URMĂREȘTE-NE PE
VINERI, 25 APRILIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La cât de mult suntem noi iubiți de autoritățile centrale, Bihorul ar putea liniștit să-și declare autonomia. Avem în lucru o autostradă care nu se mai termină, iar ministrul Transporturilor își permite să nu dea ordin de începere a lucrărilor la un tronson, numai pentru că are niște polițe de plătit unui constructor. Despre linia ferată Oradea - Cluj, și implicit spre București, ce să mai zicem? Specialiștii au arătat că gradul de realizare a investiției de 2 miliarde de euro este ceva mai mare decât o alcoolemie de Vaslui.
Zic şi eu
Adrian Cris
Oradea arată bine, nu doar în comparație cu alte surate românești, ci și cu orașe de talia ei din Vest. În multe locuri chiar superb, binemeritându-și magnetismul din clipurile turistice și „nielcoșagul” cu care unii localnici o laudă pe rețelele sociale. Baiu-i purtarea altora dintre cei care o locuiesc.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota la alegerile prezidențiale din luna mai? (Candidații sunt enumerați în ordinea de pe buletinele de vot)












De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Printre multiplele modificări aduse legislației rutiere la mijlocul anului 2024, printr-o ordonanță de urgență, se regăsește și nou introdusa instituție de relocare a vehiculului în cazuri speciale. Practic, relocarea înseamnă mutarea temporară a unui vehicul într-un alt loc, în situația în care aceasta este necesară, chiar dacă șoferul respectiv a respectat toate prevederile legale cu privire la parcare sau staționare.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
31 August 2020, 20:35

O poliţistă din Bucureşti, acuzată că l-a şantajat pe esteticianul Vitalie Stan, supranumit "doctorul vedetelor"

O poliţistă din Bucureşti, acuzată că l-a şantajat pe esteticianul Vitalie Stan, supranumit 'doctorul vedetelor' (Sursa foto: Adevarul.ro)
0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O poliţistă de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice din București este acuzată de DNA pentru că l-ar fi şantajat pe esteticianul Vitalie Stan, supranumit "doctorul vedetelor", şi i-ar fi cerut 15.000 de euro, bani pe care i-ar fi şi primit din partea acestuia. 

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Anticorupţie, poliţista Alina-Georgiana Moroianu de la Poliția Sector 6 l-ar fi constrâns pe medic în octombrie 2019.  

"Inculpata Moroianu Alina-Georgiana i-ar fi cerut medicului estetician suma respectivă pentru o fostă pacientă nemulţumită de intervenţia chirurgicală efectuată de acesta, ameninţându-l totodată cu depunerea unei plângeri pentru malpraxis şi cu comiterea unor acte de violenţă din partea pacientei şi a prietenului acesteia", se arată în comunicat.

Ulterior medicul Vitalie Stan i-ar fi înmânat direct banii, 5.000 din suma totală fiind păstraţi de ea, iar restul fiind daţi pacientei.

Procurorii au dispus plasarea poliţistei sub control judiciar şi, totodată, au decis luarea măsurii sechestrului asigurător asupra sumelor de 2.000 de euro şi 16.100 lei ridicate de la aceasta în timpul percheziţionării locuinţei de domiciliu. 

Vinerea trecută, potrivit G4media.ro, DNA a început urmărirea penală faţă de doctorul Vitalie Stan, pe care îl acuză că, în perioada 2013-2014, când era manager al Spitalului Clinic de Urgenţă, Chirurgie Plastică şi Arsuri din Bucureşti, ar fi luat mită de 16 ori. Acesta ar fi cerut sume de bani cuprinse între 1.100 de euro şi 2.700 de euro pentru a face diferite operaţii estetice (rinoplastie, implanturi mamare, abdominoplastie, adică eliminarea burţii, blefaroplastie, adică operarea în zona ochilor sau mastopexie, adică ridicarea sânilor) în spitalul de stat.

Medicul este cunoscut printre vedetele autohtone, printre clientele sale numărându-se Daniela Crudu, Cristina Spătar, Roxana Ciuhulescu sau Andreea Antonescu. 

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
0 Comentarii
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.3734 RON
  • 1 EUR = 4.9772 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON