Tribunalul Bihor a dat, miercuri, achitări pe linie în dosarul Unicarm, în care fostul primar al municipiului Beiuş, Adrian Domocoş, a fost acuzat că a luat şpăgi în serie de la patronul lanţului de magazine Unicarm, care a ridicat ilegal un magazin în centrul oraşului. Domocoş a scăpat de toate acuzaţiile, la fel ca toţi ceilalţi inculpaţi din dosar.
Achitări în serie
Potrivit soluţiei publicate pe scurt pe portalul instanţelor de judecată, Domocoş a fost achitat miercuri pentru toate acuzaţiile care i se aduc în acest dosar, respectiv pentru 8 infracţiuni de conflict de interese, în formă continuată, "fapta fiind dezincriminată", pentru luare de mită, spălare de bani şi abuz în serviciu constatându-se ori că faptele imputate nu există, ori că nu sunt prevăzute de legea penală.
Şi patronul Unicarm, Vasile Lucuţ, a fost achitat, pentru infracţiuni precum dare de mită şi complicitate, iar compania a fost şi ea achitată pentru aceleaşi fapte. De asemenea, Ioan Uşvat, șef Compartiment urbanism în cadrul Primăriei municipiului Beiuș la data faptelor, a fost şi el achitat pentru abuz în serviciu.
Instanţa a lăsat nesoluţionată acţiunea civilă formulată în cauză de părţile civile Consiliul Local Beiuş şi Eufemia Sanda Popoviciu, o vecină afectată de construcţia ridicată ilegal, menţinând însă măsurile asiguratorii asupra bunurilor instituite în 2012, în cazul lui Domocoş.
Sentinţa de miercuri reprezintă o nouă lovitură pentru procurorii DNA Oradea, care păreau că au probe solide în acest caz.
Într-o postare făcută pe Facebook miercuri seară, avocatul lui Domocoş, Bogdan Bodea, a precizat că "hotărârea este rodul unei cercetări judecătoreşti laborioase şi a unei chibzuinţe desăvârşite a judecătorului fondului", în speţă fiind vorba de judecătoarea Ileana Anastasiu, venită în Bihor din Petroșani.
Soluţia nu este, deocamdată, motivată şi poate fi atacată cu apel în 10 zile de la comunicare.
Magazinul ilegal
Aşa cum BIHOREANUL a mai scris, în "dosarul Unicarm" Adrian Domocoş a fost acuzat că, în perioada 14.10.2010 - 26.04.2012, în calitate de primar, a pretins şi a primit suma totală de 59.000 lei de la afaceristul sătmărean Vasile Lucuţ şi firma sa, pentru ca, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, să elibereze în mod ilegal autorizaţia de construire a magazinului, să confere un regim preferenţial în soluţionarea cererilor ulterioare ale lui Lucuţ şi să susţină interesele acestuia. Şpăgile au fost disimulate prin încheierea unor contracte de sponsorizare între Unicarm şi fundaţia lui Domocoş.
Procurorii i-au imputat primarului şi şefului de la urbanism Ioan Uşvat faptul că, deşi cunoşteau faptul că Lucuţ nu deţinea autorizaţie, nu au luat nicio măsură pentru sistarea lucrărilor şi intrarea în legalitate, decât după ce Primăria a fost somată de către Inspectoratul Teritorial în Construcţii Bihor. Chiar şi atunci, însă, "inculpaţii au emis ilegal autorizaţia de construire având ca obiect construirea imobilului sus menţionat, deşi nu exista acordul de mediu şi acordul proprietarilor vecini afectaţi, cauzând o vătămare a intereselor legale unei persoane fizice şi obţinând un avantaj pentru societatea comercială Unicarm SRL, constând în posibilitatea de a continua nestingherit edificarea construcţiei".
Mai mult, primarul Domocoş a acceptat ca Unicarm să îşi amenajeze, pe o suprafaţă de 470 mp din domeniul public, şi parcarea necesară funcţionării magazinului, "fără să fi fost încheiat vreun contract de concesiune sau închiriere şi fără plată, cauzând un prejudiciu bugetului local al municipiului Beiuş, în cuantum de 84.600 lei (până în prezent) şi obţinând un avantaj pentru societatea comercială".
În afara şpăgilor luate de la Vasile Lucuţ şi Unicarm, DNA a mai reţinut că Adrian Domocoş a mai încasat, cu titlu de sponsorizare, în perioada martie 2009 - decembrie 2012, de la multe alte societăţi comerciale, sume de bani şi mobilier în valoare totală de 105.011 lei. Abia ca efect al acestor şpăgi, primarul accepta să emită certificatele de urbanism sau autorizaţiile necesare firmelor respective, să semneze contracte de lucrări, acte adiţionale, compensări de datorii sau situaţii de lucrări, ori să aprobe ordonanţarea la plată a sumelor facturate de societăţile comerciale către Primărie.
Sponsorizări... pentru sărmani
Din câte se pare, faptele descrise de procurori în rechizitoriu nu au fost, însă, de natură să o convingă pe judecătoare, care a apreciat că acestea "nu există". Potrivit spuselor avocatului Bodea, anchetatorii nu ar fi reuşit să dovedească faptul că banii au ajuns la Domocoş, pe când apărarea a arătat că din fundaţie au mers spre rezolvarea unor cazuri sociale, ca atare nu au reprezentat şpăgi.
"Să știți că între acuzații, așa cum au fost acestea formulate, și starea de fapt era o discrepanța vădită. Primarul Domocoș a achitat două operații pentru doi cetăţeni fără posibilităţi materiale care au venit în audiență, unul care risca să-și piardă un ochi și unul care avea nevoie de o intervenție la un picior. Nu a luat niciodată banii personal și nici nu și i-a însușit. Mai mult decât atât, Lucuţ după aceea chiar l-a sponsorizat pe unul dintre ei într-o a doua operație", a explicat apărătorul primarului.
O salbă de dosare
De precizat că fostul primar al Beiușului, Adrian Domocoș, se află încarcerat în Penitenciarul din Oradea, de la finele anului 2018, pentru a ispăși o pedeapsă de 5 ani şi 8 luni de închisoare, într-un dosar în care tot DNA l-a acuzat că ar fi abuzat de funcţia publică pentru a obţine un spaţiu comercial de la Episcopia Greco-Catolică pe o chirie simbolică, promiţând, în schimb, scutirea imobilelor bisericii de la plata impozitului. Anterior, Curtea de Apel Oradea îl condamnase la 7 ani de detenţie.
În același dosar, procurorii l-au trimis în faţa instanţei şi pe episcopul greco-catolic al Oradiei, Virgil Bercea, care însă a fost achitat.
În 2016, cu două zile înainte de alegerile locale, Domocoș a mai fost condamnat la 2 ani şi 4 luni de închisoare cu suspendare de un complet de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, în dosarul "Top Construct". Atunci, instanța i-a stabilit, între altele, și interdicţia de a fi ales, cât şi pe cea de a ocupa o funcţie publică.
De asemenea, Adrian Domocoș mai este anchetat și într-un dosar alături de actualul primar al municipiului Beiuș, Motorină pentru VIP-uri, care a fost trimis în instanţă dar a fost întors de judecători, pentru completarea anchetei, la Parchet.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.