URMĂREȘTE-NE PE
MIERCURI, 02 APRILIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
La capitolul investiții, Oradea stă foarte bine. În valoare absolută a sumelor, doar Clujul ne depășește, iar raportat la investițiile pe cap de locuitor suntem pe primul loc. E vorba de sute de milioane de euro, grosul fiind asigurat din fonduri europene. Acest onorant clasament trebuie imortalizat de actuala conducere a Primăriei, pentru că nu cred că ne vom mai întâlni cu așa ceva.
Zic şi eu
Adrian Cris
Doar două săptămâni au mai rămas până pe 14 aprilie, termenul limită pentru depunerea candidaturilor la șefia Consiliului Județean, și, ciudat, spre deosebire de competiția pentru Președinția României, în care se vor confrunta 11 candidați, pentru conducerea administrației bihorene se prefigurează - cu o singură excepție - un interes încă insesizabil. Cumva paradoxal, căci există, în sfârșit, șanse să câștige și altcineva decât Ilie Bolojan.
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Pe cine veți vota la alegerile prezidențiale din luna mai? (Candidații sunt enumerați în ordinea de pe buletinele de vot)

De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
În urmă cu câteva zile, Președintele interimar al României a promulgat o lege prin care se stabilește faptul că neprezentarea unui condamnat la Poliție sau la închisoare în termen de 7 zile de la data rămânerii definitive a condamnării la pedeapsa închisorii în regim de executare constituie infracțiunea de evadare...
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
11 Septembrie 2023, 15:35

O grădiniță construită de la zero, cu jumătate de milion de euro, inaugurată în Sânmartin: „Este cea mai frumoasă din județ” (FOTO)

O grădiniță construită de la zero, cu jumătate de milion de euro, inaugurată în Sânmartin: „Este cea mai frumoasă din județ” (FOTO) Foto: Szilágyi Lóránd / BIHOREANUL

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

În Sânmartin, locul unor garaje inestetice, care nu foloseau comunității, ci doar proprietarilor lor, a fost luat de o grădiniță, construită de Primăria comunei în cadrul unui proiect european în valoare de 500.000 de euro.

Pe bani europeni

Botezată „Prietenii copilăriei”, grădinița a fost ridicată în jurul blocurilor de pe strada Ioan Slavici, după exproprierea a 16 garaje, și și-a deschis porțile luni, dezvăluind copiilor și părinților un spațiu primitor, amenajat în culori pastelate și cu mobilier modern. Între orele 10.30 și 11.30, oricine a putut vizita unitatea de învățământ și, cum se află în apropierea celeilalte grădinițe din localitate, nu puțini au fost vizitatorii.

Ridicată cu fonduri europene în valoare de 500.000 de euro, atrase prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), grădinița are 4 săli de grupă, fiecare cu vestiar și baie proprie, dar și cu sistem de sonorizare, tablă inteligentă și videoproiector, o sală multifuncțională, bucătărie, spălătorie, călcătorie, izolator, sală de ședințe, spații administrative, loc de joacă în curte și 19 locuri de parcare.

Grădinița are sistem de supraveghere video, încălzire în pardoseală, iar din această toamnă, ea va fi frecventată de 88 de copii, 8 cadre didactice și două îngrijitoare, după cum a menționat, la inaugurare, directoarea Ramona Bocșan.

S-a schimbat trendul

Pe lângă că arată bine, grădinița a fost și construită rapid, într-un an și trei luni, ceea ce l-a făcut pe primarul din Sânmartin, Cristian Laza, să laude firma constructoare, Wys Sipos SRL. De asemenea, edilul i-a lăudat pe funcționarii Primăriei responsabili de lucrări și de proiecte europene, dar și pe toată echipa care a lucrat la proiect, de la designerul de interior la furnizorii de mobilier.

La începutul anului școlar trecut, Primăria Sânmartin a inaugurat o școală construită de la zero, din bugetul propriu, iar investițiile în infrastructura educațională duc la sporirea populației școlare din comună.

„Dacă în urmă cu 7-8 ani, copiii din ciclul primar (n.r. din comună) mergeau la Oradea, acum trendul este invers. Numai pentru acest an școlar avem 60 de transferuri din Oradea”, a spus primarul Laza.

Euro-Sânmartin

Edilul a vorbit și despre banii europeni atrași. „Toată lumea vine cu o mentalitate greșită, că e greu cu fondurile europene, că trebuie documentație... Evident că trebuie documentație, că nu-ți dă nimeni banii pe ochi frumoși, dar sunt niște lucruri normale”, a declarat Laza.

Primarul a spus și că Sânmartinul este o comună aflată „pe loc fruntaș în țară la accesarea de fonduri europene”, cu 25 milioane de euro investiți din fonduri nerambursabile.

Proiectele din Sânmartin și, în mod special, cel al grădiniței, au fost lăudate și de ambasadorul României în Spania, George Bologan, localnic și cetățean de onoare al comunei, prezent și el la inaugurare. „Dacă vrem ca românii să rămână acasă și să se întoarcă din străinătate, trebuie să le oferim astfel de condiții”, a spus Bologan.

De asemenea, senatorul PSD Florian Bodog, și el unul dintre oficialii prezenți, a spus că grădinița din Sânmartin „este cea mai frumoasă grădiniță din județ, și nu vorbesc doar de sistemul public, și cred că printre cele mai frumoase din țară”.

Urmăriți BIHOREANUL și pe Google News!
Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
3 Comentarii
Feriti-va de pinonel-prostel
Corect, pinonel!!!! votam Laza, nu pe Bolojan care sta toata ziua in birou si freaca menta pentru mojito!!! asta a fost gluma pentru public, nu pentru pinonel, caci el nu are umor si nu poate intelege... la fel nu intelege diferenta intre institutiile centrale, institutiile locale si firmele private... el crede ca Distrigaz e condusa de Bolojan... pinonele-prostele, eu iti recomand sa nu mai votezi niciodata Distrigaz!!!! da-i in mortii lor cu 2000 de euro!!! niste tradatori!
Postat 11 Septembrie 2023, 19:59 de TanarSiNelinistit
Pinonel
Știam eu ca esti propagandisti PZD, dar totuși reteaua de gaz din stradă, nu e ca si aia din stradă in casă, și nu se sparge drumul.
Postat 11 Septembrie 2023, 19:24 de Sandu2100
Felicitari, domnule Laza!
Il vad sef la judet in locul birtinezului. A introdus in comuna reteaua de gaz metan, a introdus electricitate, canalizare, apa curenta, fara sa-si rupa consatenii cu taxe si biruri nesimtite. I-a luat de la guvern, de la UE, pe Anghel SALIGNY, n-are importanta, s-a descurcat. In Oradea penalilor mi-a cerut distrigaz vest 2000 (doua mii) de euro pt 3(trei) metri de teava si un robinet!!! Atat costa sa aduca reteaua la limita proprietatii, 2000 de euro. Sa ne traiesti ilie, ani multi la puscarie! N-am votat niciodata nici ciuma galbena, nici ciuma rosie, nici struto-camila numita usl, dar recunosc un adevarat gospodar.
Postat 11 Septembrie 2023, 18:25 de pinonel
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.5998 RON
  • 1 EUR = 4.977 RON
  • 1 HUF = 0.0124 RON