URMĂREȘTE-NE PE
JOI, 12 DECEMBRIE 2024
`

Părerea noastră

Folclor de Bihor
Mircea Chirila
Au fost anunțate firmele înscrise la marile lucrări pentru fluidizarea traficului pe axa Magheru-Magazinul Crișul - Gară. Așa că, după licitații și contestații, s-ar putea ca, de pe la mijlocul anului viitor, întreaga zonă să fie răvășită, iar circulația, bulversată. 
Zic şi eu
Adrian Cris
Spre deosebire de concetățenii care dobândesc brusc experiență juridică la orice controversă pe legi (în pandemie nu au devenit mulți medici?), nu știu dacă surprinzătoarea decizie a CCR de anulare a alegerilor prezidențiale este izvorâtă numai și numai din sfânta literă a Constituției...
Newsletter
Vreau să primesc periodic newsletter de la eBihoreanul.ro pe adresa de email:
Spune ce crezi
Sunteți de acord cu decizia Curții Constituționale de a anula alegerile prezidențiale?




De stiut

Colțul juridic
Mircea Ursuta
Întrucât cea mai fierbinte temă a zilei este alegerea președintelui pentru un mandat de 5 ani, este important de știut ce poate și ce nu poate face președintele. În primul rând, președintele este cel care desemnează candidatul la funcția de prim-ministru, în urma consultărilor cu partidele politice. Odată însă ce prim-ministrul este numit, ca efect al acordării votului de investitură de către parlament, acesta devine practic „șeful” administrației din România.
Bihoreanul la medic
Mircea Dumitrescu
Exercițiile fizice fac parte din tratamentul diabetului zaharat de tip 2. Activitatea fizică nu înseamnă neapărat sport sau exerciții fizice susținute. Efectele benefice ale activității fizice regulate sunt recunoscute ca efecte sigure asupra sănătății precum și a moralului. Activitatea fizică diminuează insulino-rezistența, determinând o scădere a glicemiei. Pe termen lung reprezintă un real ajutor pentru menținerea greutății sau a pierderii de greutate în cazul obezității, ceea ce se reflectă în diminuarea riscului de complicații cardiovasculare și de hipertensiune arterială, menținerea în formă a articulațiilor și a musculaturii și nu în ultimul rând ameliorarea calității somnului.
08 Septembrie 2020, 18:07

O balenă, un schelet de mamut și dinozauri descoperiți în Bihor, în expoziție la noua secţie de Ştiinţe ale Naturii din Muzeul Ţării Crişurilor (FOTO / VIDEO)

0 clipuri
0 audio
0 fisiere

Un tunel al timpului, un schelet de mamut descoperit în Oradea, o balenă, un delfin şi dinozauri sunt unele dintre atracțiile celei mai noi secții ale Muzeului Țării Crișurilor, de Științe ale Naturii, care a fost prezentată marți de directorul MȚC, Aurel Chiriac, și de cercetătorul Venczel Márton. Cea mai nouă expoziție a muzeului va putea fi vizitată de orădeni și turiști din octombrie. 

Cel mai modern 

Secţia se află la etajul 1 al clădirii şi este cea de-a doua expoziţie permanentă realizată cu obiectele din patrimoniul instituţiei de cultură, amenajată la noul sediu de pe strada Armatei Române.

În deschidere, au vorbit directorul MŢC, Aurel Chiriac, şi Pasztor Sandor, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, instituţie de care aparţine muzeul.

"Am vrut ca totul să fie cât mai digitalizat, oamenii să aibă mai puţin de citit şi mai multe jocuri interactive. Muzeul Țării Crișurilor nu este cel mai mare din țară, dar sigur este cel mai modern în ceea ce privește prezentarea exponatelor", a spus Chiriac.

Tunelul timpului

Jurnaliştii prezenţi, dar şi angajaţi ai muzeului au fost invitaţi apoi la expoziţie, care a început cu un "tunel al timpului". Practic, într-un hol au fost expuse mai multe fosile şi panouri ilustrative din fiecare perioadă de dezvoltare a Pământului, de la Precambian, când au apărut primele vietăţi marine, în urmă cu peste un miliard de ani, până la Jurasic şi Cretacic, când existau dinozaurii (în urmă cu peste 200 de milioane de ani), şi până la apariția primilor oameni și a așezărilor lor, în urmă cu peste 200.000 de ani. 

"Multe fosile de aici au fost cumpărate de muzeu din SUA, Mexic sau Africa, pentru că în Bihor s-au găsit dovezi ale vieţii numai din perioada Mezozoică (de acum 250 de milioane de ani - n.r.)", a spus Venczel Márton, şef al secţiei de Ştiințe ale Naturii.

Dinozauri, balene şi delfini în Bihor

Vizitatorii au fost îndrumaţi apoi spre o sală dedicată Terrei, unde au fost expuse mai multe tipuri de roci, dar şi machete care explică cum se formează fosilele. De asemenea, tot acolo se mai află un joc interactiv, care prezintă evoluţia în timp a continentelor, a mărilor şi a oceanelor de pe planetă.

Cea de-a doua parte a expoziţiei este dedicată evoluţiei vieţii în Bihor, unde primele descoperiri datează încă din prima parte a erei Mezozoice.

Primele descoperiri importante sunt însă din perioada Cretacicului inferior (în urmă cu 140 de milioane de ani), fiind vorba despre mai multe fosile de dinozauri, care au fost descoperite în anii `70 în zona minieră Cornet din Bihor.

Resturile reptilelor uriaşe au fost găsite în bauxită, majoritatea aparţinând unor zburătoare, între care şi pterodactili.

O sală interesantă este cea dedicată vietăţilor acvatice care au trăit în urmă cu aproximativ 60 de milioane de ani în Bihor. Cele mai interesante aparțin unei specii de delfin mic, care ar fi trăit în zona satului Tăşad, balenele cu fanoane (foto jos - ambele reconstituite în machete de dimensiuni mai mici decât cele naturale), care ar fi trăit în zona satului Stracoş, dar şi mai multe specii de crocodili.

Mamutul din Oradea

O altă sală impresionantă este dedicată celui mai interesant exponat al instituției muzeale, un schelet de mamut, descoperit în anul 1973, la fosta fabrică de bere din Oradea, unde în prezent se află centrul comercial Lotus.

Deasupra scheletului a fost amplasat un panou, pe care derulează un video ce prezintă mamutul aşa cum ar fi arătat el în urmă cu milioane de ani. În aceeași sală mai este expus un schelet de urs, dar şi alte părţi componente ale unor animale preistorice.

Peştera din muzeu  

Expoziţia continuă apoi cu un hol în care sunt aranjate, în funcţie de zona în care trăiesc, animale şi plante care au dispărut din Bihor, cum ar fi pisica sălbatică, vulturul egiptean sau vulturul negru, dar și animale care mai trăiesc și astăzi, cum ar fi dropia, barza sau popândăul.

La final, vizitatorii au intrat într-o sală ce arată asemenea unei peşteri, cu stalactite şi stalagmite şi unde este aşezat chiar şi un schelet de urs.

Noua expoziție a Secției de Științele Naturii va putea fi vizitată începând cu luna octombrie.

Preţul unui bilet de intrare la toate expoziţiile (cu excepţia Vivariului) este de 16 lei pentru adulţi şi de 8 lei pentru copiii peste 4 ani, elevi, studenţi şi pensionari. Intrarea este gratuită pentru cei sub 4 ani, copiii din casele de asistenţă socială, veteranii de război, lucrătorii actuali şi pensionarii din reţeaua muzeistică naţională.

Comentarii
Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.

Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.
2 Comentarii
Alta intrebare!
Cum este posibil sa fie atat de "batrani" dinozaurii? Nu prea se potrivesc in povestile biblice n-asa? Unul dintre raspunsuri: "God put those there to test our faith!"
Postat 08 Septembrie 2020, 22:45 de Kid
Felicitări
Foarte frumos
Postat 08 Septembrie 2020, 18:50 de Sandu2100
count display
Ultimele Comentarii

CURS VALUTAR

  • 1 USD = 4.7216 RON
  • 1 EUR = 4.9709 RON
  • 1 HUF = 0.0121 RON