pentru un târg care se ţine din Paşti în Crăciun...


ORADEA (TOT MAI) SCUMPĂ
Buluceală la mărţişoare, secetă la nuieluşe

Atribuirea prin licitaţie a spaţiilor pentru comerţ sezonier în Oradea a făcut ca, într-o primă fază, comercianţii să-şi asume chirii tot mai mari. Anul acesta, în primăvară, preţul de pornire în vederea închirierii unui spaţiu pentru un stand de mărţişoare a ajuns de la 50 lei plus TVA pe zi la nivelul record de 357 lei plus TVA pe zi. 

Cum multor comercianţi nu le-au ieşit socotelile, ulterior cererea a scăzut. În noiembrie, municipalitatea nu a mai avut cui închiria amplasamente pentru vânzarea tradiţionalelor nuiele de Moş Nicolae. "Nu mai sunt comercianţi de astfel de produse", explică şeful Direcţiei Patrimoniu Imobiliar, Lucian Popa. 

În lipsă de concurenţi, municipalitatea a închiriat 12 amplasamente în tot oraşul, la tariful minimal de 50 lei pe metru pătrat pe zi.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
4 Comentarii
În partea cealaltă a orașului, în stânga căii Clujului ...
... s-a întrerupt pe o perioadă nedeterminată furnizarea cu energie termică. Facturi mai mici înseamnă mai ieftin, nu-i așa?
Postat 20 Decembrie 2023, 17:04 de KP
..........
Pt APTOR cetățeanul orădean e doar o vaca de muls.La final probabil va fi destul de nesimțit acest Chira cat sa iasă sa se laude cu veniturile crescute deși ca în multe cazuri și aici vb de monopol și practic veniturile crescute le-au scos din gura micuților.Da ce sa faci? Pe unii bugetari nu-i mai satura nici Dumnezeu și au făcut din primărie un srl.Si mai și sunt ridicoli.APTOR așa bine își face treaba că noi trebuie să plătim și biletul de avion al viitorului turist( prin subventii) să justificăm existența acestor instituții de doi bani care doar taxeaza și ei în plus orădeanul pt a le ieși și lor matematica și să spună că nu iau salar degeaba.Mi se face greata.
Postat 20 Decembrie 2023, 13:26 de Robert
Cea mai mare minciuna...
""Comercianţii spun că au încercat să menţină tarifele de anul trecut. "Lucrăm cu acelaşi preţuri, deşi din 2022 au crescut taxele, salariile angajaţilor, toate...", zice un negustor."" ... Asta e cea mai mare minciuna pe care am auzit-o, va rog dati-mi un exemplu cu o singura chestie care este la acelasi pret ca si anul trecut. Chiar sunt curios. Din ce am vazut eu totul este aproape dublu sau minim cu 50% mai scump, iar acolo unde este doar putin mai scump, a scazut semnificativ cantitatea aka gramajul produsului...
Postat 20 Decembrie 2023, 11:26 de cristianteofil
Directorul....
Să meargă Chira cu toată familia să facă vânzări la comercianți, să-și fi făcut el economii imediat după concediu din vară... Și comercianții ăștia... alți profitori....
Postat 20 Decembrie 2023, 09:06 de Taxi-driver
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON