O "Constituţie" a Padişului

Vasile Blaga, Petre Ştefan, Mihai Bar, Ştefan Seremi, Alexandru Kiss, Radu Ţîrle, Cornel Popa. Şapte politicieni au ocupat (unii mai mult, aţii mai puţin, şi doar câţiva dintre ei au şi exercitat în mod real) funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor în ultimii 23 de ani. O parte a acestora nu au lăsat în urma lor, vorba lui Băsescu, nici măcar o dâră. Despre alţii, bihorenii îşi amintesc doar că au înstrăinat patrimoniul şi aşa sărac al instituţiei. În fine, cei mai puţini au fost aceia care, dacă nu au reuşit să găsească soluţii, măcar au pus problemele pe tapet.

Un asemenea remember e inevitabil după ce, săptămâna trecută, actualul deţinător al preşedinţiei Consiliului Judeţean, Cornel Popa, a pus în discuţie un bai mai vechi al bihorenilor: ce facem cu Padişul? Întrebarea este cu atât mai legitimă şi actuală cu cât, după ce decenii întregi ne-am mulţumit doar să constatăm că undeva în Bihor există un loc splendid, lui Kiss, lui Ţîrle şi lui Popa li se datorează faptul că de la Pietroasa avem un drum (şi încă unul foarte bun) care să ne ducă până acolo.

Odată ajuns în Padiş, însă, ce poţi face? Poţi face drumeţii şi poţi vizita peşteri. Dar după? Unde să se întindă omul dacă nu face parte din tagma "corturarilor"? Dacă izolirului îi preferă plăcerea unui pat cu pernă? Şi dacă vrea să facă un duş, unde să meargă? Ori dacă vrea să mănânce altceva decât conserve sau pită cu clisă?

Ştiu că sunt mulţi talibani care se revoltă doar aflând că un astfel de subiect e pus în discuţie, dar cred că nu neapărat dorinţa păstrării naturii aşa cum a lăsat-o Creatorul îi determină să refuze din start orice formă de turism organizat. Pe mulţi îi cunosc şi ştiu că sunt mai mult snobi decât ecologişti, cam ca vamaioţii care se plictisesc de moarte dacă nu au ceva de "salvat".

Oricât de mare larmă ar face opozanţii, în Padiş este evidentă, totuşi, nevoia de infrastructură turistică. Pentru că, evident, nu virginitatea naturii face ca barbarii să lase mizerie în urma lor, ci lipsa educaţiei şi, uneori, chiar lipsa infrastructurii.

Avantajele amenajării Padişului pentru turismul "de masă", accesibil inclusiv familiilor cu copii, nu trebuie puse, aşadar, în balanţă cu pericolul degradării locului. De altfel, destule distrugeri le-au făcut până acum "exclusiviştii" puri şi duri, care nu au nevoie nici de drumuri, nici de pensiuni, nici de apă şi săpun, şi care doar au abuzat de o deplină şi prost înţeleasă libertate.

Problema nu este dacă trebuie construite facilităţi turistice în Padiş, ci cum să arate setul de reguli pe care vor trebui să le respecte cu toţii, de la constructori şi comercianţi până la vizitatori, şi nu pot decât să sper că persoanele numite să le elaboreze vor întocmi o "Constituţie" a zonei cât mai bună. Mă mir doar că a trecut atâta vreme până să ne prindem că era nevoie de aşa ceva.