URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
25 Iunie 2021, 19:40

O nouă vizită a ministrului Cseke și primarului Birta pe șantierul Sălii Polivalente. UDMR-istul i-a dat liberalului un vin de ziua lui (FOTO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Ministrul bihorean al Dezvoltării, Cseke Attila, a inspectat vineri pentru a treia oară de când deține această funcție șantierul Sălii Polivalente, a cărei construire a început în noiembrie 2019, de către firma bucureșteană Erbașu, la comanda Companiei Naționale de Investiții.

Împreună cu primarul Oradiei, Florin Birta, Cseke a spus că investiția va fi finalizată la sfârșitul lunii august.

Vin românesc pentru primar

La fel ca la precedentele vizite, Cseke a fost însoțit de primarul Oradiei, Florin Birta, căruia i-a oferit o sticlă de vin cu ocazia zilei de naștere a acestuia. „Este un vin rosé, românesc”, a explicat ministrul, satisfăcând curiozitatea jurnaliștilor, după ce i-a înmânat edilului sticla, ținută până atunci de șeful său de cabinet, consilierul local UDMR Szabó József.

După ce s-au plimbat, ghidați de reprezentanții firmei de construcții, pe una dintre lateralele edificiului, cei doi au făcut câteva declarații optimiste cu privire la progresia lucrărilor, cel mai generos fiind ministrul, care a constatat că de fiecare dată când ajunge pe șantier remarcă lucrările făcute după cea precedentă.

„Azi suntem, practic, la 96% din gradul inițial de execuție”, a spus Cseke, amintind că, la solicitarea Primăriei Oradea, Ministerul a aprobat lucrări suplimentare pentru dotarea cu o instalație de sonorizare mai performată decât cea prevăzută în proiectul inițial, ceea ce a ridicat și contravaloarea contractului cu 2,5 milioane lei, dar va permite desfășurarea în mai bune condiții a spectacolelor.

Mai târziu

„Termenul pe care l-am anunțat la vizita trecută era sfârșitul lunii iulie, cu aceste dotări suplimentare vor mai fi probabil câteva săptămâni (în plus – n.r.). Din punctul meu de vedere, va fi funcțională la sfârșitul lunii august”, a spus ministrul despre data la care Sala Polivalentă va fi dată în folosință.

Amintim că aceasta va avea o capacitate de 7.000 locuri la spectacole, 5.500 locuri la competițiile de handbal și 5.200 locuri la cele de baschet și volei, și costă 112 milioane lei (circa 23 milioane euro), fonduri asigurate de Ministerul Dezvoltării prin Compania Națională de Investiții, la care se adaugă o cofinanțare de aproximativ 5,2 milioane euro din partea Primăriei Oradea, care suportă, de asemenea, cheltuielile pentru sistemul de încălzire cu apă geotermală și cele pentru amenajările interioare.

„Va fi o sală polivalentă de care vom fi mândri cu toții și cred că între Ministerul Dezvoltării și Primăria Oradea a fost o colaborare model”, a spus Cseke, confirmat de Birta. La rându-i, primarul a anunțat că în aproximativ două săptămâni vor fi începute și lucrările pentru amenajările exterioare (parcări și spații verzi) și cele pentru „dotări edilitare”, adică racordarea la sistemul de apă și canalizare.

O zi prin județ

Ministrul Cseke Attila a vizitat șantierul Sălii Polivalente la finalul unei zile în care a mai fost în alte trei localități din Bihor.

La Ștei, după cum a afirmat Cseke, a discutat cu primarul Iulian Balaj despre „un proiect ambițios care va avea efecte pozitive”, și anume amenajarea într-o „clădire părăginită” acum a unui centru de balneologie ce va funcționa în cadrul Spitalului Orășenesc Ștei, proiectul Primăriei Ștei fiind în valoare de 28 milioane lei. „Documentația a intrat la Minister, trebuie rezolvate mici lucruri la partea tehnică”, a spus ministrul, declarându-și optimismul că proiectul va fi realizat și că la Ștei, la fel cum a spus că se întâmplă și la Marghita, unde vor merge să se trateze inclusiv persoane din alte județe.

Pe de altă parte, Cseke a fost și la Beiuș, unde „am înmânat (n.r. – Primăriei) contractul pentru execuția lucrărilor de tip bază sportivă”, adică modernizarea actualului stadion municipal, care „va fi reconstruit”, urmând să aibă teren de fotbal nou, omologat UEFA, o tribună cu 500 locuri, vestiare, instalație de iluminat nocturn și parcare.

De asemenea, ministrul și-a vizitat și orașul natal, Marghita, unde a fost finalizată o investiție începută cu trei ani în urmă în cadrul Programului Operațional Regional, soldată cu renovarea ambulatoriului Spitalului Municipal, dotat în premieră cu un computer tomograf.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
"Spiritul" lui Kiss nu moare.
Depanatorul TV Kiss Sany, ajuns puternicul maghiar ardelean care, ajunsese la un moment dat, să fie negociatorul șef între miniștrii Ungariei și cei ai României pe diverse teme de "interes reciproc", avea acest obicei de a merge, oriunde ajungea să fie parte ori invitat, cu un mic cadou. Simbolic dar de mare bun simț. Ar trebui și politicienii de sorginte română să învețe feva din asta, nu să meargă peste tot doar cu mâna întinsă, chiar și când o țin în buzunar. De departe se poate observa că, cu o orecare discreție, Cseke ca om și ministru chiar face ceva pentru Bihor și pentru Oradea, spre deosebire de oricare dintre românii noștri care, odată ajunși la "butoane", au un talent grozav de a da cu bâta-n baltă și de a se face de râs, susținând lucrări cu așa-zis impact local. Și să nu își imagineze cineva că sunt simpatizant UDMR. Aș scoate în afara legii această grupare de oportuniști, dacă ar fi după mine. Doar că, lui Cseke i se se potrivește zicala cu "omul sfințește locul".
Postat 26 Iunie 2021, 18:38 de KP
Cseke
Ce treaba are fostul ministru al sanatatzii si actual ministru al dezvoltarii (un nimeni de nicaieri!!) cu constructiile din Oradea??!!
Postat 26 Iunie 2021, 09:02 de AnaConda
Nu stie cum sa linga ATTILA asta
Parca in 2016 in SAMPANIE electorala Mango si Gusti facem laudat che facem la NAGYVARAD sale PULIVALENTELE, no HAT nu sunte finish nici amu. Da begat acolo che Bolovan interrupt la noi se facem. Si atut suntem la realizarea MANGO&SANY in 4 anile.
Postat 25 Iunie 2021, 20:47 de Sandu2100
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON