Prima ediţie din 2015 a deja tradiţionalului marş Critical Mass, organizat de Asociaţia Pro Bikers, a fost un real succes.
O mie de orădeni au pedalat din Rogerius până în Piaţa Ferdinand, cerând să fie respectaţi în trafic şi mai multe piste de biciclete în oraş, pe care să le parcurgă în siguranţă.
Participanţii au fost de toate vârstele: de la ţânci care încă nici nu ştiu să umble, dar pe care părinţii i-au purtat pe biciclete în scaunele anume concepute pentru ei, la orădeni adulţi sau chiar trecuţi de prima tinereţe.
Ca de fiecare dată, marşul a pornit din Parcul Magnoliei, însă din cauza şantierelor din oraş, traseul a fost puţin diferit. Astfel, punctul final a fost nu Piaţa Unirii, ci Piaţa Ferdinand, care s-a umplut de biciclişti în jurul orei 18.30, când „masa critică” a ajuns în centru.
La semnalul unuia dintre reprezentanţii Pro Bikers, bicicliştii şi-au ridicat biţele deasupra capului, un mod simbolic de a le arăta şoferilor şi autorităţilor că există şi că sunt parte a traficului orădean. Bineînţeles, printre roţi, numeroşi participanţi au ridicat şi smartphone-urile, ca să imortalizeze momentul într-un selfie.
După ce au făcut schema de două ori, bicicliştii au început să se restrângă şi să facă loc şi şoferilor. Cu promisiunea că se vor revedea, atât în trafic, cât şi la următorul Critical Mass.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.