Consiliul Local Oradea a aprobat joi, cu unanimitate de voturi, suplimentarea bugetului Asociaţiei pentru Promovarea Turismului în Oradea şi Regiune pentru anul în curs, cu suma de 680.000 de lei.
Cei circa 136.000 euro vor acoperi costurile de producţie, transport, cazare, mese şi altele, ocazionate de filmarea la Oradea a continuării comediei Ramon, care îl are ca actor principal pe Pavel Bartoş.
„Din această sumă se vor acoperi parte din cheltuielile de producţie pentru perioada în care «Ramon 2» se va filma la Oradea", a declarat primarul Florin Birta, joi, în cadrul unei întâlniri cu jurnaliştii care a precedat şedinţa în plen. Edilul a justificat alocarea sumei prin faptul că „filmările care vor fi făcute la Oradea, în diferite locuri, vor fi până la urmă o reclamă pentru oraş”.
Proiectul legat de filmul Ramon 2 se derulează în intervalul decembrie 2024 – ianuarie 2025.
„Ramon 2 aduce acţiunea actorului principal Pavel Bartoş în Oradea, în cadrul Târgului de Crăciun", se menţionează în documentul proiectului de HCL.
Producătorii, care estimează lansarea filmului pentru perioada sărbătorilor de iarnă din 2025, vor să atragă în sălile de cinema circa 250.000 de spectatori.
Potrivit raportului de specialitate, filmul a fost deja contractat de către platforma Netflix şi au fost derulate discuţii pentru preluarea acestuia pe canalul Pro TV şi platforma Voyo.
De altfel, castingul pentru figuranţii care vor apărea în secvenţele de la Oradea a şi avut loc în perioada 13 – 15 decembrie. Producătorii au căutat persoane de toate vârstele, inclusiv copii, care să participe la filmările programate să aibă loc în municipiul de pe Crişul Repede în intervalul 10 – 25 ianuarie 2025.
Ramon 2 va fi o continuare a comediei Ramon (2023), cu Pavel Bartoş, Carmen Tănase, Smiley şi alţii, în regia lui Jesus del Cerro, unul dintre cei mai de succes creatori de filme comerciale din ţară (Miami Bici, seria Ho Ho Ho, S-a furat mireasa sau serialul Vlad).
HCL-ul privind suplimentarea bugetului APTOR pentru susținerea filmului Ramon 2:
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.