Pompierii din Marghita au intervenit, marţi seară, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o maşină care rula pe raza localităţii Poiana, din comuna Tăuteu.
Potrivit unui comunicat al ISU Crişana, alerta s-a dat în jurul orei 22.05. "La sosirea gărzii de intervenţie, flăcările se manifestau violent la compartimentul motor, existând riscul extinderii acestora la întregul autovehicul", a transmis maiorul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.
Pompierii au localizat şi lichidat incendiul rapid, reuşind să evite extinderea lui.
"Flăcările, provocate cel mai probabil de un scurtcircuit determinat de un conductor electric defect, au afectat materialele combustibile din compartimentul motor", a mai spus Roşca.
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.