Meteorologii au prelungit avertizarea de tip cod portocaliu de val de căldură și disconfort termic ridicat valabilă pentru județul Bihor inclusiv pe parcursul zilei de luni, 28 august.
La fel ca duminică, se vor înregistra peste 39 de grade la umbră.
„În Maramureș, Crișana, Banat, Moldova, sudul Olteniei și al Munteniei și cea mai mare parte a Transilvaniei se vor înregistra temperaturi maxime în general de 37...39 de grade, iar minimele se vor situa între 18 și 26 de grade, astfel încât disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, a anunțat Administrația Națională de Meteorologie.
Aproape toată țara e vizată de aceeași alertă.
Doar în câteva județe temperaturile vor fi ceva mai mici, ele aflându-se sub cod galben (conform hărții).
În estul Transilvaniei, în Dobrogea și în nordul Munteniei și al Olteniei disconfortul termic va fi ridicat.
Aici, temperaturile maxime se vor situa în între 35 și 37 de grade, iar cele minime se vor încadra între 17 și 21 de grade.
Vremea dă, totuși, semne să se domolească. Meteorologii spun că începând de marți, 29 august, valul de căldură se va retrage spre jumătatea estică.
Județul Bihor este sub cod portocaliu de caniculă încă de sâmbătă, avertizarea fiind valabilă și pe parcursul zilei de duminică. Din această cauză, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a instituit restricții pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 t pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din Bihor, dar și din Municipiul București și din județele: Călărași, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinți, Caraș – Severin, Timiș, Arad, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov, Cluj, Mureș, Sălaj Bistrița Năsăud, Satu Mare, Maramureș, Suceva, Botoșani, Neamț, Iași, Bacău, Vaslui, Vrancea și Galați.
Medicii atrag atenția cetățenilor să evite deplasările între orele 11 și 18. Hidratarea, evitarea alcoolului și adaptarea alimentației sunt esențiale.
Citiți pe aceeași temă articolele:
Efectele radiaţiei solare asupra organismului: Insolaţia
Utilizatorii înregistraţi pe acest site trebuie să respecte Regulamentul privind postarea comentariilor. Textele care încalcă prevederile regulamentului vor fi editate sau şterse. Îi încurajăm pe cititori să raporteze orice abuz.