În ultimele săptămâni, revista de cultură Familia a ajuns subiect de dezbatere naţională, şi nu datorită unor cronici excepţionale ori unor poeme tulburătoare.
În urma reorganizării decise de conducerea Consiliului Judeţean Bihor, câteva publicaţii naţionale au dat-o drept "desfiinţată de Bolojan", iar mulţi oameni de cultură şi-au exprimat îngrijorarea faţă de mutarea acesteia sub "umbrela" Bibliotecii Judeţene.
Noul redactor-şef al publicaţiei, romancierul Mircea Pricăjan, dă asigurări că revista Familia îşi continuă tradiţia, ba chiar primeşte un suflu nou...
"O mare tristeţe"
În decembrie 2020, la propunerea preşedintelui Consiliului Judeţean, Ilie Bolojan, aleşii bihorenilor au votat, între altele, fuzionarea prin absorbţie de către Biblioteca Judeţeană Gheorghe Şincai a revistelor culturale Familia şi Várad, care astfel şi-au pierdut personalitatea juridică, scopul fiind reducerea cheltuielilor.
Decizia a iscat reacţii puternice. Mai mulţi scriitori şi poeţi din ţară au semnat o petiţie pentru inversarea măsurii şi au depus-o la CJ Bihor. În câteva publicaţii naţionale s-a trâmbiţat că revista (una cu o importantă tradiţie, fiind lansată, după cum se ştie, de publicistul bihorean Iosif Vulcan în 1865) a fost desfiinţată, redactorul-şef Traian Ştef şi-a dat demisia, iar directorul publicaţiei, poetul Ioan Moldovan - al cărui post a fost desfiinţat la reorganizare, dar care ar putea rămâne în echipă ca redactor -, a spus că mutarea longevivei reviste culturale în subordinea Bibliotecii ar fi de fapt tot "un fel de desfiinţare", calificând acest lucru drept "o mare tristeţe".
În schimb, Ilie Bolojan a dat asigurări că revista Familia îşi va continua activitatea, că "partea editorială va fi independentă" şi că "nimeni nu o să le dicteze (redactorilor - n.r.) ce să publice".
Plăcerea lecturii
Mircea Pricăjan - scriitor, traducător şi redactor al publicaţiei din 2003, implicat şi în mişcări civice - a fost numit în funcţia de redactor-şef interimar de către direcţiunea Bibliotecii Judeţene. De la început, tânărul romancier ("În umbra deasă a realităţii", "Calitatea luminii", "Pumn de fier", "Perseidele") a spus că nu vede o tragedie în reorganizarea revistei, atât timp cât activitatea editorială nu este oprită.
Înfiinţată în 1865 la Budapesta, revista care l-a publicat pe Mihai Eminescu a trecut prin mai multe serii, iar cea mai recentă apare în format carte, având un tiraj de 250 de exemplare şi circa 100 de abonaţi.
Din noua sa postură, Mircea Pricăjan îşi propune să facă schimbări importante, cu accent pe publicarea unui conţinut valoros şi pe atragerea de noi cititori. "O revistă culturală, aşa cum o văd eu, trebuie să stârnească plăcerea lecturii", spune scriitorul.
Cu personalitate
Principalele obiective ale lui sunt dinamizarea şi întinerirea revistei, prin racordarea ei la teme de actualitate din lumea culturală. În ceea ce priveşte aspectul, redactorul-şef vrea să facă revista mai atrăgătoare, cu un nou frontispiciu inspirat din cel cu care a apărut primul număr al revistei în 1865, cu articole de impact scoase pe prima pagină şi accent pe unicitatea fiecărei ediţii. "Trebuie ca fiecare număr să aibă personalitatea lui", spune Mircea Pricăjan.
În ceea ce priveşte conţinutul, noul coordonator editorial vrea să mizeze pe autori mai tineri, dar neapărat valoroşi. "Avem promisiuni de colaborări constante de la scriitori importanţi, mai ales din generaţia mea. Vor fi subiecte de actualitate şi scriitori actuali, pe care-i vedem traduşi în străinătate, fără sprijin din partea Institutului Cultural Român, ci pur şi simplu pentru că sunt apreciaţi", detaliază Pricăjan.
Proză, poezie, teatru, film
În reţeta editorială va exista un echilibru între proză şi poezie şi vor fi păstrate câteva rubrici tradiţionale, cum ar fi cele de cronică de carte, teatru şi film. Sunt, însă, şi noutăţi. "Aş vrea să avem mai multă cronică de întâmpinare, o specie aparte, diferită de cronica literară. Este un text care nu face o analiză în profunzime, ci arată primele impresii asupra unei cărţi", explică redactorul-şef al Familiei.
În paginile revistei vor fi publicate, lunar, şi topuri ale celor mai căutate titluri în lanţul de librării Cărtureşti. Totodată, revista Familia va găzdui, în premieră, cronică de carte pentru copii. "Nu există nicăieri în presa culturală reflectat fenomenul acesta al cărţilor pentru copii, deşi avem mulţi autori români", spune Mircea Pricăjan, el însuşi un asemenea autor.
În plus, redactorul-şef al revistei plănuieşte să înfiinţeze un cenaclu, un loc de întâlnire pentru tinerii pasionaţi de scris şi de lectură.
Un nou început
Redacţia Familia - din care mai fac parte şi Alexandru Seres, redactor, şi Miron Beteg, secretar de redacţie - lucrează acum la pregătirea primului număr din 2021, care ar urma să apară în februarie, cu o faţă nouă şi conţinut atractiv. "Fiecare număr va avea un nucleu, un subiect principal, un dosar. Pentru primul număr al anului pregătim o dezbatere pe tema pandemiei, cu scriitori, critici, poeţi", explică Pricăjan.
De asemenea, redactorul-şef a stabilit noi colaborări, cu autori remarcabili: "M-a bucurat o proză inedită semnată de Bogdan Alexandru Stănescu (n.r. - scriitor, eseist, traducător, coordonator al colecţiei de literatură universală "Anansi. World Fiction" pentru editura Pandora M), special pentru acest număr".
În paginile revistei, cititorii vor găsi şi cronică literară semnată de bihoreanul Dan-Liviu Boeriu, unul dintre cei mai apreciaţi cronicari literari din ţară. "Voi tăia, voi spânzura, mă voi extazia şi voi admira. Depinde de ce-mi pică-n mână", spunea cronicarul despre colaborarea cu Familia.
Data exactă a apariţiei primului număr din 2021 nu a fost încă stabilită, dar Mircea Pricăjan îşi doreşte să facă din lansarea revistei un eveniment, care să atragă cât mai mulţi bihoreni. Poate în prima fază doar curioşi, dar care apoi să devină cititori fideli...
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.