URMĂREȘTE-NE PE
MARȚI, 04 FEBRUARIE 2025
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
De curând, prin zona Beiușului au apărut lupii, alți protejați, un fel de pensionari speciali ai regnului animal. Mănâncă vaci, porci, ba chiar și câinii care au curajul să-i latre. Aici treaba este și mai încurcată. Lupii sunt protejați și de ecologiști, dar și de votanții suveraniștilor, dacă aduc adeverință că sunt lupi dacici.
Zic şi eu
Adrian Cris
De vinerea trecută numai proștii, conspiraționiștii și haterii mai pot spune că șeful DGASPC Bihor, Călin Puia - despre care BIHOREANUL a dezvăluit că a patronat furtul unor mari cantități de carne de bizon donate pentru centrele de copii și adulți cu dizabilități, dar transformate în produse din carne de porc, mai ieftine și în cantitate mai mică -, ar fi „ținut în brațe” de cineva, că are „spate” politic, așa cum se laudă, pentru că are carnet de membru PNL (ca și cum în partide, inclusiv în PNL, n-ar fi și lichele).
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Ce părere aveți despre măsurile de reducere a posturilor și eficientizare la Senatul României, care au stârnit vâlvă după ce au fost anunțate de Ilie Bolojan?





De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Zilele acestea se discută în spațiul public despre demararea, de către unele partide politice, a procedurii de suspendare a Președintelui României. În acest context, este important de înțeles cât de legală (constituțională) și mai ales cât de eficientă poate fi o asemenea procedură.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
04 Octombrie 2013, 17:26

O femeie a fost rănită, după ce a încercat să urce în tramvai şi a căzut

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

O pensionară în vârstă de 76 de ani a fost rănită, după ce a încercat să urce într-un tramvai, dar s-a dezechilibrat şi a căzut pe peron.

Anunţul a fost făcut vineri după amiază, chiar de societatea de transport local, care a precizat că accidentul s-a petrecut în dimineaţa aceleiaşi zile, în jurul orei 10.45, în staţia Piaţa Cetăţii, pe sensul de mers către Nufărul.

Femeia voia să urce în tramvai, când i-a fost prins un picior la închiderea uşilor, moment în care s-a dezechilibrat şi a căzut pe peron. Ca norocul, a reuşit să îşi scoată piciorul dintre uşi, astfel că nu a fost târâtă de tramvai.

"Vatmanul a fost sesizat de incident de către o persoană aflată în remorca tramvaiului în staţia următoare, Muntele Găina. A fost sesizată Poliţia pentru efectuarea cercetărilor, iar victima a fost preluată de un echipaj SMURD şi transportată la spital pentru investigaţii de specialitate", arată informarea OTL.

Deocamdată, viaţa femeii nu este pusă în pericol, însă va rămâne internată. "Pacienta are fractură la gamba dreaptă şi o plagă destul de urâtă la nivelul scalpului", a precizat pentru BIHOREANUL dr. Hadrian Borcea, şeful UPU şi SMURD.

În tot acest timp, poliţiştii au deschis o anchetă, vatmanul fiind cercetat pentru vătămare corporală din culpă.

"Din primele cercetări efectuate de poliţiştii rutieri, s-a stabilit că vatmanul nu s-a asigurat la închiderea uşilor, moment în care a prins-o cu uşa din faţă o femeie care tocmai se pregătea să urce în tramvai. Acesta nu a observat pe loc producerea incidentului, fiind sesizat la staţia următoare", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, subcomisarul Alina Dinu.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Parere
Am o alta parere, eu am vazut de n-spe mii de ori cum apasau de n-spe mii de ori butonul de la usa cand tramvaiul era in miscare deja. Din pacate tramvaiele mai vechi nu au aceasta functie desteapta inventata exact ptr acesti oameni care incerca sa mai sara in ultima clipa in tramvai, cu toate ca usile incep sa se inchida. Pana vatmanul reactioneaza si electronica reuseste sa opreasca usile, normal, este tarziu, sansele de a te prinde este de 99% ....e usor sa vorbim pana nu avem pic de habar ce si cum functioneaza.
Postat 05 Octombrie 2013, 23:05 de Oradean
Asa fac majoritatea.
In atentia celor ce calatoriti frecvent cu tramvaiul. Daca nu vrei sa patiti ce a patit aceasta Doamna trebuie sa fiti cu mare bagare de seama deoarece acest lucru, din pacate se intampla foarte frecvent in Oradea! Nu o data mi s-a intamplat asa ceva ci de n-spe mii de ori, cand mie cand altora, am vazut cu ochii mei cum li se intamplau si altora deci stiu ce vorbesc. In general vatmanii forteaza nota cand e aglomerat in statie, nu au rabdare sa urce toata lumea, sau cand cineva alearga dupa tramvai se trezeste cu usile inchise in nas deoarece domnii vatmani nu au bunavointa sa mai stationeze 3 - 4 secunde, din pacate aceste lucruri se intampla cu buna stiinta de cele mai multe ori.
Postat 05 Octombrie 2013, 13:42 de Dorina
count display

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.8595 RON
  • 1 EUR = 4.9766 RON
  • 1 HUF = 0.0122 RON